VOLVO TRUCKS: Auto camioanele, în sprijinul șoferilor

Prin pașii pe care îi face în direcția automatizării conducerii, Volvo Trucks își dorește să facă misiunea șoferilor mai ușoară și mai sigură, demonstrându-le, în cadrul unor teste în condiții reale de operare, că nu au de ce să se teamă de sosirea pe piață a camioanelor autonome. Automatizarea nu înseamnă înlocuirea factorului uman cu pilotul automat, ci o nouă abordare a parteneriatului om-mașină.

Pe parcursul ultimului an, Volvo Trucks a adus în atenția publicului nu mai puțin de trei inițiative care au în prim plan camioanele autonome, în diverse ipostaze ale transporturilor. Dar nu numai camioanele autonome, ci și șoferii lor. Algoritmul „un camion, (cel puțin) un șofer” nu se schimbă în niciuna dintre aceste trei situații specifice de transport. Dar haideți să aflăm mai multe amănunte…

De la mine, pentru tine

Primul proiect anunțat de către Volvo Trucks, în toamna anului trecut, care implică testarea unor camioane autonome într-o aplicație specială de transport a fost introducerea în operare a unor unități FMX autonome, în mina Boliden, din Kristineberg, Suedia, la 1.000 m sub pământ. Scopul este de a examina modul în care această tehnologie poate contribui la realizarea unor transporturi sigure și productive, în zone dificile, foarte limitate geografic, care presupun conducere repetitivă. S-a pornit de la un camion, urmând ca pe parcursul acestui an să i se mai adauge încă trei.

Camionul include, alături de multe alte elemente, un sistem care încorporează senzori pe bază de radar / laser. Acesta este folosit inițial pentru a monitoriza geometria și topografia minei, pentru a genera o hartă a traseului pe care trebuie să îl parcurgă camionul. Informația colectată este, apoi, utilizată pentru a coordona direcția vehiculului, schimbările de trepte și viteza. La fiecare nouă tură, sunt folosiți senzori pentru a scana zona din jurul camionului și pentru a optimiza operarea. Dacă apare un obstacol, vehiculul se oprește automat.

Astfel, camioanele pot opera în mod continuu, fără congestionarea traficului. De asemenea, de obicei, în timpul operațiunilor de detonare, șoferii trebuie mai întâi să aștepte până când galeria este ventilată, înainte de a începe operațiunile de încărcare, dar, cu vehiculele autonome, nu există astfel de restricții.

Deci șoferii există, dar nu trebuie să se afle, neapărat, la locul încărcării, în permanență.

Mândria de a fi gunoier

Împreună cu Renova, companie suedeză de colectare a deșeurilor, Volvo Trucks testează și cercetează, în prezent, modul în care vehiculele automatizate pot contribui la gestionarea mai sigură și mai eficientă a deșeurilor, precum și la crearea unui mediu de lucru mai bun pentru șoferi.

Camionul de colectare a deșeurilor testat de către Volvo, model FM, își monitorizează permanent împrejurimile și se oprește instantaneu, dacă pe drum apare, brusc, un obstacol. În același timp, sistemul automatizat creează condiții mai bune pentru ca șoferul să-și mențină atenția concentrată asupra a tot ceea ce se întâmplă în preajma camionului.

Când un camion de colectare a deșeurilor este folosit pentru prima dată într-o zonă nouă, acesta este manevrat manual, în timp ce sistemul de la bord monitorizează constant și urmărește traseul, cu ajutorul senzorilor și al tehnologiei GPS. Data următoare când camionul intră în aceeași zonă, va ști exact ce traseu trebuie să parcurgă și la ce pubelă trebuie să se oprească.

La prima oprire cu sistemul automatizat activat, șoferul coboară din cabină, se duce în spatele camionului, scoate pubela și o golește exact în felul în care este executată operațiunea în mod curent, prin acționarea comenzilor corespunzătoare. Când operațiunea este încheiată, camionul se orientează automat către următoarea pubelă, la primirea comenzii șoferului. Șoferul merge pe jos în aceeași direcție cu vehiculul și are, astfel, în atenție, în permanență, ceea ce se întâmplă în sensul de mers.

Deci, toate sistemele – pentru șofer!

O misiune dulce…

În Maringá, la o oră de zbor la vest de São Paulo, Usina Santa Terezinha Group fabrică zahăr și etanol din recoltele proprii de trestie de zahăr. În ultimul sezon, care a înregistrat o creștere, terenurile imense ale companiei au jucat rolul de zonă de test pentru un vehicul prototip de la Volvo Trucks. Autocamionul a fost dezvoltat pentru a studia modul în care direcția automată face posibilă evitarea deteriorării solului și a culturilor, stimulând, astfel, veniturile. Potențialul de obținere a unor recolte mai mari este semnificativ – de până la zece tone la hectar pe an.

În mod clasic, trestia de zahăr este adusă de pe câmp cu ajutorul mașinilor de recoltat și al autocamioanelor controlate manual, care se deplasează una lângă alta, la viteză redusă. Atunci când un autocamion este încărcat complet și pleacă să descarce, un altul i se alătură mașinii de recoltat și procedeul se repetă. Marea provocare pentru șoferul de autocamion este să se sincronizeze cu viteza mașinii de recoltat și, în același timp, să se concentreze în întregime asupra conducerii pe propriile urme, pentru a nu strivi plantele din apropiere, care vor deveni recoltele de anul viitor.

Volvo Trucks a rezolvat această problemă prin intermediul unui sistem de asistență pentru șofer care automatizează conducerea. Acesta se asigură că autocamionul își păstrează întotdeauna traseul exact, atunci când se deplasează către mașina de recoltat și alături de aceasta, dar și atunci când se îndepărtează, astfel încât plantele să nu fie strivite prin deplasarea autocamionului.

Cu ajutorul receptorilor GPS, autocamionul parcurge un traseu pe bază de coordonate, de-a lungul câmpului de trestie de zahăr. Două giroscoape fac ca nu numai roțile din față, ci întregul vehicul să fie direcționat cu mare precizie, pentru a preveni ca autocamionul să devieze cu mai mult de 25 mm de la traseul prestabilit. Atunci când încarcă, șoferul poate alege să regleze viteza cu ajutorul sistemului de cruise control (pilot automat) al vehiculului, sau să accelereze și să frâneze manual.

Din nou, șoferul este beneficiar direct al acestor tehnologii. Omniprezent, dar mai relaxat!

Cu alte cuvinte, am putea spune că suntem martorii unei schimbări de abordare, de la „camionule, du-te și fă-ți treaba singur”, la „dragă camionule, fii bun și urmează-mă! Avem treabă de făcut!”

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.