Sustenabilitatea corporativă stă la baza succesului şi continuităţii afacerii – analiză PwC

Sustenabilitatea stă în prezent la baza succesului unei afaceri şi a continuităţii acesteia, iar concentrarea exclusivă pe performanţa financiară ar putea duce la pierderea din vedere a unor aspecte importante pentru companie, dar şi pentru societate în ansamblu, aşa cum este gestionarea raţională a resurselor finite ale planetei. Acestea sunt câteva dintre principalele concluzii ale studiului PwC Business Success beyond the short term, bazat pe  rezultatele celei de-a 17-a ediţii a sondajului PwC Global CEO Survey.  

Incorporarea sustenabilitatii în modelul de afaceri este importantă nu doar pentru obţinerea unui avantaj competitiv pentru companii ci şi pentru o creştere eficientă şi responsabilă social.

Aproape trei sferturi dintre directorii generali consideră că o afacere înseamna mult mai mult decât profit. 76% dintre respondenţi recunosc importanţa satisfacerii nevoilor societăţii în ansamblu, dincolo de cele ale investitorilor, clienţilor sau angajaţilor, precum şi necesitatea apărării intereselor generaţiilor viitoare. Iar 69% consideră că scopul unei afaceri nu este doar profitul, ci şi protejarea intereselor tuturor părţilor implicate.

pwc 1

 Sursa: PwC 17th Annual Global CEO Survey 2014

„Sustenabilitatea corporativă  înseamnă mai mult decât a folosi becuri ecologice, a recicla şi a fi filantrop şi  presupune mai mult decat activitatea departamentelor de responsabilitate socială şi sustenabilitate, incluzând  si activităţile de achiziţii, financiar, gestionarea riscului, strategie, tehnologie, relaţia cu investitorii, precum şi departamentul de resurse umane”, a declarat Mircea Bozga, Risk Assurance Partner, PwC România.

Mircea Bozga, pwc

O abordare sustenabilă a afacerii înseamnă dincolo de performanţele financiare şi informaţii de natură non-financiară,  având rolul de a susţine şi direcţiona strategia pe termen lung a companiei.

De exemplu, raportul de sustenabilitate al companiei PUMA din 2011, elaborat de PwC, a aratat că 94% din impactul asupra mediului  al companiei era generat în cadrul procesului de producţie şi distribuţie. Dispunând de aceste informaţii, PUMA a dezvoltat o nouă linie de articole sport numită InCycle  făcute din materiale reciclabile şi biodegradabile,  impactul asupra mediului fiind redus cu  aproape o treime faţă de articolele tradiţionale din piele.

Crearea unor produse şi servicii de calitate este doar un aspect al sustenabilitatii. Multe companii se implică în activitati ce au drept scop îmbunătăţirea nivelului de trai.  Deşi pare  un act filantropic, este în acceaşi măsură si o decizie raţională de afaceri.  Creşterea nivelului de salubrizare, sponsorizarea studenţilor sau construirea de şcoli  contribuie  la diminuarea nivelului de sărăcie şi la îmbunătăţirea nivelului de educaţie,  a stării de sănătate a angajaţilor şi la crearea unei baze mai largi de selecţie pentru atragerea viitorilor angajaţi.

pwc 2

Sursa: PwC 17th Annual Global CEO Survey 2014 

„Şi la nivelul Uniunii Europene se doreşte creşterea transparenţei în privinţa prezentării informaţiilor nefinanciare ale companiilor, iar, o recentă Directivă prevede ca, din 2017, anumite întreprinderi mari de interes public  trebuie  să întocmească o declarație nefinanciară care să conțină informații privind aspectele de mediu, sociale și de personal, cele legate de respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită”, a precizat Alina Sima, Manager, Risk Assurance responsabilă de serviciile de sustenabilitate, PwC România.

Alina Sima

“O astfel de declarație ar trebui să includă o descriere a politicilor, a rezultatelor și a riscurilor legate de aceste aspecte și ar trebui să fie integrată în raportul de gestiune al întreprinderii în cauză”, a adăugat ea.

„Ceea ce clienţii, furnizorii, angajaţii, guvernul şi societatea în general aşteaptă de la o companie este schimbarea modelului de afaceri, cu un accent mai mare pus pe sustenabilitate. Cu toţii ne dorim ca afacerea să aibă succes, dar nu cu orice preţ. Cu o populaţie a globului în creştere, care se străduieşte să îşi  îmbunatăţească nivelul de trai în contextul unei planete cu resurse limitate, companiile trebuie să anticipeze schimbările globale şi sa îşi modifice modul de operare, pentru a ţine pasul cu aceste transformări. Provocarea constă în felul în care schimbările pot sau ar trebui să conducă la o transformare fundamentală, în modul în care organizaţiile sunt conduse şi în care acţionarii îşi măsoară succesul. Iar pentru acesta este nevoie de adoptarea unor raportări integrate care să ofere tuturor părţilor interesate acces la o gamă largă de informaţii despre companie şi impactul activităţii acesteia în comunitate”, a conchis Mircea Bozga.

Firmele din reţeaua PwC (www.pwc.roajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Reţeaua de firme este prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.