Fiscul ramburseaza TVA de 1,12 miliarde lei

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va rambursa TVA in valoare de peste 1,12 miliarde de lei in luna martie, potrivit unui comunicat al institutiei. Au fost cuprinse in ordinea vechimii toate deconturile de TVA, solutionandu-se prin restituire deconturile a caror vechime este de pana la data de 27 februarie 2012.

Din valoarea totala de 1,128 miliarde de lei a deconturilor pentru care exista decizie aprobata privind rambursarea lunara a TVA, sumele de restituit totalizeaza 928,1 milioane lei.

Plata efectiva a acestor sume a fost esalonata in trei transe:

  • transa I, de 182,2 milioane lei, a fost decontata la data de 8 martie;
  • transa II, de 276,5 milioane lei, va fi decontata in 23 martie;
  • transa III, de 469,4 milioane lei, in 29 martie.

Potrivit ANAF, deconturile cu compensare si restituire totalizeaza 991,5 milioane lei, din care se compenseaza suma de 63,4 milioane lei si se restituie 928,1 milioane lei. Deconturile cu compensare integrala totalizeaza 125,9 milioane lei iar cele cu compensare partiala se ridica la 10,8 milioane lei. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.