VIAȚA VĂZUTĂ PRIN PARBRIZ. Relația șofer-dispecer

„Nu lăsă pe nimeni să fie prioritatea ta, în timp ce tu devii opțiunea lor” – Albert Camus.

În transporturile rutiere, relația dintre dispeceri și șoferi e printre cele mai importante din domeniu, dar trebuie să recunoaștem că este și relația care generează multe tensiuni, de ambele părți. Uneori, șoferul crede că dispecerul nu dorește să comunice cu el, că nu e atent la problemele cu care se confruntă, la fel, dispecerul este nemulțumit că șoferul nu îi transmite rapid informațiile solicitate, că nu ține seama de indicațiile date.

Cristian Sandu

Fiecare crede că are dreptate și, de aici, pot apărea dificultăți în relația dintre șoferi și dispeceri, dificultăți care se răsfrâng negativ atât asupra cursei ce trebuie efectuată, cât și asupra eficienței generale a firmei de transport.

În realitate, sunt multe situații în care fie șoferii, fie dispecerii greșesc în abordarea relațiilor dintre ei. De acea, în continuare, vom încerca câteva considerații pe această temă.

Pentru a deveni o relație optimă, benefică atât pentru firmă, cât și pentru cei doi parteneri (șofer și dispecer), aceasta trebuie să aibă la bază câteva elemente esențiale:

• comunicarea

• percepția statutului

• capacitatea de persuasiune/toleranță

• renunțarea la ideile preconcepute.

Comunicarea între șofer și dispecer reprezintă elementul fundamental pentru o relație pozitivă. O comunicare clară, transparentă va face ca partenerii să înțeleagă mai bine care sunt problemele cu care se pot confrunta în timpul cursei și îi va ajuta să relaționeze pozitiv și să acționeze rapid, eficient.

Referindu-ne la comportamentul comunicațional al șoferului, trebuie precizat că acesta, în nicio situație (așa cum se mai întâmplă…), nu trebuie să se certe cu dispecerul.

Prin ridicarea tonului, printr-o atitudine verbală agresivă, șoferul nu obține altceva decât o creștere a tensiunii.

La rândul său, dispecerul trebuie să înțeleagă și starea de stres în care se poate afla șoferul. Este posibil ca, în acel moment, să nu găsească adresa beneficiarului, sau să se confrunte cu diverse probleme la încărcare/descărcare, probleme ce trebuie rezolvate în timp util, iar prin calm și, mai ales, prin comunicarea unor informații clare, dispecerul poate să ajute la detensionarea situației.

Nu în ultimul rând, dispecerul nu trebuie să abordeze discuțiile cu șoferii de pe „poziții de forță”, de autoritate nejustificată.

Până la urmă, o bună comunicare este rezultatul unei bune cunoașteri reciproce. Când șoferul și dispecerul se cunosc suficient de bine, când cunosc activitatea celuilalt, informațiile vor fi transmise într-un mod mai ușor de înțeles de către interlocutor. Nu trebuie uitat nici faptul că este nevoie ca fiecare dintre cei doi să transmită un mesaj corect de la bun început, deoarece, odată transmis și receptat, în unele cazuri, acesta este ireversibil.

O cauză importantă a problemelor dintre șoferi și dispeceri ține de faptul că niciunul dintre ei nu înțelege pe deplin provocările și dificultățile cu care se confruntă celălalt la locul de muncă.

Pentru o relație normală, bazată pe încredere și stimă reciprocă, atât șoferul, cât și dispecerul trebuie să cunoască și să înțeleagă activitatea celuilalt. Astfel, șoferul și dispecerul devin familiari cu gradul de dificultate, de stres și volumul de muncă al fiecăruia dintre ei.

Șoferul trebuie să înțeleagă faptul că dispecerul, de multe ori, gestionează, în același timp, multe camioane, că are permanent în grijă relațiile cu clienții, că trebuie să fie atent la softul de expediții pe care lucrează, sau e presat de către echipa de la vânzări.

La rândul său, dispecerul trebuie să cunoască activitatea șoferilor. Au trecut vremurile când majoritatea dispecerilor proveneau din rândul șoferilor, fiind buni cunoscători ai industriei de transport marfă. Astăzi, cei mai mulți dispeceri sunt tineri, foarte pricepuți în utilizarea calculatoarelor, dar nu știu foarte bine prin ce trece un șofer de camion, zilnic, cu ce se confruntă pe traseu, care sunt riscurile pe care le implică această meserie.

Cunoscând și înțelegând activitatea celuilalt, relația dintre șofer și dispecer va crește în eficiență, făcând ca activitatea celor doi să fie mai ușoară și să se desfășoare într-un climat de calm.

Ca în viață, apar blocaje…

Ca și în viață, relația dintre șofer și dispecer va cunoaște și blocaje. Este greu de ales o variantă optimă pentru evitarea acestor sincope relaționale, întrucât trebuie, de fiecare dată, să existe adaptare, în funcție de persoană și de contextul în care aceasta se realizează. Un bun echilibru între persuasiune și toleranță poate avea, în timp, bune rezultate.

O altă problemă serioasă care, prin rezolvare, poate îmbunătăți semnificativ relația dintre șofer și dispecer este cea legată de percepția „tradițională” a acestor relații. Ambii parteneri consideră, și acum, că relația dintre ei este una tensionată și concurențială prin definiție. Un bun autocontrol, o evaluare corectă a situațiilor și a raporturilor care pot crea tensiuni, capacitatea celor doi parteneri de a se evalua corect sunt premisele unui comportament adecvat, care va genera relaționare adecvată situațiilor cu care se confruntă.

Nu sunt puține cazurile când șoferul sau dispecerul sunt, într-adevăr, persoane dificile.

De cele mai multe ori, persoanele dificile pot fi caracterizate ca negativiste sau superioare. Negativiștii sunt persoanele care au mereu ceva de comentat. Sunt cei care se plâng, critică și judecă permanent. De asemenea, sunt aproape imposibil de mulțumit. Superiorii sunt cunoscuți drept atotștiutori. Le place să încerce să impresioneze și să compare. Interacțiunea cu aceste persoane, indiferent că se caracterizează prin negativism sau tendințe de superioritate, nu este ușoară, dar nu imposibilă. Cu tact, fără să urmărim să-i schimbăm, încercând să-i înțelegem, putem, în timp, să ajungem la un numitor comun, la un echilibru care să atenueze posibilele tensiuni.

Nu putem încheia considerațiile privind relația șofer-dispecer fără să amintim și de patronul firmei de transport, care, prin atitudinea sa, poate influența pozitiv sau negativ această relație.

Încercarea de a împăca și capra și varza, de a da dreptate, pe rând, când dispecerului, când șoferului, va duce la amplificarea tensiunilor, la stres și, în final, la randament scăzut. O atitudine fermă, dar conciliantă, care să tempereze eventualele derapaje comunicaționale sau comportamentale ale dispecerilor sau șoferilor, va avea ca efect o colaborare eficientă a acestora, benefică atât pentru cei în cauză, cât și pentru firma de transport.

psiholog pr. Cristian SANDU

cabinet de psihologie autorizat

psih.cristian.sandu@gmail.com

0751.364.575

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.