Garanti Leasing lansează Auto Rapid, un nou tip de finanțare de până la 50.000 euro

Garanti Leasing, parte din grupul Garanti România, unul dintre cele mai dinamice și inovatoare grupuri financiare de pe piața locală, lansează Auto Rapid, un nou tip de finanțare pentru companii și persoane fizice autorizate.

Clienții pot accesa până la 50.000 de euro pentru a achiziționa în leasing autovehicule, vehicule comerciale și motostivuitoare.

Cu Auto Rapid, clienții Garanti Leasing vor beneficia de aprobare rapidă (analiza dosarului se face în mai puțin de 2 ore, iar contractul poate fi semnat în 24 de ore), condiții relaxate de finanțare, documentație redusă și avans mic.

“Lansarea acestui nou produs face parte din strategia noastră din acest an de creștere a cotei de piață pe segmentul auto, care ne așteptăm să se dezvolte într-un ritm rapid. Totodată, ne propunem să ajungem cu această nouă finanțare în toate orașele unde Garanti este prezent. În 2015 ne vom concentra în continuare pe îmbunătățirea ofertei noastre și să ne deservim toți clienții cu produse și servicii de leasing adaptate nevoilor specifice ale fiecăruia”, a declarat Okan Yurtsever (foto), General Manager Garanti Leasing.

Distribuția de active noi finanțate de Garanti Leasing în 2014, a fost: vehicule (54%), echipamente (32%) și imobiliare (14%). Compania a înregistrat la finalul anului trecut un profit net de 11,1 milioane lei.

Cu o tradiție de peste 17 ani pe piața de leasing din România, Garanti Leasing (brandul sub care funcționează compania Motoractive IFN SA) completează gama de produse şi servicii a Grupului Garanti cu oferte de leasing pentru vehicule, echipamente și imobiliare, sale & lease-back.

De la inaugurare, compania a acordat peste 730 de milioane de euro pentru activele în leasing financiar și a semnat peste 41.000 de contracte de leasing. În prezent, operează prin 7 birouri locale și creează sinergii cu cele 84 de agenții Garanti Bank din țară.

Garanti Leasing (https://www.garantileasing.ro/) face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România din 2010. Grupul Garanti reunește de asemenea Garanti Bank și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).

Grupul Garanti România este deținut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime. (M.S.)

1 COMENTARIU

  1. Daca promovati acest produs de sale&lease back de ce atunci cind am apelat la Garanti Leasing am fost refuzat prin intrebarea ce facem cu echipamentul daca nu platiti ratele?Specific ca am apelat la colegii dvs pt un echipament pe care am platit acum 2 ani,in 2013,500 000 euro si doream un contract de 250 000 euro.Mentionez ca am atasat la documentele cerute si copie dupa contactul cu Henkel Romania.
    Va multumesc,
    Doru Radulescu
    0722663994

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.