Sistem nou pentru decontarea transporturilor subventionate

Noul sistem are la baza o aplicatie informatica, prin care autoritatile spera sa stopeze orice incercare de frauda.

In prezent, sistemul de decontare pentru persoanele care beneficiaza de facilitati la transportul rutier de persoane presupune depunerea de catre operatorii de transport a deconturilor la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii. La cerere, este anexat un borderou cu toate cupoanele/biletele speciale de calatorie aferente persoanelor care au fost transportate. In acest moment, MTI trebuie sa deconteze operatorilor de transport 165.079.917 lei. Exista, insa, importante suspiciuni de frauda, numeroase anchete aflandu-se in desfasurare. De altfel, lipsa unui control real privind deconturile a facut ca evitarea fraudelor sa fie strict legata de moralitatea operatorilor de transport.

Utilizarea cupoanelor urmarita in timp real

Noul sistem va presupune implementarea unei aplicatii informatice la nivelul autogarilor, ce va permite evidentierea in timp real a utilizarii tichetelor speciale de calatorie. Aplicatia se va adresa, intr-o prima faza, transportului interjudetean, intrucat sumele decontate pe acest tip de transport sunt mult mai mari, urmand sa se extinda si pentru transportul judetean. Biletele de calatorie eliberate in baza cupoanelor de catre autogara vor fi inregistrate in sistemul informatic al autogarii si transmise online in sistemul informatic central al ARR. Biletele eliberate in baza cupoanelor de catre conducatorul auto, in cazul in care calatorul este preluat dintr-o statie intermediara, vor fi iregistrate in sistemul informatic al primei autogari in care, conform graficului de circulatie, este prevazuta statie. Aplicatia informatica va solicita urmatoarele date, care vor fi transmise catre sistemul central: datele de identificare a detinatorului tichetului special de calatorie (nume, prenume, CNP); datele de identificare ale tichetului special de calatorie (seria, numarul); punct plecare – punct destinatie; valoarea biletului de calatorie; operatorul de transport.

Astfel, apare posibilitatea emiterii unui centralizator care sa cuprinda sumele ce urmeaza a fi decontate pe fiecare operator de transport. De asemenea, pot fi efectuate controale, prin sondaj, in timp real, avand ca obiectiv verificarea utilizarii conform legislatiei in vigoare a cupoanelor (se poate verifica daca persoana care a utilizat tichetul se deplaseaza sau nu cu mijlocul de transport respectiv). Implementarea acestei aplicatii informatice va putea fi urmata de interconectarea cu sistemul de evidenta al cupoanelor la institutiile emitente in vederea verificarii autenticitatii si veridicitatii acestora.

Licentiere pentru 8+1

Pentru a imbunatati cat mai mult siguranta rutiera, ARR pregateste modificari legate de atestarea profesionala. „Se vor introduce la calificare profesionala alte categorii de participanti implicati in siguranta rutiera precum conducatorii de tramvaie, de troleibuze, de tractoare, pentru care nu s-au acordat atestate pana acum. In legea unica a transporturilor, se va avea in vedere si eventualitatea licentierii microbuzelor de 8+1 locuri, cu certificare profesionala pentru conducatorii auto“, a explicat Florian Coman, director general ARR.

Problema microbuzelor pentru transportul elevilor va fi, de asemenea, rezolvata. Acestea au functionat pana acum fara a avea documentele legale necesare pentru activitatea de transport, fara persoana desemnata, iar soferii nu aveau atestat profesional. In plus, „toti conducatorii auto care transporta copii vor fi obligati sa aiba o calificare suplimentara, care va contine inclusiv reguli de conducere ecologica si de comportament“, a completat Florian Coman.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.