2019… PRUDENȚĂ…

… acesta este cuvântul care reflectă, poate, cel mai bine opiniile actorilor din piața de transport și logistică privind anul 2019. Prudența nu înseamnă, însă, lipsa oportunităților și nici oprirea investițiilor… pentru că piața se anunță pregătită, de această dată, să facă față provocărilor, Ca de obicei, în luna februarie, publicăm un articol cu previziuni ale unor operatori importanți din piață.

Întrebările la care am primit răspunsuri:

  1. Cum considerați că va fi anul 2019 față de 2018 pentru ramurile de logistică și transport?
  2. Care sunt principalele amenințări pe care le identificați?
  3. Dar oportunități?
  4. Aveți în vedere investiții la nivelul companiei în acest an? Daca da, pe ce segmente?
  5. Cum considerați ca va fi anul 2019 pentru compania dumneavoastră?
Mircea Manescu

Mircea Mănescu, Managing Director Ahead Logistics

Vom investi în flota de camioane

2019 ar trebui să fie un an de creștere pentru logistică și transport. Mai ales, în condițiile în care se va păstra trendul crescător privind consumul, acest an va fi mai bun decât 2018.

Există, însă, amenințări, care provin din zona schimbărilor legislative, cu impact important în economie. Din păcate, reglementările sunt destul de volatile și imprevizibile. Pe de altă parte, ca întotdeauna, vor exista și oportunități.

În 2019, vom investi în flota de camioane. Bineînțeles, estimăm că, pentru Ahead Logistics, anul acesta va fi unul bun din toate punctele de vedere.

Mircea Vlah

Mircea Vlah, CEO Dumagas Transport

Un an provocator, din perspectiva BREXIT-ului

Anul 2019 va fi unul provocator pentru industria de transport internațional, din perspectiva evenimentului așa-numit BREXIT. Incertitudinea condițiilor de ieșire ale Regatului Unit din UE creează tensiune și neliniște în rândul companiilor de transport ca, de altfel, în toate ramurile de activitate.

Riscul unui BREXIT dur, cu reguli de tranzit și, eventual, condiții vamale neclare alimentează scenarii alarmante și reduce apetitul investițional în rândul transportatorilor. De asemenea, o posibilă criză economică alimentată din scenariul unui BREXIT dur creează și mai multă neîncredere în piața de transport internațional.

O altă amenințare majoră o reprezintă amendamentele la Pachetul de Mobilitate 1, așa numitul Pachet Rutier. Dacă s-ar adopta aceste două propuneri, atunci s-ar crea un avantaj competițional injust pentru companiile din Vestul Europei, iar decalajul dintre Vest și Est s-ar mări din nou:

  1. propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști (aparținând raportorului Wim van de Camp);
  2. propunerea de lege specială pentru aplicarea Directivei Detașării 71/1996 la transporturile rutiere (raportor Merja Kyllönen).

Piața comună europeană rămâne cea mai mare oportunitate creată, până în prezent, pentru transportatorii din România și din Estul Europei, în general. Iar, în acest moment, oportunitatea ar putea fi „non-acțiunea statelor membre” în sensul îngrădirii libertății de mișcare a bunurilor și a oamenilor între țări, netaxarea exagerată a muncii, a combustibilului și a infrastructurii. Suntem într-o perioadă în care majoritatea statelor UE încearcă o suprataxare a serviciilor și produselor, astfel încât să compenseze lipsa lor de proiecte de dezvoltare și incompetența de a genera venituri la buget dintr-o administrare mai corectă și mai transparentă a resurselor existente.

Peste 6 milioane de euro în creșterea și reîmprospătarea flotei

Anul acesta, investim peste 6 milioane de euro în creșterea și reîmprospătarea flotei, prin achiziția a 70 de capete tractor și a 20 de semiremorci. Indiferent de riscuri și de diferitele amenințări enumerate mai înainte, noi ne dorim să rămânem un jucător în piața de transport internațional și național.

