România poate crea peste 30.000 de locuri de muncă în managementul deşeurilor

Asociația Planeta Verde, în parteneriat cu Asociația Română de Mediu și Rețeaua Europeană a Profesioniștilor de Mediu, a organizat dezbaterea anului privind sistemul de management integrat al deșeurilor. În cadrul Conferinţei intitulate ”Societatea Europeană a Reciclării – Resurse naturale şi managementul deșeurilor” Comisarul European pentru Mediu, Janez Potocnik, a analizat piaţa românească a deşeurilor şi provocările acesteia pentru următorii ani.

Janez Potocnik a declarat, cu această ocazie, că România ar putea crea peste 30.000 de noi locuri de muncă în acest sector dacă ar implementa în totalitate legislația europeană privind managementul deșeurilor.

“În Europa de astăzi, deșeurile au încetat să mai fie deșeuri. Acestea reprezintă resurse care generează profit și locuri de muncă în Uniunea Europeană. România trebuie să urmeze exemplul altor state membre. Dacă legislaţia europeană ar fi implementată în România s-ar crea peste 30.000 de locuri de muncă”, a spus Potocnik.

La conferinţă a participat şi ministrul Mediului din Republica Moldova, Gheorghe Șalaru, care a arătat că „actualul sistem autohton de gestionare a deşeurilor este departe de cel european”.

“Gestionarea deşeurilor reprezintă una dintre problemele importante cu care se confruntă Republica Moldova în activităţile de protecţie a mediului. În prezent, problema deşeurilor se manifestă, tot mai acut, din cauza creşterii cantităţii şi diversităţii acestora, precum şi a impactul lor negativ, tot mai pronunţat, asupra mediului înconjurător. În ţară se colectează separat şi se reciclează cantităţi infime de deşeuri şi ca rezultat peste 90 % dintre acestea sunt depozitate. Lipsesc schemele privind răspunderea poluatorilor, taxele pentru depozitare nu sunt practicate, autorităţile publice locale nu au surse de informare, conştientizare şi educaţie a publicului etc”, a adăugat el.

Discuţiile au punctat şi aspecte importante privind cooperarea cu autorităţile locale a companiilor implicate în managementul deşeurilor. Acestea au susţinut că România are nevoie de un demers conjugat între companii şi administratorii locali pentru a obţine progrese semnificative în acest domeniu.

Printre principalele aşteptări ale mediului privat din acest sector au fost menţionate: implementarea taxei  de depozitare, existenţa unei  trasabilităţi  şi  a unei  transparenţe mai mari, controale intensificate ale Gărzii de Mediu, implementarea unei strategii conjugate de educaţie a populaţiei printr-un parteneriat activ între Ministerul Educaţiei Naţionale şi  Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Asociaţia PLANETA VERDE este un ONG care vizează înainte de toate crearea unui echilibru natural şi militează pentru acţiuni şi politici care să susţină conceptul dezvoltării durabile.

Conferinţa a fost  susţinută de  SC Apa Nova SA, SC Intersemat SA, Green Group, GreenWeee International S.A., GreenTech S.A., GreenFiber International S.A., Asociatia Environ, SC Cirom SA, SC Global Innovation Solution SA, EuroExpo. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.