Preturi occidentale la motorina

Stoparea cresterii pretului carburantilor si returnarea accizelor din motorina catre transportatorii rutieri sunt solicitarile Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) prezentate cu ocazia unei conferinte de presa organizate la inceputul anului.

La ora actuala, pretul carburantilor a ajuns la acelasi nivel ca in Austria, desi accizele sunt mai mici in tara noastra, iar forta de cumparare a populatiei este complet diferita. „In Romania, pretul de baza al litrului de motorina este de 0,64 euro, iar in Austria pretul de baza este 0,58 euro/l si asta in conditiile in care in tara noastra se exploateaza titei, exista port la mare cu terminal specializat, exista retea de conducte“, a aratat Constantin Isac, presedinte UNTRR. UNTRR atentioneaza asupra falsului avantaj al unor accize mai mici decat cele minime reglementate in Uniunea Europeana, in conditii de pret la pompa aproape egal, diferenta transformandu-se in profitul petrolistilor. Astfel, statul roman pierde 0,5 miliarde euro/an pe care ii face cadou petrolistilor. „Intre 60 si 70% din pretul la pompa al carburantului este reprezentat de taxe. In 2009, cantitatea de carburant (benzina si motorina) vanduta in Romania a fost de aproximativ 7 miliarde de litri. Astfel, statul roman a incasat 4 miliarde de euro fara sa faca nimic. In 2009, consumul de motorina a crescut cu 10% fata de 2007“, a declarat Ion Lixandru, vicepresedinte UNTRR.

Returnarea accizei ar reduce evaziunea

UNTRR a solicitat stoparea cresterii preturilor la carburanti si returnarea catre transportatorii rutieri a accizei aferente transporturilor comerciale. „Returnarea accizei catre transportatori este o procedura utilizata in multe state europene, printre care amintim Cehia, Spania, Franta, Belgia, Slovenia. Transportul comercial este un serviciu, care nu are legatura cu consumul. Acciza este o taxa de viciu si de lux, iar transportul comercial de marfa nu este un lux, ci o necesitate economica. In plus, acest aspect loveste in competitivitatea firmelor de transport romanesti. Mai mult decat atat, motorina a ajuns in Romania la un pret european, dar infrastructura a ramas mult in urma“, a precizat Ion Lixandru. Printre efectele scontate prin returnarea accizei catre transportatori se numara reducerea preturilor bunurilor de consum necesare populatiei, reducerea evaziunii fiscale in domeniul comercializarii carburantilor, cresterea incasarilor la bugetul de stat prin stimularea sectorului de transport rutier si evitarea cresterii inflatiei. „Am cerut autoritatilor sa stopeze cresterea pretului carburantului astfel incat sa putem previziona afacerea de transport pe cel putin o perioada de un an. In plus, returnarea accizei catre transportatori ar avea ca efect intarirea sectorului de transport rutier si diminuarea tarifelor de transport, lucru care ar duce la preturi mai mici la produsele din rafturi“, a precizat Constantin Isac.

Pretul motorinei majorat cu 30% in 2010

Anul trecut, transportatorii rutieri au inregistrat o crestere a pretului la carburanti (motorina) in Romania cu circa 30%, in baza diferitelor justificari: – 7-10% – 01.01.2010 – din cauza majorarii accizelor cu 17,51% (3,27% majorare reala in euro, 14,24% majorare aferenta ratei de schimb anuale data de Banca Centrala Europeana la 1octombrie in fiecare an si valabila pentru calcularea accizelor in anul urmator), accizele reprezentand circa 35% din pret combustibil. – 5% – 01.07.2010 – din cauza majorarii TVA cu 5%. – 14% – diferenta maxima rata schimb USD-ROL in perioada ianuarie-decembrie 2010. – un alt procent, nefacut cunoscut de catre autoritati – datorita cresterii cu circa 11% a pretului petrolului de la circa 80 USD/baril la circa 90 USD/baril in perioada ianuarie – decembrie 2010. Este greu de apreciat influenta acestei cresteri de 11% a pretului petrolului in pretul final al carburantului livrat la pompa, tocmai pentru ca nu se cunoaste cat costa cu adevarat carburantul fara accize, fara TVA si fara marja de profit a companiilor petroliere. Prin scumpirea din decembrie 2010 si ianuarie 2011, la un pret incepand de la 5 lei/litru – UNTRR considera ca pretul combustibilului in Romania a ajuns la acelasi nivel cu cel al carburantului din Austria.

Radu Dinescu,secretar general UNTRR:

„Autoritatile trebuie sa asigure o mai buna transparenta in ceea ce priveste modul in care este alcatuit pretul carburantului. In plus, solicitam returnarea catre transportatori a accizei aferente motorinei utilizate pentru transporturi rutiere comerciale.“

Constantin Isac, presedinte UNTRR:

„Aceste cresteri nu au putut fi transferate integral in tariful de transport si, astfel, firmele de transport au fost decapitalizate, ajungand intr-un blocaj financiar. Iar acolo unde transferul a fost posibil, efectele s-au vazut prin cresterea pretului final al produselor transportate, afectand puterea de cumparare a populatiei.“

Ion Lixandru, vicepresedinte UNTRR:

„Returnarea accizei dinmotorina catre transportatori ar duce si la o diminuare a pietei negre, care isi procura carburantul din alte surse decat cele legale.“

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.