Pentru piața de transport intern, vom crește flota prin contractarea în leasing operațional sau închiriere a încă 20 de semiremorci dublă temperatură – aici vom ajunge la o flotă totală de 100 de unități cu dublă temperatură pentru contractele interne.

Ne-am bugetat, pentru 2019, o creștere de 15% și suntem optimiști că ne vom atinge rezultatele. Ne bazăm pe o echipă solidă de șoferi cu experiență, pe un colectiv cu înaltă experiență la birouri și pe un grup de parteneri de transport și furnizori cu care am trecut greul anilor 2014 – 2015. Anul 2018 l-am încheiat cu un rezultat pozitiv solid, iar asta ne dă speranțe pentru 2019.

Felix Pătrășcanu

Felix Pătrășcanu, Managing Partner FAN Courier

Problema forței de muncă rămâne, și anul acesta, o provocare

Sectoarele transport și logistic vor înregistra, în opinia noastră, un avans și anul acesta, pentru că sunt două piețe care rămân cu potențial de creștere. Avansul, credem noi, este posibil să fie ușor mai temperat decât anul trecut, din cauza imprevizibilității legislative și a politicilor privind investițiile în infrastructura rutieră. FAN Courier și-a mărit, anul trecut, capacitatea de depozitare, prin inaugurarea unui nou depozit, și analizează și alte oportunități în acest sens, ca urmare a deschiderii unui HUB în Ungaria și a potențialului de creștere venit dinspre Uniunea Europeană.

Am citit, de asemenea, despre mai multe investiții interesante, făcute de multinaționale în câteva zone ale țării, iar acest lucru este un semnal pozitiv în ceea ce privește potențialul României de a se transforma într-un HUB regional. Intențiile și planurile pot fi, însă, uneori, puse în așteptare de decizii legislative neclare sau contestate de mediul de afaceri. Companiile, investitorii intră în standby, în momentul în care constată că planurile de investiții publice de pe hârtie nu sunt translatate în bugetul anual și rămân doar la stadiul de intenție.

Între principalele amenințări aș înscrie capacitatea României de a-și adapta, dezvolta sau întreține infrastructura rutieră la standardele necesare viitoarelor investiții asumate de companii private. Infrastructura noastră, atât rutieră cât și feroviară, rămâne, permanent, în urma investițiilor.

Creșterea numărului de kilometri de drumuri la standarde europene este o promisiune care rămâne suspendată, de ani de zile, undeva, nu se întâmplă. Acest lucru dăunează atât investițiilor deja existente în cele două sectoare – transport și logistică –, dar și celor care se pregătesc să intre. Nu există nici măcar un echilibru fragil între rutier și feroviar, să îți permiți, ca investitor, să iei în calcul o variantă mixtă de transport.

Problema forței de muncă rămâne, și anul acesta, o provocare pentru cele două industrii, și nu doar în România. Personalul calificat continuă să plece din țară, pentru condiții mai bune de viață, nu doar pentru salarii, iar eforturile pe care companiile le fac pentru a-și pregăti noi echipe necesită timp și dau rezultate în ani de zile.

Imprevizibilitatea legislativă rămâne, de asemenea, importantă, deoarece obligă toate companiile și toți investitorii să fie excesiv de prudenți în orice acțiune care implică fonduri pe termen lung.

Recent adoptatele ordonanțe de suprataxare sunt un exemplu pentru întreaga economie, nu doar pentru domeniile în care au fost date. Ce înseamnă o suprataxă? Un cost suplimentar, posibil la clientul final, dar, în același timp, o posibilă diminuare a planurilor de investiții.

Oportunitățile sunt date de potențialul încă mare al pieței, al cererii și ofertei din e-commerce, de diversificarea nevoilor clienților și de capacitatea noastră, a operatorilor, de a acoperi aceste nevoi. Oportunitățile sunt date de numărul din ce în ce mai mare de cereri venite de la clienți din/pentru străinătate. Deschiderea pe care România o are la mare este o oportunitate care va fi, și ea, din ce în ce mai des, valorificată, în viitor.

