Încă o suplimentare a Programului Rabla

rabla-casare-jean-mihai-palsu1După o suplimentare cu 4.000 de tichete electronice în luna iulie pentru Programul Rabla, Ministerul Mediului va face încă una, cu 1.846 tichete, în valoare de 12 milioane de lei.

“Rabla” a atins anul acesta un succes istoric în cei 12 ani de când funcţionează: tichetele electronice au fost epuizate în mai puţin de trei săptămâni în iunie, la prima etapă, și în câteva zile în iulie, la prima suplimentare.

Pentru ”Rabla Clasic” rămâne în vigoare prima de casare de 6.500 de lei. Se oferă în continuare posibilitatea accesării suplimentare a două eco-bonus-uri, pentru următoarele situaţii:

  • un eco-bonus de 750 de lei, care poate fi adăugat primei de casare în situaţia în care românii aleg să-şi cumpere o maşină al cărei motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km
  • un eco-bonus în valoare de 1.500 lei, dacă se optează pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.

Dacă maşina nouă respectă ambele criterii sunt acceptate ambele eco-bonus-uri și se poate ajunge, cu tot cu prima de casare, la o finanţare de la AFM de 8.750 de lei din costul maşinii noi.

”În prezent avem în derulare şi Programul RABLA PLUS, dedicat maşinilor electrice. Suplimentarea bugetului pentru RABLA CLASIC oferă cetăţenilor care doresc să achiziţioneze o maşină electrică un beneficiu cumulat de aproape 6.000 de euro”, a precizat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În cazul ”Rabla Plus” românii care vor să aleagă o maşină care nu poluează beneficiază din partea AFM de două tipuri de eco-tichete un eco-tichet de 5.000 de lei pentru achiziţionarea unui autoturism nou electric-hibrid sau un eco-tichet de 20.000 de lei pentru maşinile noi 100% electrice.

Cele două axe ale programului pot fi accesate de populaţie separat sau combinat. În situaţia în care un cetăţean deţine o maşină veche pentru casat şi doreşte să achiziţioneze un autoturism nou 100% electric sau nou electric hibrid va beneficia de un sprijin financiar de aproximativ 6.000 de euro, deoarece va primi, concomitent, atât prima de casare de 6.500 de lei cât şi eco-tichetul de 20.000 de lei sau cel de 5.000 de lei. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLȘU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.