Dezvoltarea relaţiilor economice cu ţările din Balcani, obiectiv strategic al CCIB

„Relaţiile comerciale dintre ţările noastre pot să dobândească o nouă dimensiune, pe fondul existenţei unor posibilităţi reale de remodelare a colaborării bilaterale, generate de o anumită complementaritate a celor două economii. Consider că este foarte importantă implicarea în proiecte industriale, care asigură consistenţă şi predictibilitate schimburilor comerciale româno-macedonene”, a declarat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în cadrul întrevederii cu Excelenţa Sa dr. Pande Lazarevski, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Macedonia în România, şi cu Branko Azeski, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Macedoniei.

În deschiderea întâlnirii, preşedintele Camerei bucureştene a făcut o prezentare succintă a sistemului cameral românesc şi a vorbit despre strategia de relaţii externe a CCIB, potrivit căreia anul acesta este acordată o atenţie deosebită dezvoltării relaţiilor economice cu ţările din Balcani, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

În acest context, Sorin Dimitriu a prezentat oaspeţilor macedoneni proiectele CCIB ce vizează spaţiul balcanic şi anume: organizarea, la jumătatea lunii aprilie a.c., a tradiţionalei „Zile a oportunităţilor de afaceri”, dedicată prezentării cadrului legal şi a principalelor oportunităţi de afaceri şi investiţionale oferite de R. Macedonia, Serbia şi Muntenegru, eveniment urmat, la jumătatea lunii iunie, de o misiune economică la Skopje, Belgrad şi Podgorica.

De asemenea, până la sfârşitul acestui an, CCIB va deschide în zona balcanică o reprezentanţă, dublată de o expoziţie permanentă cu produse realizate în România, după modelul testat deja cu succes în alte regiuni ale lumii.

Ambasadorul Republicii Macedonia în România a apreciat în mod deosebit proiectele prezentate de preşedintele CCIB şi a exprimat întreaga sa susţinere pentru demersurile Camerei bucureştene vizând dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale, dar şi a cooperării în domeniile educaţional şi ştiinţific. Branko Azeski, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Macedoniei, a vorbit despre necesitatea intensificării contactelor între comunităţile de afaceri română şi macedoneană, în vederea valorificării oportunităţilor de afaceri generate de economiile celor două ţări, precum şi despre rolul important pe care îl au camerele de comerţ în acest proces. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.