Am bugetat 15 milioane de euro pentru continuarea proiectelor începute

Experiența ne-a învățat că, fără investiții durabile, o companie nu se poate dezvolta pe termen lung. Este o lecție pe care ne-am însușit-o și pe care o respectăm strict. Astfel că, dacă în ultimii 10 ani, ne-am crescut nivelul investițiilor de 14 ori, iar 2018 a fost anul cu cele mai mari investiții din întreaga noastră istorie de 20 de ani, continuăm și în 2019. Ne-am bugetat 15 milioane de euro pentru acest an, pentru continuarea proiectelor începute, dezvoltarea, modernizarea și tehnologizarea de noi HUB-uri regionale, investiții în flotă, IT și trainingul angajaților.

Dacă 2018 a fost un an al investițiilor, 2019 va fi un an al consolidării, acesta este obiectivul principal. Ne-am propus să ne menținem creșterea pe linia organică din anii precedenți, adică un plus de 15%, față de rezultatul din 2018, care a fost 145 de milioane de euro cifră de afaceri. Vom continua, de asemenea, să creștem echipa, media anului urmând să fie de aproximativ 10%.

Alexander Pavlov

Alexander Pavlov, Managing Director FM Logistic Romania

Nevoia de spații logistice va crește

Având în vedere că economia românească este pe o pantă ascendentă, iar consumul este în creștere, impactul va fi pozitiv asupra activității de transport și, de asemenea, nevoia de spații logistice va crește.

Principala amenințare cu care ne vom confrunta va continua să fie lipsa forței de muncă. Iar, pentru a sprijini procesul de recrutare, inclusiv pentru persoanele calificate și pentru a deveni o companie mai atractivă, FM Logistic a implementat o schemă nouă de salarizare.

Ținând cont de principalele sectoare în care operează și de know-how-ul companiei, una dintre cele mai mari oportunități pentru FM Logistic este industria farmaceutică. Pe lângă solicitările clienților existenți, acesta a fost unul dintre motivele pentru care am construit, în zona Bucureștiului, 10.000 mp conform reglementărilor și standardelor necesare pentru produse farmaceutice. Suntem în proces de negociere cu noi clienți pentru depozitul pharma, iar tot mai multe companii farmaceutice doresc să-și externalizeze logistica, pentru a se concentra asupra activității lor principale și a spori controlul asupra lanțului de distribuție.

900 de angajați până la sfârșitul anului

Transportul este unul dintre segmentele pe care vom miza din ce în ce mai mult; și activitatea de co-packing are un potențial promițător, având în vedere solicitările în număr tot mai mare venite din partea clienților.

FM Logistic se va concentra pe dezvoltarea experienței în logistica dedicată sectorului farmaceutic și produselor proaspete în România și dezvoltarea activității de transport domestic – servicii de grupaj, distribuția în orașe, prin îmbunătățire continuă, inovație și automatizări.

Pentru noul an fiscal, am bugetat o creștere de 15% la nivel de companie, bazându-se pe previziunile afacerilor clienților existenți și pe creșterea portofoliului de clienți – Dalli este un nou client în depozitul FM din Timișoara. Estimăm ca, până la sfârșitul anului, să ajungem la 900 de persoane; în prezent suntem 750 de angajați și căutăm în jur de 130 de persoane pentru activitatea desfășurată în București și Timișoara.

Dana Dumitru

Dana Dumitru, Managing Partner Hermes Forwards

Piața continuă să fie caracterizată de contradicții, ambiguități și incertitudini

Anul 2019 va fi unul de creștere, deoarece mai există spațiu în acest sens, însă ritmul, pe acest segment, va fi unul mult mai prudent. Piața de transport și logistică este, în continuare, la fel ca toată economia, caracterizată de contradicții, ambiguități și incertitudini. Pe de o parte, există o majorare a cererii, generată de creșterea economiei, pe de altă parte, capacitățile de transport, forța de muncă și prețul combustibilului reprezintă surse de sincope și variații majore, fiind aproape imposibil să planifici ceva mai departe de 2 – 3 luni.

