Centura de Sud a Craiovei, inaugurată înainte de recepție. Galerie foto

centura-craiova1Centura de Sud a Craiovei a fost deschisă circulației luni, de ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, și de directorul general interimar al CNAIR, Cătălin Homor, înainte de recepția lucrărilor mult întârziate, care s-au derulat pe parcursul a mai mult de 4 ani. 

Finalizarea celor 6,291 km de șosea a fost amânată de mai multe ori, din cauza întârzierii exproprierilor, dar și a calității proaste a lucrărilor: asfaltul turnat în urmă cu 2 ani a început să se fisureze în această vară pe mai multe porțiuni, astfel că a trebuit înlocuit. 

La sfârșitul lunii octombrie, Cătălin Homor declara la o inspecție pe șantier: “Varianta ocolitoare Craiova este un obiectiv strategic pe care îl monitorizăm constant. În momentul de faţă, pot spune că Antreprenorul nu s-a mobilizat suficient, înregistrând întârzieri nejustificate faţă de graficul de execuţie stabilit şi asumat. În aceste condiţii, i-am cerut imperativ Antreprenorului să reevalueze situaţia din şantier, să supramobilizeze şi mai ales să recupereze întârzierile înregistrate“.

Astăzi, ministrul Sorin Buşe a declarat presei că “este foarte important ca în oraşul Craiova, ca orice alt oraş mare şi municipiu, să fie descongestionat traficul greu; acesta nu are ce căuta în oraş şi nu face decât să degradeze viaţa oraşului şi a cetăţenilor, să strice drumurile”.

“Nu contează atât timpul parcurs, cât posibilitatea de a direcţiona traficul greu pe alte căi, cum este normal, în aşa fel încât calitatea vieţii să fie alta. Mă bucur că reuşim să inaugurăm această variantă ocolitoare acum, înaintea sezonului de iarnă, cât traficul este şi mai dificil, şi mai complicat, şi din cauza zăpezii. (…) Lucrarea a fost întârziată din cauza problemelor de calitate, deci nu am vrut să facem rabat la calitate. Când am văzut că nu este calitate, am cerut să se refacă totul în aşa fel încât totul să corespundă la standarde”, a adăugat ministrul.

Licitația pentru Centura de Sud a Craiovei a fost lansată în anul 2011 iar antreprenorul selectat a fost asocierea SECOL Italia – Societa Edile Construzioni e Lavori SA & SECOL Romania SRL & SECOL SpA.  Lucrările au costat aproape 36 de milioane de lei, din care 69,25% finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și 30,75% de la Bugetul de stat.

Șoseaua face legătura între Timişoara-Craiova şi Craiova-Piteşti: se desprinde din DN 6 la km 216+150 (Km 0 CS) trece prin partea de Sud-Vest a Craiovei până la DN65 km 9+360 şi DC 87.

Centura Craiovei a fost cerută de conducerea Ford, producătorul auto, care va putea ocoli oraşul atunci când livrează maşinile.

centura-craiova-1

centura-craiova-2

centura-craiova-1

centura-craiova-3

 

Magda SEVERIN

foto: Facebook CNADNR

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.