Noi restricții de circulaţie la lucrările de la pasajul Piaţa Sudului Bucureşti

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă noi restricții de circulație în zona Pasajului rutier de la Piața Sudului.

Începând de sâmbătă, 20 februarie, breteaua de circulație și trotuarul aferent de pe Calea Văcărești, din dreptul benzinăriei Mol – sensul de mers spre B-dul C-tin Brâncoveanu – vor fi blocate până la jumătatea lui martie, pentru amenajarea zonei pietonale, montarea stâlpilor comuni de iluminat public și susținerea rețelei electrice a mijloacelor de transport public.

De asemenea, se construiesc doi pereți mulați care întregesc linia pereților mulați pentru rampa de la Calea Văcărești și se toarnă breteaua numărul 3 a pasajului rutier.

Traficul rutier se va desfășura în continuare pe Calea Văcărești pe patru benzi de circulație, câte două pe sens, în dreptul intersecției de la Piața Sudului.

Poliția Locală a Municipiului București, Serviciul Rutier, va suplimenta numărul de echipaje în zonă pentru a fluidiza traficul. 

Primarul general interimar, Răzvan Sava, precizează că de la începutul lui ianuarie s-a reuşit un avans de la 20% la 40% al lucrărilor.

“Ce nu s-a făcut în doi ani s-a realizat într-o lună şi jumătate. Am impus constructorului un ritm de lucru mai rapid, astfel încât să putem respecta termenul de 30 iunie pentru finalizarea proiectului”, susţine el. 

Contractul de execuţie a pasajului rutier subteran de la Piaţa Sudului a fost semnat în 4 mai 2014, constructorul fiind Asocierea Astaldi-Euroconstruct.

Şantierul a început în iulie 2014.

Pasajul ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2015, însă cum erau executate numai 20% din lucrări, Primăria Capitalei a pierdut 84 de milioane de lei din fondurile europene. Practic, din totalul de 127 milioane de lei acordaţi de UE, s-au cheltuit numai 18 milioane.

Fişa tehnică: 

Lucrarea presupune realizarea unui pasaj rutier subteran pe direcţia Calea Văcăreşti – Str. Niţu Vasile şi 4 pasaje pietonale în intersecţie.

Astfel, se va face legătura pietonală prin pasajul subteran între staţia de metrou Piaţa Sudului şi peroanele staţiei de tramvai de pe Şos. Olteniţei.

Proiectul mai presupune lucrari de modernizare a carosabilului si a trotuarelor in intersectia Calea Văcăreşti – Sos. Olteniţei – Str. Niţu Vasile, prin asigurarea in sensul giratoriu a 4 benzi de circulatie, dar si realizarea localelor, adiacente rampelor pasajului rutier, cu cate doua benzi pe sens atat pe Calea Vacaresti, cat si pe str. Nitu Vasile.

Se modernizeaza si se reconfigureaza retelele de utilitati din zona pasajului (energie electrica, alimentare cu apa, canalizare, iluminat)  si se reface linia de tramvai existenta atat pe Calea Vacaresti cat si pe Soseaua Oltenitei. 

Stadiul actual al lucrării

  • s-au realizat 90% din peretii mulati pe rampa de intrare dinspre Calea Vacaresti si 65% pe rampa de iesire spre Calea Vacaresti;
  • s-au realizat 50% peretii mulati pentru rampa de iesire si intrare dinspre Strada Nitu Vasile;
  • au fost realizate 50% din lucrarile la pasajul pietonal nr 1;
  • structura de rezistenta la pasajul pietonal nr. 2 este realizata 50% iar lucrarile la pasajul pietonal nr. 2, in ansamblu, 20%;
  • structura de rezistenta la pasajul pietonal nr. 3 este realizata 80% iar lucrarile la pasajul nr.3 , in ansamblu, 60%;
  • s-a realizat structura de rezistenta completa a trei tronsoane (T1, T2, T3) din rampa pasajului rutier, iesire calea Vacaresti si se lucreaza la T4;
  • se lucreaza la finalizarea lucrarilor de deviere a instalatiilor de canalizare, de alimentare cu apa potabila, de distributie energie electrica si distributie gaze naturale in zona santierului;
  • s-a demontat retaua de contact a tramvaiului si troleibuzului pe anumite sectoare si partial calea de rulare.

Ce a mai rămas de executat:

  • finalizarea devierii retelelor de canalizare, de alimentare cu apa potabila, de distributie gaze naturale, de fibra optica Netcity, reintregirearetelele RATB;
  • realizarea retelei noi de semaforizare, respectiv iluminat public;
  • realizarea peretilor mulati si a pilonilor de sprijin din zona intersectiei;
  • continuarea demontarii si remontarea liniilor de tramvai si montarea retelei de contact;
  • finalizarea dalei de acoperire a pasajului rutier si a pasajelor pietonale;
  • realizarea sistemelor de canalizare pluviala si de realizare a radierului si sistemului rutier al pasajului;
  • refacerea sistemului carosabil si refacerea amenajarilor urbanistice;
  • finisajele si lucrarile de arhitectura ale pasajului.
  • Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.