STUDIU: 7% dintre turişti își uită obiecte în camera de hotel sau pensiune

Conform unui studiu realizat de portalul de rezervări online www.HotelGuru.ro, 7% dintre turiștii unităților de cazare din România își uită în camere obiecte personale, mai mult sau mai puțin valoroase. Studiul a fost realizat în luna iunie 2014 iar chestionarele au fost transmise către peste 1.700 de structuri de cazare listate pe site și au avut aproximativ 150 de respondenți (hoteluri și pensiuni).

Conform sondajului, în cele mai multe cazuri, turiștii uită în unitățile românești de cazare haine (64 de menționări) și obiecte de îngrijire personală (59 de menționări).

Graba sau neatenția îi face, de asemenea, să lase în camere bani, aparatură electronică, bijuterii sau documente. Un singur proprietar de hoteluri și pensiuni dintre cei chestionați a afirmat că niciun turist nu a uitat ceva.

Totodată, 29,7% dintre cei care au răspuns sondajului au declarat că li se întâmplă ca oaspeții lor să își uite actele de identitate în cameră sau la recepție.

Unitățile de cazare s-au confruntat adeseori cu obiecte valoroase rămase în camerele lor, printre care se numără laptopuri, tablete electronice, bijuterii, parfumuri și haine de firmă.

Nici la capitolul bani românii nu au fost mai atenți, numeroși respondenți afirmând că turiștii au uitat în cameră portofele cu bani, dintre care suma cea mai mare găsită a fost de 8000 de euro. Într-un hotel din Moeciu, un turist a lăsat chiar o geantă cu 150.000 euro, revenind ulterior după ea.

HotelGuru.ro

În ceea ce privește lucrurile mai puțin obișnuite uitate de turiștii români în camerele de hotel, majoritatea respondenților a declarat că aceștia au uitat în cameră jucării sexuale dar și un papagal, o rochie de mireasă, un cățel sau o haină de blană.

În cazurile în care se confruntă cu obiecte uitate, majoritatea unităților de cazare aleg să anunțe turistul pentru a și le recupera (59,4%). De asemenea, perioada de păstrare a acestor obiecte, în eventualitatea de a fi recuperate, a variat de la o săptămână, la 3-6 luni. Deși unii proprietari le păstrează, convinși că vor fi revendicate, alții aleg ca, după o anumită perioadă, să le doneze.

Despre HotelGuru.ro

HotelGuru.ro este un portal de rezervări online ce oferă posibilități de cazare variate, de la pensiuni până la hoteluri de 5 stele, fiind versiunea adaptată pentru piața din România a Szallas.hu, cel mai mare site de booking din Ungaria.

HotelGuru.ro include aproximativ 1.700 de unități de cazare românești din totalul celor peste 13.000 de unități de cazare din Europa de Est afișate pe site. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.