ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

ALD Automotive susține vehiculele eco

Data:

Clienții ALD Automotive au putut testa, în cadrul unui eveniment dedicat lor, cele mai noi modele de vehicule electrice și hibride, disponibile pe piața locală. Evenimentul a avut loc la Academia Titi Aur și a avut parteneri precum Automobile Bavaria, Badsi, Mercedes-Benz România, Renault, Toyota, Lexus, Țiriac Auto, Volkswagen, Volvo, TMC Electric Mobility și însăși gazda evenimentului, Academia Titi Aur.

ALD Automotive și-a propus ca, prin acest gen de evenimente dedicate inovației și autovehiculor ecologice, să ofere posibilitatea clienților să testeze noile tehnologii electrice și hibride, astfel încât, pe viitor, companiile să își reducă amprenta de carbon în ceea ce privește utilizarea flotelor. În plus, compania promovează condusul defensiv și ecologic ale cărui efecte sunt legate de siguranța utilizatorilor și de costuri mai mici în administrarea flotelor auto.

”Prin acest eveniment, ajuns deja la cea de-a doua ediție, ne dorim să încurajăm clienții să aleagă modele electrice și hibride pentru flotele lor, atât ca parte a strategiei de CSR, cât și ca modalitate de reducere a costurilor pe termen mediu și lung. Anul trecut s-au vândut în România doar 495 de vehicule electrice și hibride (potrivit APIA – Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România), în timp ce la nivel european, la sfârșitul lui 2015, erau înregistrate 97.687 de astfel de vehicule.** Este clar că avem nevoie de implicarea autorităților în susținerea inițiativelor din domeniu ale mediului privat, altfel progresul va fi mai lent. Este nevoie de mai multe scheme de sprijin pentru achiziția vehiculelor eco sau de alte facilități fiscale, dar și de accelerarea dezvoltării infrastructurii stațiilor de încărcare. Prin acest eveniment am vrut să arătăm că aceste noi soluții de mobilitate sunt accesibile și că lipsa stațiilor de încărcare nu reprezintă un punct blocant pentru cei care nu ies din oraș. Toate studiile arată că șoferii preferă să își încarce mașina la birou sau acasă și nu de la stațiile publice de încărcare. Noi o să continuăm eforturile în această direcție și îi vom încuraja constant pe clienți să aleagă alternativa vehiculelor eco, punându-le la dispoziție soluții adaptate activității zilnice”, spune Cătălin Olteanu, directorul comercial al ALD Automotive.

Participanții au avut la dispoziție 17 modele de autovehicule electrice și hibride: Mercedes-Benz GLE 500e, Volvo XC90 T8 Twin Engine, BMW i3, BMW i8, Toyota Auris Hybrid, Toyota RAV4 Hybrid, Lexus RX Hybrid, Lexus IS Hybrid, Renault ZOE, Renault Twizy, Nissan Leaf, Ford Vignale, Mitsubishi Outlander PHEV, VW Passat GTE, VW Golf GTE, VW e-Golf și VW e-up.

Stațiile G5 și G6 furnizate de TMC Electric Mobility au asigurat încărcarea autovehiculelor electrice. Invitații au beneficiat de o sesiune demonstrativă a cursurilor de condus defensiv și ecologic și de activități inedite, precum test drive pe cel mai modern circuit din România la Academia Titi Aur, dar și în afara lui. Totodată, aceștia au putut testa în cadrul atelierelor pregătite special pentru ei, simulatoarele de impact frontal și de răsturnare a autovehiculului și mașina cu 2 volane puse la dispoziție de Școala de condus defensiv Titi Aur.

Reponsabilitatea socială este extrem de importantă pentru ALD Automotive, compania fiind un promotor al conceptului de înverzire a parcului auto și a mijoacelor alternative de transport. Ca urmare a cererii pentru aceste tipuri de vehicule, aceasta a livrat în 2015 prima flotă electrică în leasing operațional către un client de top din România.

ALD Automotive acționează zi de zi pentru îmbunătățirea flotei clienților, pentru siguranța utilizatorilor autovehiculelor și pentru limitarea consumului de carburant și a emisiilor de CO2. Organizația oferă consultanță tuturor clienților pentru ca politicile lor auto să aibă un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător. Mai mult, atunci când își consiliază clienții cu privire la alegerea flotei, ALD Automotive recomandă ”rightsizing” mai degrabă decât ”downsizing”, adică alegerea modelelor auto din aceeași clasă dorită, însă cu o emisie mai mică de CO2. O altă inițiativă este reprezentată de cursurile de condus defensiv și ecologic oferite clienților, în parteneriat cu Academia Titi Aur.

Cu o experiență de 16 ani în conducerea defensivă, Titi Aur este unul dintre cei mai cunoscuți traineri din acest domeniu și a pregătit mai mult de 25.000 de cursanți, alături de echipa sa de 12 instructori. Academia “Titi Aur” a fost înființată în 2007, membrii echipei fiind actuali sau foști piloți sau copiloți, cu experiență în campionatele de raliu.

Operaţională în România din 2005, ALD Automotive www.aldautomotive.ro este filiala BRD – Groupé Société Générale şi a Grupului ALD Automotive. Compania oferă leasing operaţional full service asigurând finanţarea şi o gamă completă de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule. ALD Automotive este certificată SRAC pentru standardele ISO 9001:2008 şi ISO 14001:2005.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...

Atenție, șoferi! Lucrări de amenajare a unui sens giratoriu la Tecuci

Începând din 17 august, lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri...

Ungaria reduce încărcarea vehiculelor electrice

Mai mulți operatori de rețele de încărcare din Ungaria...

Centura Bacău, închisă până pe 31 august pentru racordarea la A7

Centura Bacău a fost închisă în întregime circulației, pe...

Women Wellbeing Working Group – condiții mai bune pentru femeile din transport

În calitate de Wellbeing Ambassador, USER continuă implicarea în...

Despăgubiri CASCO pentru daune provocate de furtuni și inundații

Despăgubiri de peste 10,5 milioane de lei au plătit,...

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...