Băsescu: Acciza suplimentară trebuie eliminată şi de la benzină, îi afectează pe taximetrişti

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seară, la Palatul Cotroceni, că majorarea accizei trebuie eliminată atât la motorină, cât şi la benzină, deoarece “taxiurile merg pe benzină”. În plus, acciza suplimentară de 7 eurocenţi nu se justifică, deoarece România a ajuns încă de la 1 ianuarie 2013 la cuantumul pentru acciză prin care se obligase în Tratatul de aderare cu Comisia Europeană, ba chiar a depăşit puţin acest cuantum. Şeful statului a mai spus că a promulgat bugetul asigurărilor de stat. “Aşa cum am anunţat, nu am nimic cu acest buget, e în regulă, iar cei ce propovăduiau imposibilitatea de a plăti pensii şi ajutoare sociale s-au dovedit a fi doar nişte propagandişti”.

“Nu ştiu de ce s-a dus Voinea la Bruxelles, iar nedumerirea mea este cu atât mai mare cu cât România şi-a îndeplinit obligaţia din tratat – noi am avut în anexa 7 din Tratatul de aderare un calendar pentru un anumit nivel al accizei – şi aceasta a fost ca România să ajungă la o acciză de 359 de euro pe mia de litri de benzină fără plumb. Acciza la 1 ianuarie 2013 este de 359,59 euro/1.000 de litri, ceea ce înseamnă că benzina avea deja cu 59 de eurocenţi mai mult încă de la începutul anului. Prin tratat, la motorină acciza era stabilită la 330 euro de euro la mia de litri, iar de la 1 ianuarie se aplica deja o acciză de 330,397 de euro/1.000 de litri de motorină, peste pragul asumat“, a precizat şeful statului.

“Eu îmi menţin poziţia, cel puţin în lipsa unor argumente serioase, că majorarea accizei la combustibili nu se justifică şi că acciza suplimentară trebuie eliminată”, a insistat el.

Traian Băsescu spune că “poziţia comunicată de Guvern nu e un lucru care sa mă satisfacă, dar arată că putem construi un dialog în continuare”. El  apreciază că o înţelegere poate avea loc “în următoarele 20 de zile începând de astăzi”.

“Nu voi pregeta sa utilizez tot acest timp pentru a ajunge la o înţelegere, cu argumente, nu cu forţări politice, eu nu am cum să forţez lucrurile politic. Argumente sunt că bugetul are resurse să rămână în deficit dacă nu se aplică această acciză şi dacă se reduc corespunzător cheltuieli inutile”, a arătat şeful statului.

Întrebat dacă aceasta este o invitaţie făcută premierului Ponta, preşedintele a replicat: “Am spus că apreciez că este deschisă calea dialogului, nu că îl invit pe premier prin Antena 3 (jurnalistul era de la acest post de televiziune, n.r.)”.

De ce nu merge la funerariile lui Mandela

“Aştept revenirea premierului (din Africa de Sud, unde participa la funeraliile lui Nelson Mandela, n.r.) şi voi fi oricând gata să continuăm discuţia, eu menţinând în acest stadiu şi în lipsa altor argumente poziţia că nu trebuie introdusă acciza nici la motorină, nici la benzină”.

Întrebat de ce nu merge la funeraliile fostului lider sud-african, Traian Băsescu a răspuns: “Cineva trebuie să rămână acasă”. El a adăugat apoi: “Mai am bani în buget doar pentru Consiliul European din decembrie, am şi renunţat la deplasarea la sesiunea plenară a ONU din septembrie”.

Cheltuielile de deplasare şi de asigurare a securităţii premierului în timpul vizitei costă circa 1,5 milioane de euro.

Motorina e fundamentală, dar şi benzina

“Nu cred în introducerea accizei. E destinată să creeze resurse electorale. Voi continua discuţiile cu premierul şi ma bucură că un prim pas s-a făcut, pentru că rămânerea pe pozitii, aşa, nu duce nicăieri. Poate vom găsi soluţii să rezolvăm lucrurile rezonabil pentru economie. Motorina e fundamentală, dar nici benzina nu e mult mai puţin importantă. Numai cei din taximetrie, sunt zeci de mii de oameni a căror pâine depine de benzină”, a argumentat el.

Traian Basescu a adăugat, raspunzând altei întrebări a ziariştilor, că punctul de plecare al discuţiilor îl constituie anunţul făcut luni de premier privind amânarea cu 3 luni a introducerii accizei suplimentare la motorină.

Economie competitivă din punctul de vedere al transportatorilor

Jurnaliştii i-au amintit preşedintelui că el însuşi i-a propus premierului amânarea cu 6 luni a introducerii accizelor. Iată răspunsul: “Vedem la ce soluţie putem ajunge fără a ţine cont de voturi, ci de creşterea economică durabilă şi a unei economii competitive din punctul de vedere al transportatorilor. Marea problemă a UE în ansamblul ei este costul energiei, fie că e benzină, motorină, energie electrică sau gaze”, a arătat şeful statului.

“La mine nu e o temă invetată acum, ci un lucru în care cred foarte mult: nicio economie nu rămâne competitivă dacă nu reuşeşte să aibă un preţ competitiv la energie. Om fi competitivi aşa cum suntem acum, dar cu accize ne reducem competitivitatea. E un lucru la care ţin foarte mult, sunt extrem de conştient că orice creştere a preţului la energie reduce competitivitatea, închide locuri de muncă. Iar dacă tot ne-am îndeplinit obligaţiile din Tratat…”, a încheiat Băsescu acest subiect.

O jumătate de furgonetă de buget

Amintim că Traian Băsescu a anunţat încă din noiembrie că nu va promulga Bugetul pentru 2014 dacă acciza suplimentară la combustibili va rămâne, dar în ciuda acestei ameninţări Guvernul a aprobat acest nou bir, prin OUG nr. 102/14.11.2014, publicată în Monitorul Oficial în 18 noiembrie.

Întrebat acum dacă nu exclude o contestare la Curtea Constituţională – cum, de altfel, a şi anunţat deja -, şeful statului a spus: “Azi, în jurul orei 11.00, am primit bugetul, dar m-am concentrat pe Bugetul asigurărilor de stat, pe care l-am şi promulgat. Pe celălalt nu mă pot pronunţa încă. E o jumătate de furgonetă bugetul, sunt multe documente de văzut, cheia sunt anexele si trebuie luată fiecare anexă în parte, nivelul de transparenţă”.

Deocamdată am primul mijloc, de a-l trimite (bugetul, n.r.) înapoi la Parlament, indiferent ce voi mai observa. Nu doar închiderea pe deficit e un obiectiv, ci şi obiectivele ce ar putea eventual fi atacate la CCR, şi eu le voi comunica. Parlamentul le poate rezolva înainte să ajungem la CCR”, a precizat Traian Băsescu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.