Tramvaie fabricate în Turcia și la Arad, pentru români

Primăria Timișoara achiziționează încă 17 tramvaie produse de compania Bozankaya și construiește o hală de mentenanță pentru întreținerea acestora, iar Primăria Galați a semnat contractul pentru alte 10 tramvaie noi, model „Autentic”, fabricate la Astra Vagoane Călători Arad.

Cele 17 tramvaie noi vor intra în circulație în Timișoara până la sfârșitul acestui an. Valoarea totală a achiziției este de aproximativ 33 de milioane de euro, respectiv 1,9 milioane de euro pentru fiecare tramvai. În orașul de pe Bega sunt utilizate deja de călători 18 dintre cele 21 de tramvaie cuprinse în contractul semnat anterior, în 2019.

La Timișoara, Bozankaya, cu autonomie 70 km

Noile tramvaie, cumpărate din fonduri europene prin PNRR, nu vor mai avea culoarea mov, ci galben cu negru. Vehiculele, de lungime 30 m și 251 de locuri, cu podea 100% coborâtă și aer condiționat, pot funcționa autonom, cu baterie, pe o distanță de până la 70 km, aceasta reprezentând cea mai mare performanță din istoria sistemelor de tranzit feroviar ușor. Acest atribuit unic a făcut ca Bozankaya să doboare un record mondial și să câștige premiul la categoria „The Most Innovative Company of Europe”, în octombrie 2021, din partea ERCI (European Railway Cluster Initiative). „Suntem bucuroși să continuăm colaborarea cu Primăria Timișoara. Tramvaiul cu baterie produs de Bozankaya este un vehicul de înaltă calitate, alimentat cu baterie, care reprezintă o opțiune mai prietenoasă cu mediul, în comparație cu tramvaiele obișnuite diesel sau electrice. Nu în ultimul rând, este echipat cu tehnologie de ultimă generație, inclusiv motoare eficiente din punct de vedere energetic și sisteme de climatizare”, a declarat Aytunç Günay, președintele Consiliului de Administrație Bozankaya.

Fondată în urmă cu aproape trei decenii, în Germania, și cu o rapidă extindere în Turcia, Bozankaya are o experiență solidă ca inovator în dezvoltarea și fabricarea vehiculelor ecologice pentru transportul public urban, cu economii importante de energie în exploatare și un nivel de zgomot redus. Compania deține drepturile de proprietate intelectuală asupra vehiculelor și tehnologiei produse în centrele de cercetare din Ankara și în vastele sale unități de producție, cu o suprafață de 100.000 mp.

Finanțare-record de 75 milioane euro

Primăria Timișoara a obținut, în 2023, o finanțare-record de 75 de milioane de euro, pentru 17 tramvaie, 30 de autobuze electrice și 33 de troleibuze. „În oraș există deja 23 de tramvaie noi și 44 de autobuze electrice, iar cu finanțările obținute, întreaga flotă de transport public a Timișoarei va fi înnoită. Noua hală de mentenanță va dispune de toate instalațiile necesare și va permite testarea și întreținerea noilor tramvaie în condiții optime”, a declarat primarul Dominic Fritz.

La Galați, încă 10 tramvaie Astra „Autentic”

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, a semnat, cu reprezentanții Astra Vagoane Călători Arad, contractul pentru încă 10 tramvaie noi, model „Autentic”, similare celor 8 aflate deja în circulație. Investiția este de 100 de milioane de lei, cu TVA, cu termen de furnizare de 19 luni, dar primele vehicule ar putea sosi mai devreme. Noile tramvaie au lungimea de 18 metri și 3 uși, capacitate de 100 pasageri, dintre care minimum 30 pe scaune, podea joasă cu rampă pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, aer condiționat, instalație audio-video etc. Vehiculele vor fi alimentate de la o rețea de contact de 600 Vcc, acționate în curent alternativ cu electronică de putere și comandă cu microprocesor, cu viteză maximă de circulație de 70 km/h, reglabilă, limitată electronic la 50 km/h, și cu recuperare de energie la frânare.

Primăria Galați a atras, în total, fonduri prin PNRR pentru 62 de mijloace de transport noi și nepoluante, autobuze, tramvaie și microbuze, care vor fi livrate în perioada următoare și se vor adăuga celor 105 mijloace noi de transport achiziționate în ultimii ani: 20 de autobuze hibrid, 8 tramvaie noi, 17 troleibuze, 40 de autobuze și 20 de minibuze Euro 6.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.