Volvo Action Service: Drumul către glorie

Pentru dumneavoastră, șoferii de camion, orice cursă poate deveni un film de aventuri. Trăiți experiențe mai mult sau mai puțin dificile, treceți prin momente inedite, cunoașteți oameni interesanți, trebuie să vă descurcați în orice situație, ca un adevărat James Bond… Dar, atunci când se întâmplă să se producă o pană sau o avarie, filmul se poate transforma în thriller, mai ales în condițiile în care trebuie să livrați contra cronometru. Din fericire, așa cum Batman îl are, întotdeauna, aproape pe credinciosul său prieten Alfred Pennyworth, dumneavoastră vă puteți baza, în astfel de situații, pe Volvo Action Service, care poate să scrie, de fiecare dată, un „happy-end” pentru astfel de scenarii nedorite.

Unul dintre eroii unui astfel de „film” este, deci, Volvo Action Service, un serviciu de asistență de urgență care asigură intervenții prompte, oriunde în Europa s-ar afla vehiculul. Serviciul include contactul cu International Uptime Centre (Centrul Internațional de asistență al Volvo), care se va ocupa, de la început până la sfârșit, de cazul dumneavoastră. Veți fi conectat cu unul dintre coordonatorii experimentați ai centrului, care vorbesc limba dumneavoastră și pe cea a țării unde vă aflați. În acest fel, se elimină riscul unor neînțelegeri cauzate de eventualele bariere de limbă.

Un mare avantaj al acestui serviciu este că puteți conta non-stop, 24/7, pe suportul coordonatorilor, tehnicienilor și al rețelei de dealeri Volvo Trucks, care se vor asigura că îți vor menține camionul în stare de funcționare în permanență. Și, datorită cunoașterii în detaliu a produselor și metodelor specifice, la care se adaugă utilizarea în exclusivitate a Pieselor Originale Volvo, tehnicienii implicați se vor asigura întotdeauna că vehiculul dumneavoastră Volvo rămâne un Volvo.

Soluții pentru cazuri grave

În cazul în care, totuși, problema nu se poate remedia pe loc, coordonatorul va organiza tractarea către cel mai apropiat atelier Volvo Trucks. În afară de intervențiile la nivelul camionului, Volvo Action Service vă poate ajuta și cu reparații anvelope, la nivelul trailerelor, obloanelor ridicătoare și unităților frigorifice.

Chiar mai mult decât atât. Dacă vehiculul nu poate fi reparat la timp pentru a putea să te încadrezi în programul fixat, coordonatorii te vor ajuta să găsești o soluție de închiriere.

Dacă te confrunți cu cheltuieli neprevăzute, Volvo Action Service poate aranja și Asistență Financiară de Urgență. De asemenea, în cazul nedorit și extrem de neplăcut de a întâmpina dificultăți în relația cu autoritățile locale, coordonatorii de caz pot asigura și suport legal. În plus, în cazul în care ai nevoie de asistență în legătură cu cazarea sau cu eventuale călătorii necesare, și de data aceasta, Volvo Action Service este gata să îți sară în ajutor.

În numai câteva cuvinte, Volvo Action Service este, fără îndoială, un candidat serios la Premiile Oscar, pentru „best supporting actor”, în cadrul „filmului” oricărei afaceri de transport de succes.

Atenție! Motor

Telefonați la Centrul de asistență sau accesați butonul VAS de la bordul vehiculului dumneavoastră Volvo FH sau FM (model începând cu 2012), situat lângă volan. Prin această acțiune, intervenția va fi și mai rapidă, deoarece sunt transmise automat către Centru numărul de identificare al șasiului, locația în care vă aflați și eventualele coduri de eroare.

Sunteți conectat la Centrul Internațional de Intervenții, cu unul dintre coordonatori, care vorbește limba dumneavoastră, precum și pe cea a țării în care vă aflați. Coordonatorul se va ocupa de cazul dumneavoastră până la rezolvarea sa integrală și vă va menține la curent în permanență cu evoluția acestuia.

Primiți asistență de urgență, în trafic. Coordonatorul se va asigura că veți primi ajutor rapid din partea unui tehnician calificat. Dacă nu este posibilă sau nu este permisă intervenția la fața locului, va fi realizată o programare la service și / sau organizată tractarea vehiculului către cel mai apropiat atelier Volvo Trucks.

Puteți porni din nou la drum, menținându-vă, în același timp, controlul asupra costurilor. Centrul Internațional de Asistență al Volvo Trucks vă va valida întotdeauna acoperirea și contractul de service pe care îl aveți încheiat, înainte de efectuarea oricărei acțiuni.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.