35% reducere la emisiile de CO2, până în 2030

Parlamentarii europeni au votat reducerea cu 35% a emisiilor de CO2 pentru camioanele noi, începând cu anul 2030 și -20% până în 2025.

Va fi primul standard de CO2 pentru camioane în UE, iar votul din 14 noiembrie al Parlamentului European confirmă decizia Comisiei pentru mediu, care a stabilit (în luna octombrie) obiective mai dure decât cele propuse de executivul UE în luna mai.

Astfel, Parlamentul European a stabilit țintele pentru autovehicule comerciale noi în 2030 (reducere cu 35%), având pragul intermediar de -20% în 2025.

Producătorii vor trebui, de asemenea, să se asigure că vehicule cu emisii zero sau cu emisii scăzute (emisii mai mici cu cel puțin 50%) reprezintă 20% din totalul de vehicule noi comercializate, începând cu 2030, iar în 2025, pragul va fi de 5%.

Până în 2020, Comisia Europeană ar trebui să prezinte planurile pentru testarea emisiilor de CO2.

Producătorii îngrijorați

Asociația Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA) a caracterizat pragul impus de Parlamentul European ca fiind „excesiv de agresiv”.

Parlamentului European a mărit și mai mult țintele Comisiei Europene, deja considerate prea ambițioase de către producători, care, inițial, au solicitat o țintă de 7% scădere a emisiilor de CO2 până în 2025.

Conform ACEA, actualele obiective ridică probleme majore, deoarece nu iau în considerare realitățile și complexitatea pieței camioanelor, nici ciclurile lungi de dezvoltare pentru vehiculele grele (autovehiculele care vor intra pe piață în 2025 sunt, deja, în curs de dezvoltare).

Obiectivele actuale sunt considerate de ACEA ca nerealiste.

În raportul său din 2022, Comisia Europeană ar trebui să evalueze emisiile de CO2 produse de vehiculele comerciale grele pe durata întregului lor ciclu de exploatare și să propună, dacă este necesar, obligații de raportare pentru producători.

Prin aceste ținte ambițioase, oficialii europeni consideră că vor grăbi intrarea unor noi tehnologii, mai ecologice, pe piață.

Europarlamentarii au recunoscut faptul că trecerea la mobilitate cu zero emisii va produce schimbări pe întregul lanț valoric al industriei auto, cu un impact social posibil negativ. Astfel, UE ar trebui să asiste angajații din acest sector în învățarea de noi competențe și realocare, în special în regiunile și comunitățile cele mai afectate de această tranziție.

Națiunile cu industrie dezvoltată pe segmentul auto se tem că regulile mai stricte ar putea afecta creșterea economică și locurile de muncă.

Actul normativ a fost adoptat cu 373 de voturi pentru, 285 împotrivă și 16 abțineri.

Europarlamentarii vor începe, acum, negocierile cu Consiliul de Miniștri.

În România, Denisson Energy, firmă membră a grupului Antares, și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule, NGVA România, dezvoltă proiectul CNG România, care vizează implementarea a 9 stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG) de-a lungul coridoarelor pan-europene.

Proiectul, în valoare de 5,2 milioane de EUR, este derulat în cadrul programului CEF al Agenției pentru Inovație și Rețele (INEA) a Comisiei Europene și este cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din valoarea acestuia.

Detalii despre proiect și stadiile de implementare puteți găsi accesând www.cngromania.eu.

Notă: Responsabilitatea privind această publicație revine integral autorului. Uniunea Europeană nu este responsabilă pentru modul în care sunt utilizate informațiile publicate.

Statisticile prezentate de ACEA sunt grăitoare: se cere prea mult de la o industrie deja foarte performantă și nu atât de poluantă pe cât se crede.

Camioanele transportă 14 miliarde de tone de mărfuri pe an. Acestea livrează aproximativ 72% din totalul transportului terestru în Europa și 90% din valoarea totală a mărfurilor, fiind responsabile, în același timp, pentru 5% din totalul emisiilor de CO2. Performanța transportului rutier de mărfuri, măsurată în miliarde de tone-kilometri, a crescut cu 20% între 2000 și 2016.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.