2009 este anul dialogului. Usile se deschid mai usor ca niciodata, toata lumea isi pleaca urechea si isi da cu parerea pentru a gasi cele mai bune solutii la actuala ituatie economica. Autoritatile, mai mult ca niciodata, au realizat rolul important pe care il joaca mediul privat si, cel putin aparent, vor sa ajute. Sectorul transporturilor inregistreaza, la randul sau, o serie de victorii. Un cotidian precum ZIUA a decis la inceputul anului ca este momentul sa realizeze o revista dedicata acestui sector – o sansa pentru imbunatatirea imaginii transporturilor si recunoasterea importantei acestora. Mai mult decat atat, pentru prima data in istoria postrevolutionara, un ministru al Transporturilor participa la o conferinta dedicata transportului rutier si intra intr-un dialog direct cu carausii.
Si, deodata, totul se rupe… Promisiunile si sperantele se naruie. Legile mult asteptate nu mai apar, iar atunci cand apar sunt cu totul altceva decat s-a discutat. Unde este controlul unic? Ce se intampla cu autorizatiile speciale de transport, care continua sa fie utilizate pentru marfuri divizibile si contribuie serios la distrugerea unor drumuri si asa mult sub ceea ce ar trebui sa fie? Ce s-a ales de cei cinci ani de valabilitate promisi pentru pro gramul de transport interjudetean de calatori?! In Minister sau in Parlament, lucrurile iau intorsaturi nedorite si neasteptate. Cauzele sunt destul de evidente si sunt legate, in primul rand, de lipsa de organizare, de starea confuza in care se gaseste sectorul transporturilor. Este de asteptat ca majoritatea parlamentarilor sau a functionarilor din ministere sa nu cunoasca in amanunt problemele pe care le intampina firmele de transport, dar este pacat ca tocmai transportatorii sa fie nepasatori la propria afacere.
Sigur, la prima vedere, responsabile pentru aceste esecuri sunt asociatiile profesionale, dar acestea, la randul lor, exista si sunt puternice doar daca au membri – cat mai multi, cat mai activi si care isi platesc cotizatiile.
Problema poate fi rezolvata foarte simplu si nu este nevoie decat de atentie, egoism corect inteles si, bineinteles, rabdare. Daca transportatorii din fiecare judet s-ar intalni pentru a discuta problemele comune in cadrul unei asociatii locale, ar fi un efort supraomenesc? De fapt ar fi exact acel egoism firesc pe care orice patron ar trebui sa il manifeste pentru a-si proteja afacerea. Daca aceste asociatii locale s-ar afilia la o asociatie nationala care sa ii reprezinte interesele ar insemna o cheltuiala prea mare?
Iar daca o asociatie nationala (sau mai multe) ar avea cateva mii de membri activi, cum ar arata lucrurile? Niciodata nu ar mai trebui sa se ajunga la amenintari de genul „blocam strazile cu masinile“. Asociatia si, prin ea, transportatorii ar deveni atat de puternici, ar avea atat de multe de oferit, incat nimeni nu isi va mai permite sa ignore acest sector. Nici un angajat al Ministerului nu va putea sa rastalmaceasca adevaratele dorinte ale transportatorilor, nici un parlamentar nu va mai vota, fara a fi in cunostinta de cauza, vreo lege care priveste transporturile…
Este doar un vis, dar el pleaca de la o intrebare simpla: sunteti membru activ al unei asociatii profesionale? Numai creand si sustinand breasla exista un viitor pentru afacerea de transport – asa a fost intotdeauna, de la inceputul istoriei umane si pentru toate activitatile.
Radu BORCESCU
