CONCURS "Romanian Passenger Transport Company of the Year 2015"

TABITA TOUR, compania de transport pasageri a anului 2015

trofeu-rptcy_tabita_ivecoTABITA TOUR a câştigat competiţia „Romanian Passenger Transport Company of the Year“ (RPTCY) – ediţia 2015, după ce a obţinut cel mai bun punctaj din partea juriului format din reprezentanţi ai autorităţilor, ai asociaţiilor patronale din transporturi şi specialişti în domeniile financiar şi al asigurărilor.

„Viziunea noastră este de a oferi un altfel de transport, de a deveni prima opţiune în domeniul transportului de persoane. Ne dorim ca în următorii 10 ani, Tabita Tour să aibă curse regulate internaţionale, în principalele capitale europene, la o distanţă de maxim 3.000 km faţă de România“, a declarat Ioan Sighiartău, director general Tabita Tour.

Pe podiumul concursului organizat de revista Ziua Cargo au urcat, de asemenea, ATLASSIB – care a obţinut premiul al II-lea, precum şi ROMBUS TRANSPORT (membru al grupului EUROLINES) şi R.A.T. BRAŞOV – premiul al III-lea. De asemenea, TABITA TOUR a primit premiile pentru Siguranţă Rutieră, IT și Stabilitate Financiară, în timp ce Premiul pentru Popularitate a plecat către R.A.T. BRAŞOV, care a obţinut cele mai multe voturi din partea publicului.

Gala Premiilor de Transport a avut loc vineri, 28 martie, la Târgu Mureş (Hotel President).

RPTCY îşi propune să premieze companiile al căror management, profesionalism şi imagine reprezintă un exemplu pentru lumea transporturilor rutiere de călători din România.

La această ediţie, au fost nominalizate în finala competiţiei şapte companii de marcă pentru piața românească de profil: ATLASSIB, IONESCU, LIVIO DARIO, R.A.T. BRAȘOV, ROMBUS TRANSPORT, SIMPA TRANS şi TABITA TOUR.

Sistemul de punctare

Desemnarea câştigătorului acestei competiţii a avut la bază, pe de o parte, votul cititorilor Ziua Cargo, cu o pondere de 50%, şi pe de altă parte votul juriului, care a analizat companiile participante pe baza unui dosar pe care fiecare finalist l-a completat. Votul juriului are, de asemenea, o pondere de 50%.

Juriul concursului a fost alcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor, specialişti şi asociaţii patronale: Florin Iordache – Autoritatea Rutieră Română (ARR), Gabriel Ştefănescu – Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Virgil Radu – Registrul Auto Român (RAR), comisar şef Florin Pană – Poliţia Rutieră, Călin Tăut – PwC Romania, Ştefan Ichim – Marsh, Paul Cranja – Autogari.RO, Eugen Costan – COTAR, Doru Marian Crăc – FORT, Lorena Sandu – UNTRR, Dănuț Viorel Voinea – URTP, Radu Borcescu – Ziua Cargo.

Printre criteriile care au fost luate în considerare de către juriu sunt: imaginea globală a companiei; calitatea dosarului şi a documentelor de sprijin; viziunea de viitor a companiei şi a directorului; managementul de resurse umane; managementul flotei; implicarea companiei în apărarea intereselor breslei.

Piaţa începe să pună accent pe calitate

Ediția 2015 a Romanian Passenger Transport Company of the Year a adus la startul competiției companii interesante, din toate sectoarele transportului rutier de călători. Fiecare dintre acești operatori reprezintă exemple grăitoare despre tendințele transportului din România.

În mod cert, pretențiile călătorilor din țara noastră cresc, iar transportatorii trebuie să găsească soluții pentru a răspunde noilor solicitări. Interesant este faptul că tot mai mulți pasageri sunt dispuși să plătească suplimentar pentru serviciul de transport în condițiile în care acest lucru aduce un plus de calitate.

De asemenea, este tot mai evident faptul că afacerea de transport devine din ce în ce mai complexă. Calitatea serviciului nu se mai raportează strict la mijlocul de transport și la perioada în care pasagerul este transportat. Atitudinea șoferului, dotările suplimentare (wi-fi, sistem audio-video…), sistemul de informare, respectarea programului anunțat, posibilitatea de a rezerva și cumpăra biletul din timp sunt elemente din ce în ce mai importante în ochii clienților.

În privinţa costurilor, accentul cel mai important este pus în continuare pe carburant. Este notabil faptul că alături de creșterea preocupării pentru pregătirea șoferilor în vederea scăderii consumului și implementarea de soluții pentru monitorizarea precisă a acestuia, transportatorii sunt tot mai preocupați de caracteristicile tehnice ale autovehiculelor achiziționate. Investițiile în flotă sunt tot mai bine fundamentate, iar consumul de carburant câștigă tot mai mult teren, fiind luat în calcul alături de prețul autovehiculului și costurile de finanțare.

Gala Premiilor RPTCY a avut loc în cadrul conferinţei anuale Ziua Cargo dedicată transportului rutier de călători, desfăşurate în perioada 27-28 martie, la Târgu Mureş.

PARTENER PRINCIPAL

 

PARTENERI

 

Prezentări susținute în timpul conferinței:

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.