Birurile sufoca transporturile

Transportatorii au demarat intalnirile cu reprezentantii Ministerului Transporturilor proaspat instalati in functie. Solicitarile carausilor reuniti in Consiliul National Rutier (CNR) au facut si in trecut obiectul negocierilor purtate cu autoritatile, vizand in special reducerea poverii fiscale si a birocratiei, excesive in acest domeniu. Care sunt, insa, masurile pe care operatorii din piata le considera esentiale pentru supravietuirea sectorului?
Cerintele transportatorilor se impart in doua categorii: prima cu legiferare imediata, iar cea de-a doua vizand prevederi care ar trebui introduse in legislatie intr-un orizont mediu de timp.

in prima categorie, este inclus un numar mai mare de cerinte, carausii solicitand in perioada urmatoare marirea valabilitatii copiei conforme a licentei de transport de la 1 an la 2 – 5 ani, eliminarea autorizatiilor speciale de transport (AST ) pentru depasiri de mase maxim admise la transportul bunurilor divizibile si ridicarea la portanta superioara de 11,5 t a tuturor drumurilor

europene ce trebuiau reabilitate conform tratatului de preaderare la UE. Tot pe termen scurt, ar trebui eliminate obligativitatea existentei la bord a dovezii inspectiei tehnice periodice internationale la iesirea in spatiul comunitar si taxa de solidaritate impusa autovehiculelor comerciale la inmatriculare, in cuantum de 1% din valoarea de noi a acestora. De asemenea, se solicita aplicarea amenzilor pentru depasirea timpilor de condus tinandu-se cont de conditiile

de trafic, restrictii, infrastructura si de alti factori ce determina circulatia cu un timp de condus foarte limitat, parcurgand distante mult mai scurte, cu preturi de exploatare mult mai mari

decat in alte state UE. In acelasi context, CNR propune ca reprezentanti ai Consiliului sa participe in calitate de observatori la controalele in trafic sustinute de Autoritatea Rutiera Romana, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania si Registrul Auto Roman, precum si desemnarea prin ordin al ministrului a reprezentantilor CNR in cadrul consiliilor de administratie ale celor trei institutii. Alte revendicari ale carausilor vizeaza introducerea reprezentantilor CNR in Consiliul Drumurilor si demararea activitatii acestuia, reducerea si unificarea la nivelul din 2007 a taxelor locale indiferent de zona de activitate a autovehiculelor (intern sau extern) si eliminarea clasificarii in functie de stele a autocarelor de transport international.

tinand cont de problemele pe care le intampina inca operatorii romani de transport la granita cu Ungaria, unde controlorii maghiari au fost, in multe randuri, acuzati de abuzuri, una dintre cererile CNR vizeaza initierea unor discutii intre Ministerul roman al Transporturilor si Ministerul ungar al Transporturilor, precum si cu toate autoritatile implicate (NKH, VPOP, ORFK Közút kht etc), pentru o posibila revizuire a prevederilor care reglementeaza cuantumul amenzilor, pentru nerespectarea reglementarilor privind timpii de condus si odihna.

in fine, carausii solicita, tot pe termen scurt, introducerea taxei „0“ de inmatriculare pentru achizitia autovehiculelor comerciale cu norme de poluare EURO 4 si EURO 5.

Pe termen mediu, CNR propune introducerea pretului rovinietei in costul carburantilor, refacerea legislatiei transporturilor, infiintarea organismului unic de control, plata TVA la incasarea contravalorii serviciului prestat si renuntarea la plata taxei radio-TV pentru firmele ce nu detin aparate radio-TV.

Accesul la piata se stabileste la Bruxelles

in ceea ce priveste modificarea Legii transporturilor, Sorin Sirbu, directorul Directiei de Transport Rutier din cadrul Ministerului de resort, ne-a explicat ca trebuie sa se tina cont de pachetul de regulamente privind accesul la profesie, accesul la piata internationala de transport marfa si la cea de transport persoane, care se afla in acest moment intr-o faza avansata in Parlamentul European. „Acest pachet de regulamente va trebui sa aiba aplicare directa in legislatia nationala“, a subliniat Sorin Sirbu, mentionand ca, pentru a avea o lege coerenta a transporturilor, trebuie asteptat cadrul legislativ european, continuandu-se, intre timp, consultarile cu zona patronala si cea sindicala, in asa fel incat abordarea sa fie una unitara.

De mentionat ca, din 2011, ar trebui sa intre in functiune registrul electronic de transport, care va oferi date privind operatorii inregistrati in fiecare tara si abaterile constatate. Astfel, inspectorii romani de trafic vor avea acces in timp real la datele necesare privind orice masina inscrisa intr-un stat membru UE, pe care o opresc in trafic. „Acest registru va reprezenta o oglinda a transportului in fiecare tara membra UE, incluzand denumirea operatorilor, a persoanei desemnate sau managerului de transport si s-ar putea sa fie incluse chiar numerele de circulatie ale autovehiculelor detinute de carausi. Se vor cunoaste, astfel, mai multe date despre operatorul de transport si despre contraventiile inregistrate. Managementul riscului operatorului de transport va fi definit pe trei zone de contraventie: cea privind legislatia sociala, cea privind starea tehnica si cea privind depasirea masei maxime admise“, a precizat Sorin Sirbu.

