Stavarache, suspendat. În locul lui, viceprimarul Tescaru

Prefectul Dorian Pocovnicu l-a suspendat din funcţie, astăzi, pe primarul municipiul Bacău, Romeo Stavarache, arestat preventiv pentru 5 fapte de luare de mită, şi a dispus ca atribuţiile edilului să fie preluate de viceprimarul Vasile Tescaru, şi el membru PNL.

“Ordinul de suspendare din funcţie a primarului Romeo Stavarache este valabil până la eventuala emitere a unei alte hotărâri de către instanţă, prin care se suspendă măsura arestului preventiv. Dacă după 29 de zile măsura arestului preventiv este prelungită, atunci voi emite un nou ordin prin care primarul Romeo Stavarache va fi suspendat în continuare din funcţie”, a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Primarul Stavarache a fost arestat preventiv ieri, de Curtea de Apel Bacău, pentru 30 de zile, după ce procurorii DNA au solicitat acest lucru întrucât edilul a încălcat obligaţiile prevăzute în măsura controlului judiciar, decisă cu o zi înainte tot de Curtea de Apel Bacău.

Concret, edilul acuzat de DNA că a luat şpagă peste 2,3 milioane de lei de la 4 oameni de afaceri, a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar, complici la cele 5 infracţiuni de luare de mită ale lui Stavarache. Astfel, alături de primarul Bacăului au fost arestaţi preventiv şi Liviu Cenuşă, vărul său, precum şi Liviu Goian, patronul unui post local de televiziune.

Decizia Curţii de Apel Bacău a fost însă contestată la instanţa supremă, care va pronunţa sentinţa definitivă privind arestarea preventuivă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.