VREMEA până în septembrie

Un ultim episod de ploi însemnate cantitativ se va abate peste ţara noastră începând din această noapte şi până sămbătă, dar de la începutul lunii iulie şi până la sfârşitul lui septembrie va fi arşiţă în jumătatea de sud a ţării, unde temperaturile vor depăşi normalul perioadei iar ploile vor lipsi.

Iată prognoza până în 6 iulie:

BANAT: Până miercuri vor fi 28…29 de grade, dar la mijlocul săptămânii temperaturile vor scădea la 22…24 de grade, vremea devenind răcoroasă. Apoi, din 28 iunie până spre 6 iulie vor fi 27…30 de grade. Noaptea vor fi 11…12 grade, apropiate de valorile multianuale. Va ploua îndeosebi în intervalul 24-27 iunie, când sunt de așteptat și averse importante cantitativ.

CRIŞANA: Vor fi medii de 22…24 de grade ziua iar din 28 iunie vor fi 26 de grade, apropiate de cele climatologice. Noaptea – medii de 10…13 grade până duminică, creşteri uşoare. Va ploua îndeosebi în intervalul 24-27 iunie, când sunt de așteptat și averse importante cantitativ.

TRANSILVANIA: Astăzi şi mâine va fi o vreme caldă în special în sud-vestul regiunii, cu 25…26 de grade, dar la mijlocul săptămânii temperaturile vor scădea la 20 de grade, chiar mai mult în nordul şi în estul zonei. Din 28 iunie vor fi 24…26 de grade. Noaptea vor fi 11…12 grade. Ploi frecvente şi importante cantitativ în 24-26 iunie şi în jurul datei de 1 iulie.

MARAMUREŞ: Maxime de 20…22 de grade până în 28 iunie, apoi 25 de grade Celsius. Noaptea vor fi 9…11 grade. Ploi importante cantitativ în 24-26 iunie şi 29 iunie – 1 iulie.

MOLDOVA: Vremea va fi caldă în primele zile, dar şi după 29 iunie, cu maxime de 24…26 de grade. Cu o sigură excepţie: mijlocul acestei săptămâni, când vor fi numai 20 de grade. Noaptea vor fi 11…12 grade, cu dimineţi mai reci în nord şi în dealurile subcarpatice. Ploi moderate cantitativ în 24-26 iunie şi în jurul datei de 1 iulie.

DOBROGEA: Valori diurne de 24…26 de grade şi nocturne de 16…18 grade, mai scăzute la mijlocul acestei săptămâni. Probabilitatea de ploi va fi mai mare din noaptea de 24/25 iunie şi până în 26 iunie.

MUNTENIA: Maxime de 28…30 de grade până miercuri, apoi 24…26 de grade, valori uşor sub cele normale pentru sfârşit de iunie. Luna iulie debutează cu 27…28 de grade. Nopţile vor fi mai răcoroase doar către sfârşitul acestei săptămâni, cu 13 grade; în rest, sunt aşteptate 14…16 grade. Ploi moderate cantitativ – din seara lui 24 iunie şi până în 26 iunie, apoi în jurul datei de 1 iulie.

OLTENIA: Până marţi seara vor fi maxime de 28…30 de grade, apoi vor fi 24…25 de grade, valori sub cele normale pentru sfârşit de iunie. Luna iulie debuteaza cu 27…28 de grade. Nopţile vor fi ceva mai răcoroase doar către sfârşitul acestei săptămâni (13 grade), în rest sunt aşteptate valori apropiate de normal, 14…16 grade, în medie. Ploi moderate sau importante cantitativ, din seara lui 24 iunie şi până în 26 iunie şi din nou posibil în jurul datei de 1 iulie.

LA MUNTE: Mediile maximelor diurne vor fi de 14…16 grade, iar ale valorilor nocturne de 8…9 grade. O răcorire a vremii se va produce în partea a doua a acestei săptămâni, dar nu va fi de durată, astfel că din data de 29 iunie temperaturile vor fi din nou în creştere. Ploi frecvente, importante cantitativ, mai ales în perioada 24-26 iunie.

Daţi click pe Prognoza pentru 23 iunie – 6 iulie pentru a vizualiza temperaturile diurne şi nocturne din fiecare zi, în toate regiunile.

PROGNOZA LUNARĂ

IULIE: În sud-est şi vest vor fi temperaturi peste normele climatologice. În restul regiunilor, valorile termice se vor încadra în normalul perioadei. Precipitaţii – în deficit în cea mai mare parte a ţării.

AUGUST: Temperaturi peste normalul perioadei, cu excepţia centrului şi nordului ţării. Precipitaţiile – sub mediile climatologice în aproape toata ţara.

SEPTEMBRIE: Temperaturi peste normele climatologice în sud-estul, sudul şi, local, în vestul ţării. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de normele climatologice, cu o tendinţă de deficit, local, în est şi sud. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.