Alex Filip vine la Sibiu Rally Challenge pe bicicletă, pentru a susţine SOS Satul Copiilor Cisnădie

Dublul campion la două roți motrice în România și participant anul acesta în Campionatul European de Raliuri, Alex Filip va pedala 280 km până la Sibiu unde va lua startul la Sibiu Rally Challenge cu modelul Renault Clio R3. Alex Filip susține cu această ocazie proiectul SOS Satul Copiilor Cisnădie, prin care cei 70 de copii de acolo vor putea merge la școală.

Alex Filip a fost unul dintre primii campioni care au confirmat prezența la prima ediție a Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor. Participant anul acesta în ERC, Alex Filip va concura cu aceeași mașină cu care a terminat pe podium în Raliul Greciei, dar până la Sibiu va face deplasarea pe bicicletă.

Pasionat de ciclism și participant în numeroase concursuri de triatlon, Alex Filip susține cu această ocazie proiectul SOS Satul Copiilor Cisnădie prin care cei 70 de copii de acolo vor putea merge la școală.

„O mână de pasionați de ciclism, în frunte cu Alex Ciocan care este ciclist de performanță, organizează Ciclaton și vor parcurge în 5 zile cam 650 km. Ei fac asta pentru a atrage atenția asupra cauzelor din domeniul educației care au mare nevoie de sprijinul nostru. Din păcate eu nu pot participa la acest proiect, dar am decis să vin la Sibiu Rally Challenge pe bicicletă pentru a susține aceeași cauză și pentru a-i convinge și pe pasionații de sporturi cu motor să se implice și să doneze pentru susținerea acestui proiect”, a spus Alex Filip.

Alex Filip va pleca miercuri, 8 octombrie, de la București și va parcurge aproximativ 280 km până la Sibiu pentru prima ediție a Sibiu Rally Challnge.

„Recunoașterea traseului începe de joi, așa că nu-mi permit să pierd timpul pe drum. Voi ajunge cu siguranță la timp pentru a participa la unul dintre cele mai frumoase proiecte din lumea sporturilor cu motor de la noi”, a mai adăugat Alex Filip, care va concura la Sibiu cu modelul Renault Clio R3.

Alex Filip, renault clio

Sibiu Rally Challenge se desfășoară în perioada 9 – 12 octombrie și este în același timp o competiție, dar și un festival al sporturilor cu motor la care pot participa mașini clasice, mașini de competiție și orice alte vehicule din lumea sporturilor cu motor pe patru roți. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.