VECTRA INTERNATIONAL: Specialist pentru industria auto

Flotă nouă de camioane și van-uri, depozit, soluție IT modernă și, mai ales, o echipă experimentată fac din Vectra International unul dintre transportatorii importanți pe segmentul automotive, la nivel național.

La 24 de ani de la înființare, afacerea păstrează, încă, un puternic caracter de familie, cu angajați locali, un ritm de dezvoltare sustenabil (asigurat, în special, prin profitul reinvestit), o mare concentrare pe nevoile clienților și, chiar, implicare în viața comunității (sponsorizează echipa locală de hochei și competiții de motocros).

În același timp, procesul de modernizare, pornit cu câțiva ani în urmă, a însemnat redesenarea întregii organizații, un aspect semnificativ fiind și atragerea unui director executiv, cu experiență corporatistă.

„Am lucrat cu clienți – companii multinaționale și a trebuit să ne adaptăm rigurozităților și necesităților lor și, totodată, să creăm o structură internă optimă. Astfel, a fost modificată organigrama, pentru a face pasul de la o firmă mică de familie, la o companie cu o structură precisă, capabilă să răspundă bine solicitărilor clienților”, a explicat Mona Naghi, Customer Manager Vectra International.

Soluțiile IT fac diferența

Parte importantă a modernizării o reprezintă și implementarea unor soluții IT de ultimă generație. Acestea asigură o imagine precisă asupra costurilor, dar, totodată, oferă și oportunitatea îmbunătățirii relației cu angajații.

„Am dezvoltat mai multe programe pentru motivarea personalului și am mers pe ideea de a răsplăti pe cei care fac treabă bună, și nu doar de a pedepsi pe cei care greșesc. Astăzi, suntem în măsură să monitorizăm precis activitatea angajaților. Pe partea de monitorizare a autovehiculelor și șoferilor, utilizăm Dynafleet, având peste 95% flota formată din camioane Volvo”, a explicat Dan Ananovici, Executive Director Vectra International.

Șoferii sunt informați în legătură cu performanțele lor, iar consumul mediu pe întreaga flotă de camioane este de aproximativ 28 l/100 km.

În plus, compania bonifică fidelitatea – șoferii primesc salarii mai mari, în funcție de vechimea în firmă.

Pentru a asigura un timp de tranzit cât mai scurt, Vectra International lucrează cu echipaje, pe multe dintre camioane. Astfel, media parcursului lunar pentru un camion poate depăși 15.000 km. Semnificativ este și faptul că, în cadrul firmei, lucrează multe doamne, iar o parte dintre echipaje este constituită din familii (soț și soție).

„Avem câteva familii care lucrează de peste zece ani la noi, iar doamnele sunt în topul șoferilor, din punct de vedere al performanțelor”, a completat directorul executiv.

Investițiile în zona IT continuă și următorul pas va îmbunătăți colaborarea dispecer-șofer. „Avem în dezvoltare un proiect nou; este vorba despre o soluție de planificare a curselor – un nou modul ce face parte din soluția ERP pe care o utilizăm, dezvoltată de WindSoft. Astfel, activitatea de dispecerat devine mai eficientă. În plus, legătura dintre dispeceri și camion se realizează cu ajutorul unor tablete. Astfel, informațiile ajung mai ușor și în mod corect la șoferi. Această soluție asigură comunicarea și, totodată, este posibilă stabilirea unor statusuri – de exemplu: «am ajuns la încărcare», «am descărcat», «am plecat în cursă» etc. Încercăm să reducem convorbirile telefonice, care implică riscuri în ceea ce privește precizia comunicării”, a afirmat Dan Ananovici.

Un alt aspect important pe care compania pune accent este reprezentat de crearea și menținerea unei bune comunicări între propriii dispeceri și clienți. De altfel, fiecare client are alocat un dispecer.

Și, pentru că viitorul este legat de utilizarea carburanților alternativi, Vectra International va începe testarea camioanelor cu gaz natural. Pentru început, vor fi utilizate pe rute bine stabilite (care oferă posibilitatea alimentării), pentru clienți care au solicitat o asemenea soluție.

Dan Ananovici, Executive Director Vectra International: „Experiența și seriozitatea sunt aspectele cele mai apreciate de clienții noștri. În transporturi, probleme apar adesea, important este să ai capacitatea să le rezolvi… repede! Investim, în continuare, în flotă, în infrastructură (soluții IT moderne) și, mai ales, investim în oameni.”

Mona Naghi, Customer Manager Vectra International: „Firmele care activează în industria auto au tendința să se concentreze doar pe producție și să externalizeze orice altceva. Iar aici intervenim noi. Am învățat, în timp, multe lucruri și întreaga companie s-a dezvoltat, pentru a deservi cât mai bine clienții din acest segment, pentru a face față rigurozității pieței auto – flotă, dispeceri, șoferi…”

Compania a fost înființată în 1994, cu doi șoferi și două camioane, și a crescut constant, în momentul de față având peste 300 de angajați, dintre care 240 sunt șoferi, și o flotă de 130 de ansambluri și 40 vehicule comerciale ușoare.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.