Jeffrey Franks: Investitii mai mari in transporturi si energie – sansa Romaniei pentru crestere economica

Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, a declarat miercuri, la conferinta de la finalul celei de-a 5-a misiuni, ca sansa tarii noastre pentru cresterea economica o reprezinta marirea investitiilor in energie si transporturi – sectoare generatoare de crestere. Pe de alta parte, el s-a declarat nemultumit de modul in care se incearca asigurarea unui management profesionist la companiile de stat, denuntand ca au existat incercari de angajare a unor persoane motivate politic. De asemenea, Franks a criticat derapajele fata de calendarul privatizarilor si faptul ca mai multe licitatii au esuat din ratiuni care puteau fi prevenite,  iar arieratele au continuat sa creasca.

“Nu s-au facut progrese corespunzatoare in privinta asigurarii unui management privat la companiile de stat. Au existat incercari de manipulare a procesului prin angajarea unor persoane motivate politic. Romania nu-si poate permite perpetuarea starii de fapt in companiile publice”, a spus reprezentantul FMI.

Franks s-a aratat nemultumit si de modul in care este respectat calendarul privatizarilor, in conditiile in care “multe licitatii au esuat din ratiuni care ar fi putut fi prevenite”. Totodata, arieratele au continuat sa creasca, la fel si derapajele fata de calendarul privatizarilor, ceea ce reprezinta un semnal de slabiciune in angajamentul Romaniei fata de reformele structurale.

Presiunile electorale – cresterea arieratelor

“Arieratele au inceput din nou sa creasca. Este o consecinta a presiunilor electorale legate de cheltuielile de capital. Este si o manifestare a excesului de cerere din sistemul sanitar care depaseste nivelul resurselor bugetare disponibile. Pentru a tine cheltuielile sub control este necesara o auditare si o monitorizare a bugetelor spitalelor. Durata platilor facturilor este foarte lunga si trebuie scurtata, potrivit directivelor UE”, a spus Franks.

Cat priveste calendarul privatizarilor, continua derapajele. “Continua derapajele fata de calendarul privatizarilor, in contextul in care mai multe licitatii au esuat din ratiuni care puteau fi prevenite. E un semnal de slabiciune in angajamentul Romaniei fata de reformele structurale. Este de o importanta vitala ca angajamentele si eforturile sa nu fie intrerupte”, a conchis Franks.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.