Vehiculele mici au scăpat de licență

După o lungă perioadă de negocieri în Parlament privind aprobarea OUG 11/2013, care introducea obligativitatea licenţierii vehiculelor cu 9 locuri sau între 2,4 şi 3,5 t, Camera Deputaţilor a adoptat ordonanţa, abrogându-se prevederile care au pus piaţa pe jar.

 

Forma finală a actului normativ respectă promisiunile făcute transportatorilor de către deputatul PSD, Lucian Şova, secretar al Comisiei de Transporturi şi Infrastructură, introducând obligativitatea licenţierii doar în cazul transportului vehiculelor avariate sau defecte.

„Sunt fericit că după o perioadă foarte îndelungată, pentru transportatorii cu vehicule sub 3,5 t şi pentru cei cu microbuze de 8+1 locuri, pericolul de a fi chemaţi la licenţiere şi de a trebui să suporte costuri suplimentare, precum şcolarizarea şoferilor şi persoana desemnată, a fost evitat. În ultima şedinţă a sesiunii de primăvară, Parlamentul a aprobat legea pentru Ordonanţa de Urgenţă 11/2013, cu amendamentele susţinute de mine şi însuşite de toţi colegii mei din Comisie şi din Parlament, astfel încât, se va pune problema de obţinere a licenţei doar pentru vehiculele ce vor transporta autovehicule defecte“, ne-a declarat Lucian Şova.

Alte modificări introduse cu ocazia adoptării OUG 11 în Parlament se referă la autovehiculele care fac transport de persoane în trafic regulat, care vor trebui dotate cu aparat de marcat electronic fiscal şi cititor de carduri, dar pentru care s-a renunţat la obligativitatea transmiterii online a datelor, care, potrivit membrilor Comisiei de Transporturi şi Infrastructură, nu este funcţională în toate cazurile şi majorează nejustificat efortul investiţional făcut de cărăuşi.

Noutăţi la examinare

Interesante sunt noutăţile pe care actul normativ le aduce în domeniul examinărilor privind pregătirea profesională. Conform noilor prevederi, examinările se vor realiza de către o comisie de examinare, formată din 3 membri, specialişti în domeniul transporturilor rutiere din cadrul direcţiei de specialitate a aparatului propriu al autorităţii competente şi din cadrul unităţii din subordinea acesteia, cu atribuţii în autorizarea operatorilor de transport rutier. În premieră, legea prevede că pentru prestarea activităţii de examinare, membrii comisiei de examinare sunt remuneraţi din cuantumul tarifului achitat de candidaţi pentru susţinerea examinării, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă. „Aceste noi prevederi clarifică domeniul exercitării atribuţiilor autorităţii competente privind examinarea şoferilor şi a personalului din transporturile rutiere“, a precizat deputatul PSD, subliniind că natura acestui amendament este de a aduce lumină în ceea ce înseamnă calitatea celor care participă la examinare din partea autorităţii competente. Concret, pe baza normelor care vor viza aplicarea actului normativ, nu vor mai exista zone neclare privind retribuirea celor care participă la astfel de activităţi. „Atât timp cât autoritatea competentă este însărcinată cu examinarea şi participarea la examinare a celor ce urmează să obţină atestate, aceasta trebuie să îşi delege reprezentanţii în timpul orelor de program, ca atribuţie de serviciu şi nu ca activitate extra-profesională, cum s-a făcut până acum, în timpul zilelor libere şi retribuiţi în mod direct de către institutele de formare profesională, pe persoană fizică“, a mai menţionat Lucian Şova, subliniind că taxele de examinare trebuie să fie încasate de către autoritatea competentă, care să transforme aceste taxe în venit propriu, iar un cuantum din aceste taxe să fie plătite ca sume suplimentare faţă de salariu. Dar respectându-se nişte reguli ale decenţei privind retribuţia pentru nişte activităţi care intră în fişa postului, ţinându-se cont de faptul că atâta timp cât cel care participă la o examinare este angajat al autorităţii competente, nu poate să se reprezinte pe persoană fizică. „Insist asupra faptului că amendamentul introdus de mine în colaborare cu direcţia de specialitate a Ministerului Transporturilor nu ascunde nimic, ci îşi doreşte să aducă lumină, claritate şi stabilitate în ceea ce priveşte delegarea la examene a reprezentanţilor MT şi ARR“, a concluzionat secretarul Comisiei de Transporturi şi Infrastructură.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.