Comisia Europeana ia atitudine

Comisia Europeana a adoptat recent o directiva care stabileste o abordare comuna a celor mai comune incalcari ale regulilor sociale care guverneaza perioadele de condus si odihna ale soferilor profesionisti. „Stabilirea unei tipologii in privinta acestor incalcari pe baza gravitatii lor va pune capat situatiei curente, in care aceeasi incalcare poate fi considerata minora intr-o anumita tara si mai grava intr-o alta tara. Aceasta decizie este raspunsul Comisiei adresat problemelor ridicate de catre reprezentantii industriei transporturilor rutiere in privinta lipsei de armonizare in acest domeniu, care submineaza competitia loiala si buna desfasurare a operatiunilor de transport“, se arata intr-un comunicat CE. Concret, noua incadrare pe categorii distinge trei niveluri de incalcari: minore, grave si foarte grave. Gravitatea unei incalcari depinde de influenta acesteia asupra sigurantei rutiere. Actiuni care fac imposibila monitorizarea conformitatii cu legislatia sociala, cum ar fi fraudarea tahografului, sunt clasificate ca foarte grave. Noile categorii de incalcari trebuie sa serveasca drept baza sistemelor de evaluare a riscurilor pe care statele membre sunt obligate sa le stabileasca, in conformitate cu directiva de control, pentru a focaliza mai bine controalele asupra intreprinderilor de transport. Acelea care au un grad mare de risc vor fi controlate mai atent si mai des. Deoarece noul sistem de incadrare va facilita, de asemenea, schimbul de informatii intre statele membre, intreprinderile care comit incalcari peste hotare vor fi controlate mai atent de catre autoritatile statului membru de resedinta.
26 de taxe pentru carausi

*- taxa de mediu (acumulatori)

**- ecovaloare (anvelope)

*- ITP international

*- ITP

*- asigurare CMR

*- asigurarea CASCO

*- RCA

*- taxa eliberare licenta transport

*- taxa eliberare copie conforma

*- taxa operare – consultanta ARR

*- taxa copie conforma

*- taxa solidaritate – 1% din valoarea fiecarui nou autovehicul peste 2.000 cmc

*- taxa inmatriculare

*- impozit auto – diferentiat transport intern de international

*- taxa de drum in acciza la carburanti

*- rovinieta – taxa de drum

*- taxa AST-uri

*- TVA

*- asigurare de risc financiar

*- impozit profit/venit

*- taxa eliberare atestat soferi

**- taxa viza periodica medicala

*- taxa viza periodica persoana desemnata

*- taxa medicina muncii pentru personalul angajat in servicii de transport

*- taxa preschimbare carnet sofer

*- taxa eliberare talon auto

Sursa: FORT
Este nevoie de lichiditate si de un control al platilor

O solutie pentru a oferi transportatorilor o gura de oxigen consta in deducerea unei parti din accizele platite la achizitia de motorina. Masura, care se aplica si in alte state europene, ar trebui sa vizeze, potrivit vicepresedintelui Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), Ion Lixandru, vehiculele de peste 7,5 t apartinand companiilor licentiate de transport. In opinia vicepresedintelui UNTRR, o astfel de actiune ar mai putea echilibra situatia transporturilor, unul dintre cele mai taxate sectoare economice. „Este firesc ca, in situatia in care s-au gasit bani pentru alte sectoare similare (naval, maritim sau feroviar), sa se gaseasca si pentru cel rutier, unde, din pacate, traficul a crescut, dar infrastructura nu s-a dezvoltat.

Va trebui sa gasim o solutie privind deducerea unei parti din accize impreuna cu marile companii

petroliere si cu Ministerul Finantelor“, a subliniat Ion Lixandru. El a precizat ca o astfel de masura nu va consuma resursele bugetare, aducand, din contra, sume suplimentare la buget, pentru ca nu vor mai exista alimentari la negru.

in paralel, se impune un control al platilor, tinand cont de numarul crescut de incidente in aceasta perioada, care ar putea duce la blocajul economiei. „Ar trebui ca documentele de garantie a platii care sunt avizate de responsabilii companiei, respectiv de administratori, sa devina executori prin inchiderea debitorului, daca nu sunt decontate in termen legal. Trebuie infiintata inchisoarea datornicilor, asa cum i se spunea inainte. In acest fel, cel care semneaza va fi mai responsabil, pentru ca debitorul care nu plateste va intra la puscarie, iar eu, ca prestator de buna credinta, sunt aparat de sistem. Este culpa lui si nu mai trebuie sa se angajeze la plati pe care nu le poate face.

Este o perioada in care companiile angajeaza cheltuieli pe care le garanteaza si apoi nu le mai acopera. Iar noi intram intr-un lant al proceselor care ne va trage la fund. De aceea trebuie sa implementam acest sistem modern si eficient, utilizat si in SUA“, a concluzionat Ion Lixandru.

 

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.