ATEN: Primul matrix switch 4K dedicat video wall-urilor

ELKOTech România, companie membră a grupului ELKO, specializată în distribuirea de produse hardware şi software ale unor producători de renume din industria IT, anunţă lansarea de către ATEN a primului Seamless SwitchTM matrix 4K.

Dedicat în principal video wall-urilor, modelul suportă rezoluţiile 3840×2160/4096×2160 pixeli (4K@60Hz, HDMI 2.0 şi HDCP 2.2) şi poate procesa şi transmite conţinut audio/video de la surse multiple în timp real, fără întrerupere.

Prin intermediul celor patru porturi HDMI, VM6404H se poate conecta simultan la patru surse de conţinut şi poate transmite informaţia către patru ecrane diferite. Fiind un matrix switch, fiecare intrare video poate fi conectată către orice ieşire, oferind utilizatorilor o flexibilitate sporită şi un control total al sistemului de multi-display.

Informaţii generale cu privire la conexiunile realizate sunt afişate pe un ecran LCD, iar configurarea se realizează prin intermediul unei interfeţe grafice GUI, utilizatorii având la dispoziţie posibilitatea de a crea opt profiluri personalizate, în funcţie de scenariile de lucru. Switch-ul se integrează foarte uşor în orice reţea existentă, putând fi accesat şi configurat şi de la distanţă.

elko VM6404H-F

ATEN VM6404H este în acest moment singurul produs din lume de acest tip care permite schimbarea sursei şi afişarea noului conţinut pe video wall aproape instantaneu (sub o secundă). Arhitectura FPGA matricială oferă produsului capabilitatea de a procesa rezoluţii 4K şi de a transmite date video fără întreruperi.

De asemenea, modelul asigură un control în timp real al datelor şi calităţii semnalului transmis.

Mai mult, datorită unei funcţii integrate de scalare, ATEN VM6404H poate unifica conţinut din mai multe surse video diferite, astfel încât să le poată transmite către video wall-uri la cea mai înaltă rezoluţie.

elko VM6404H-B

Segmentul de piaţă al sistemele A/V complexe a crescut semnificativ în ultimii ani, produse precum ecrane de digital signage sau video wall-uri fiind tot mai folosite în locaţii precum aeroporturi, campusuri universitare, spitale, instituţii guvernamentale şi magazine retail.

Cel mai nou switch matrix de la ATEN vine să îmbunătăţească modul de funcţionare şi de gestionare a acestor tipuri de ecrane, oferind utilizatorilor posibilitatea de a beneficia la maxim de tehnologia 4K şi de a schimba sursa de afişare într-un timp foarte redus. O astfel de caracteristică este utilă companiilor care activează în verticale de business, precum: show-uri de divertisment, clase de învăţare la distanță sau săli de conferinţă.

Specificaţii tehnice ATEN VM6404H:

Intrare video Interfaţă 4 x HDMI tip A
Impedanţă 100 Ώ
Distanţă maximă 1,8 m
Ieşire video Interfaţă 4 x HDMI tip A
Impedanţă 100 Ώ
Distanţă maximă 1,8 m
Video Data rate maxim 0,2 Gbps (3,40 Gbps per bandă)
Pixel Clock maxim 340 MHz
Rezoluţii maxime ~ 3840 x 2160 @30 Hz (4:4:4)3840 x 2160 @60 Hz (4:2:0)

4096 x 2160 @ 30 Hz (4:4:4)

4096 x 2160 @ 60 Hz (4:2:0)

Distanţă maximă ~ 15 m
Control RS-232 Connector: 1 x DB-9 Female
IR 1 x Mini Stereo Jack Female
Ethernet 1 x RJ-45 Female
Power 1 x 3-prong AC Socket;
I/P Rating:100-240 VAC; 50-60 Hz; 1,0 A
Consum: 120 V AC, 47,6 W; 230 V AC, 47,5 W

Despre ATEN International

Înființată în 1979 în Taipei, Taiwan, ATEN International este în prezent cel mai mare producător de switch-uri KVM din lume. Această poziție a fost atinsă în urma investițiilor constante realizate în centrele de cercetare și dezvoltare. Gama de produse ATEN cuprinde în acest moment sute de echipamente de conectivitate, soluții complete KVM și soluții profesionale A/V. Pentru mai multe detalii despre ATEN, vizitați https://www.aten.com.

Despre ELKOTech Romania şi Grupul ELKO

ELKOTech Romania este specializată în distribuţia unei game largi de echipamente IT şi soluţii integrate: soluţii mobile, componente, soluţii de infrastructură IT şi de stocare, soluţii de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice. Din portofoliul de produse fac parte branduri de top din industrie, precum: Acer, ACTi, Allied Telesis, AMP, Netconnect, ATEN, APC by Schneider Electric, Asus, Axis Communications, Bitdefender, Dell, D-Link, Fujitsu, Gigabyte, HGST, Hikvision, Intel, Kingston, Lenovo, Linksys, Lite-On, Microsoft, Micron Technology, Moxa, Mustek, OCZ Technology, Optoma, Packard Bell, QNAP, Samsung, Seagate, Supermicro, Tecnoware, Western Digital.

ELKOTech Romania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează şi revând soluţii IT, sisteme de comunicaţii şi supraveghere video), adresând toate canalele de distribuţie IT & Telecom.

ELKOTech Romania este membră a Grupului ELKO (ELKO Grupa AS), unul dintre cei mai importanţi distribuitori IT din Europa de Est. Cu peste 700 de angajaţi, ELKO este prezent în 9 ţări: Letonia, Estonia, Lituania, Rusia, Ucraina, România, Slovenia, Slovacia şi Kazahstan. ELKO reprezintă mai mult de 90 de producători IT de renume mondial şi distribuie peste 20.000 de articole către o reţea de parteneri ce cuprinde aproximativ 7.000 de companii revânzătoare. Compania este deţinută de mai multe entităţi şi de fondul de investiţii Amber Trust.

Informaţii suplimentare, la www.elko.ro și www.elkogroup.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.