Grupul MOL a finalizat achiziția operațiunilor de distribuție ale Eni în Ungaria

mol_bucuresti_nicolae_caramfil_3Grupul MOL a finalizat, luni, preluarea întregului pachet de acțiuni al companiei ENI Hungaria, care operează 173 de benzinării sub marca Agip în Ungaria (inclusiv stații deținute de dealeri) precum și operațiunile engros ale companiei (excluzând însă activitățile ENI de vânzare en gros de lubrifianți). Rețeaua Grupului MOL depășește astfel 2.000 de benzinării în zece țări din Europa Centrală și de Est.

În Ungaria, MOL va opera peste 500 de stații ca urmare a tranzacției. Noile stații majorează amprenta Grupului MOL pe o piață cheie și extind accesul către clienți, întrucât benzinăriile ocupă amplasamente premium în Budapesta și pe autostrăzi. Prin integrarea rețelei preluate, MOL va genera sinergii semnificative atât pe segmentul comercial cât și pe cel retail, precum și optimizarea costurilor.

Ferenc Horváth, Vicepreședinte Executiv al Grupului MOL, responsabil de segmentul Downstream, a declarat: “Finalizarea tranzacției extinde piețele relevante ale rafinăriilor noastre și asigură o mai bună profitabilitate a operațiunilor noastre de rafinare și marketing (downstream). Achiziția și integrarea a circa 450 de stații în regiunea Europei Centrale și de Est în ultimii doi ani ne sprijină în atingerea obiectivului nostru strategic de a majora volumul vânzărilor de carburanți cu peste 25% până în 2017. Mai mult decât atât, ca urmare a extinderii regionale, deservim peste un milion de clienți pe zi și intenționăm să valorificăm potențialul punctelor noastre de vânzare pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale acestora, inclusiv pe segmentul produselor non –fuel (altele decât carburanții)”.

Grupul MOL va trece stațiile preluate de la marca Agip la cele mai noi standarde ale mărcii MOL și va implementa în noile benzinării și conceptul Fresh Corner, care pune accent pe oferta de cafea, produse alimentare proaspete și produse din gama cumpărăturilor zilnice.

Lars Höglund, Vice-Președinte Senior al Grupului MOL, însărcinat cu activitatea de retail, a afirmat:“Credem că noile puncte de vânzare se încadrează perfect în noul nostru concept pentru retail: ne propunem să devenim prima alegere a consumatorilor atât pentru carburanți cât și pentru produse de consum zilnic. Pentru a atinge acest scop, misiunea noastră este să oferim produse și servicii de înaltă calitate în stațiile noastre, să îmbunătățim experiența de cumpărare și să oferim mai multor călători ocazia de a zâmbi și de a beneficia de ospitalitate. Întrucât aceste preoocupări ne ghidează în mod permanent activitatea, vom continua să îmbunătățim nivelul serviciilor și ofertei noastre, adaptate nevoilor clienților moderni și dinamici”.

În ultimii doi ani, Grupul MOL a achiziționat aproximativ 450 de stații din Europa Centrală și de Est astfel că rețeaua sa a depășit 2.000 de unități. în 2015, Grupul MOL a finalizat achiziția operațiunilor downstream ale ENI în România, Cehia și Slovacia (exceptând activitățile ENI de vânzare en gros de lubrifianți), și a preluat, de asemenea, activitățile LUKOIL în Republica Cehă. Cel mai recent, în iunie 2016, a fost finalizată preluarea operațiunilor ENI în Slovenia. Ca rezultat al acestor tranzacții, MOL și-a consolidat poziția de lider de piață în Ungaria și Slovacia, a ajuns să dețină a doua cea mai mare rețea din Republica Cehă, a treia poziție pe piața de retail din România în funcție de volumul vânzărilor, și are o poziție solidă pe locul al treilea pe piața din Slovenia.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 26.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie.

În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 200 în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.