TIR răsturnat pe calea ferată şi lovit de tren, la Racoviţa

Şoferul unui TIR care circula pe direcţia Râmnicu Vâlcea – Sibiu a pierdut controlul volanului la o curbă la dreapta în zona localităţii Cornet-Racoviţa, a părăsit carosabilul şi a ajuns pe calea ferată, duminică dimineaţă, fiind lovit de un tren Regio de pe ruta Podul Olt- Piatra Olt, care trecea chiar în acel moment prin zonă.

În urma impactului, trenul a deraiat de pe şină. Şoferul autotrenului, de naţionalitate bulgară, rănit grav, a fost transportat la spital şi supus unei intervenţii chirurgicale. Cei 20 de pasageri ai trenului nu au păţit nimic.

Din primele cercetări ale Poliţiei rezultă că şoferul ar fi adormit la volan.

Traficul feroviar şi rutier a fost blocat complet, timp de câteva ore, pe Valea Oltului. Apoi circulaţia rutieră a fost reluată alternativ, în timp ce calea ferată continuă să nu fie funcţională, până când o macara va ridica ce a mai rămas din autotren. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.