Cartrans Preda îşi completează flota cu 10 Actros

Mercedes-Benz continuă colaborarea de peste 20 de ani cu compania de transport Cartrans Preda, prin livrarea de la finalul lunii septembrie a 10 camioane Mercedes-Benz Actros, se arată în comunicatul remis redacţiei

Cartrans Preda este o companie prahoveană înfiinţată în anul 1994, cȃnd a cumpărat primul camion Mercedes-Benz MB-814, de 4 tone.

În 2002 începe parteneriatul oficial cu Mercedes-Benz iar 11 ani mai tȃrziu, în 2012, achiziţionează prima flotă de Mercedes-Benz Actros din România, compusă din 10 autovehicule, şi contribuie la lansarea oficială a acestui nou model pe plan local.

Astăzi, flota Cartrans Preda numără un număr impresionant de 137 de camioane.

“De-a lungul anilor, am dezvoltat o colaborare foarte bună cu echipa Cartrans Preda, căreia i-am furnizat cele mai noi modele din oferta noastră şi servicii cel puțin la nivelul așteptărilor. Ne-am bucurat să urmărim în timp evoluţia acestei companii de transport şi să o susţinem, la rȃndul nostru, prin parteneriatul dezvoltat sub semnul eficienței”, afirmă Ovidiu Pintilie, Sales & Marketing Manager Trucks în cadrul Mercedes-Benz România.

“Întotdeauna am mizat în activităţile noastre pe fiabilitatea şi eficienţa modelelor Mercedes-Benz. Am fost încȃntaţi să remarcăm un consum foarte bun al acestor camioane şi, în toţi cei 20 de ani, rezultate foarte bune la fiecare proiect desfăşurat! În plus, sistemul FleetBoard și suportul oferit de Driver Training ne ajută permanent în procesul de monitorizare și optimizare a costurilor”, susţine Decebal Popescu, CEO al grupului de firme Cartrans.

Camioanele Mercedes-Benz au dovedit, de asemenea, că oferă un TCO (Total Cost of Ownership) exemplar. Acest TCO este redus datorită îndeplinirii cu succes a mai mulţi factori care îl condiţionează, precum eficiența în exploatare prin consum de combustibil și AdBlue, fiabilitatea consacrată, planul flexibil de întreţinere sau condiţiile de garanţie. Clienţii de flote de camioane Mercedes-Benz se bucură întotdeauna de garanţia şi satisfacţia că investiţia în servicii se reflectă cu succes în creșterea eficienţei autovehiculelor cumpărate.

Modelul pentru care compania Cartrans Preda a optat la această ultimă achiziţie este Mercedes-Benz Actros 1842 LSnRL (Lowliner) Euro VI. Actros este camionul cel mai eficient din punct de vedere al costurilor și consumă mai puțin combustibil.

Actros a trecut cu succes la Euro VI acum trei ani, dovedindu-şi avantajele incontestabile în materie de consum de combustibil și fiabilitate, fapt care se confirmă, atât la nivel european, cât și în România, prin volumele ridicate de vânzări realizate încă din primul an de la lansare (final de 2011).

În plus, printre serviciile adiţionale de care beneficiază cei care achiziţionează Mercedes-Benz Actros sunt sistemul tempomat cu capacităţi de anticipare a profilului drumului, Predictive Powertrain Control (PPC), programul Driver Training sau sistemul de telematică FleetBoard.

Acestea pot contribui substanţial la optimizarea costurilor de operare. Spre exemplu, PPC recunoaşte dinainte topografia traseului şi acţionează pentru a oferi consum optim de combustibil. Sistemul de asistenţă a şoferului îşi arată punctele forte în special pe suprafeţele deluroase: în calitate de prim sistem tempomat din lume bazat pe GPS, PPC nu numai că intervine în controlul direct al vitezei şi al frânării, dar, de asemenea, controlează cutia de viteze.

Având integrată funcţia EcoRoll, o caracteristică standard a gamei Actros, sistemul este capabil, de asemenea, să introducă viteza într-o treaptă inferioară la momentul potrivit. Beneficiind de toate aceste avantaje, Actros a fost desemnat în 2013 “Camionul Eco al Anului”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.