Vehiculele autonome, provocare pentru siguranța rutieră

Apariția vehiculelor autonome devine o provocare pentru siguranța transportului rutier în Europa, este concluzia experților reuniți la Bruxelles, la conferința pe această temă organizată de CITA (International Motor Vehicle Inspection Committee), sub patronajul României la Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Specialiștii, în urma analizei, au tras concluzia că există cel puțin trei aspecte care trebuie puse la punct: răspunderea în cazul unui accident provocat de un vehicul autonom, accesul la datele stocate în computerele mașinii și procedura de autorizare pentru intrarea în circulație a vehiculelor autonome, după efectuarea unor teste riguroase.

România, reprezentată de RAR

România a fost reprezentată de o delegație a Registrului Auto Român (RAR), formată din Claudiu Mija, Marius Damachi și Cătălin Ghimpușan, dar și de Marius Alban, consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcției Transport Rutier a Ministerului Transporturilor, care a ținut discursul de deschidere a conferinței.

O teorie interesantă, prezentată de „Autonomous Vehicle International”, a fost abordată și explicată de Marius Damachi, șeful Departamentului Omologări de Tip din cadrul RAR. „Oamenii au capacitatea de a învăța rapid să manipuleze și să exploateze mediul existent. Ce se va întâmpla într-un oraș când oamenii vor învăța că toate AV-urile sunt întotdeauna programate să se oprească, să nu treacă peste oameni? Cu siguranță, oamenii vor profita de această situație și vor umbla fără teamă printre mașini, știind că nu există nicio amenințare din partea vehiculelor autonome care se apropie. Ca reacție, AV-urile se vor opri. Înmulțiți acest scenariu de mii de ori pentru un oraș și imaginați-vă blocajele de trafic care ar putea apărea”, a explicat inginerul.

Cine produce accidentul?

Comisia Europeană propune ca vehiculele automate să fie dotate cu dispozitive de înregistrare a datelor, pentru a clarifica cine a condus în momentul producerii unui eventual accident: sistemul autonom al autovehiculului sau șoferul. Totuși, această realitate va deschide „cutia Pandorei”: accesul la datele stocate de computerul mașinii autonome. Printr-o legislație armonizată, pentru a putea fi anchetat un accident rutier, cel puțin trei entități trebuie să poată avea acces la respectivele date: compania producătoare, compania de asigurări și organul de cercetare.

Automobilele vor obține „permisul de conducere”

Pentru aprobarea unui vehicul automat, este nevoie de o schimbare de paradigmă. Pe lângă testul fizic, trebuie efectuat și un proces orientat către siguranța funcțională, pentru a evalua aceste sisteme în funcție de capacitățile lor complexe. Această metodă mărește abordarea clasică existentă, prin adăugarea unor piloni importanți.

Simulările sunt realizate utilizând baze de date virtuale și scripturi care sunt în curs de dezvoltare în prezent. Cea mai mare atenție se va acorda testărilor în lumea reală, în situații cu probabilitate ridicată. Acest pilon este menit să depisteze dacă vehiculul a fost optimizat pentru traficul real sau doar pentru situații specifice, standardizate de producător.

În final, vehiculul autonom va primi „permisul de conducere” pentru a se putea strecura prin aglomerările urbane care amenință din ce în ce mai mult capitalele Europei.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.