Incepe competitia pentru 2010

CONCURS

In luna februarie a anului viitor, va avea loc, cu ocazia forumului Truck Europe, cea de-a doua editie a concursului European Transport Company of The Year 2010. Dar depunerea dosarelor carausilor inscrisi in competitie a inceput deja.

Competitia, lansata in 2009, a fost creata pentru a prezenta cele mai interesante studii de caz din transporturile rutiere europene, pentru a explica eforturile depuse de catre transportatori in activitatea lor si, in special, pentru a promova cele mai bune practici din acest sector. Concursul se desfasoara pe platforma forumului Truck Europe si a avut, anul acesta, ca prim castigator, compania olandeza Van Maanen. Ceremonia de premiere a avut loc la Amsterdam, la finalul celui de-al treilea forum Truck Europe. Editia 2010 se va desfasura in luna februarie, in Belgia, la Bruxelles, dar pana atunci firmele candidate vor trebui sa completeze dosare complexe, pe baza carora vor fi evaluate pe mai multe capitole: CRM (gestionarea relatiei cu clientul), managementul flotei, resurse umane, siguranta, IT si responsabilitate sociala (Corporate Social Responsibility). Companiile participante trebuie sa opereze in cel putin una dintre tarile europene. Juriul este alcatuit din specialisti in transporturi si reprezentanti ai presei de specialitate din Europa: Luxemburg, Grecia, Marea Britanie, Franta, Republica Ceha, Bulgaria, Belgia, Germania, Ungaria, Irlanda, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Olanda, Turcia, Spania. Romania va fi reprezentata in juriu de catre revista Ziua Cargo.

International Lazar lupta pentru Romania

Candidatul Romaniei la acest concurs prestigios va fi in 2010 compania International Lazar Company. Înfiintata in 1994, firma pitesteana a ajuns astazi unul dintre cei mai mari si mai cunoscuti transportatori din Romania, operand un parc propriu de 288 de camioane. Însa, dincolo de dimensiunile parcului, International Lazar Company a reusit sa implementeze sisteme si proceduri care recomanda astazi aceasta firma ca una dintre cele mai sigure si cu o calitate ridicata a serviciilor de transport oferite. International Lazar Company este, la ora actuala, una dintre putinele companii romanesti care realizeaza servicii de transport just-in-time.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.