Principalele amenințări vin din deficitul forței de muncă, creșterea prețului la combustibil, iar efervescența din mediul politic reprezintă o amenințare importantă pentru creșterea afacerilor. Din păcate, toată această incertitudine din zona fiscală și lipsa investițiilor publice se va face simțită. Deocamdată, putem vedea un număr mai mic de clienți noi care apar în piață, ceea ce înseamnă că investițiile noi nu mai vin în același ritm, iar capacitățile de producție existente se consolidează sau stagnează, din punct de vedere al volumelor.

Oportunitățile sunt cele pe care și le creează fiecare business și antreprenor în parte.

Investițiile noastre viitoare au în vedere oamenii, prin creșterea echipei, și creșterea și diversificarea serviciilor oferite clienților. Suntem, azi, destul de puternici și pe segmentul de transport cu temperatură controlată, și în grupaje. Avem în vedere și alte servicii cu valoare adăugată mai mare, pe care sperăm să le putem demara, în viitor.

Avem încredere în ceea ce dezvoltăm. Deci, în anul 2019, vom continua trendul de creștere!

Luminita Dobrinoiu

Luminița Dobrinoiu, Business Development Manager ID Logistics

Incertitudinea fiscală și economică vor induce companiilor din branșă o prudență sporită

Noi considerăm că 2019 va fi un an de creștere pe plan intern. Principalele domenii care vor fi, în continuare, vedetele industriei de logistică și transport rămân cele de retail, FMCG, e-commerce și automotive. Însă incertitudinea fiscală și economică vor induce companiilor din branșă o prudență sporită și le vor îndruma către o analiza mai amănunțită a posibilităților de dezvoltare a business-ului, de îmbunătățire a celui existent și de reducere de costuri. Previziunile cursului de schimb și ale balanței comerciale ne fac să anticipăm creșteri de prețuri, în următoarea perioadă, care vor încetini consumul.

Principalele amenințări sunt legate de impredictibilitatea fiscală, deficitul forței de muncă, anticipat a se va accentua, în următoarea perioadă, și de întârzierile legate de proiectele de infrastructură.

Oportunitățile sunt legate de competitivitate și de proiectele companiilor din domeniile mai sus amintite. Cu atât mai mult acum, este nevoie de logisticieni cu experiență dovedită, care să poată ține pasul cu proiecte de mecanizare, de inovație, pe scurt de îmbunătățire permanentă a activității din depozit. De asemenea, ei trebuie sa dovedească o politică de resurse umane coerentă, care să susțină activitățile logistice cu personal calificat și fără sincope.

Da, vom investi în 2019. Romania este o piața strategica pentru ID Logistics, unde vrem să ne dezvoltam și să investim. Vom continua să investim în Resurse Umane, prin dezvoltarea organizației noastre locale și pregătirea personalului pentru a începe noi activități legate de satisfacerea nevoilor clienților. De asemenea, vom continua să investim în Inovații – una dintre competentele puternice ale ID Logistics – pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor și pentru a reduce nevoia de personal.

Pentru ID Logistics, anul 2019 va fi unul de dezvoltare a activității în Romania și consolidare a business-ului existent. Avem suportul total al grupului din acest punct de vedere și ne dorim atragerea de noi parteneri pe parte de retail, FMCG, e-commerce, fashion și cosmetice. Rămâne să punem în practica planurile noastre în acest sens.

Ionel Cipere

Ionel Cipere, Director Practicom

Vom investi în flotă și în depozitare

2019 va fi un an cu creștere, în concordanță cu economia românească și europeană. Principalele amenințări țin de lupta politică internă, ce poate afecta și mediul economic.

Oportunitățile provin din cererea în creștere în domeniul în care activăm.

Vom investi atât în flotă, cât și în segmentul de depozitare. Estimăm că vom înregistra, în 2019, creșteri atât din punctul de vedere al cifrei de afaceri, cât și al profitului.

Mihaela Ianole

Mihaela Ianole, Marketing Responsible STILL Material Handling Romania

Anul 2019 va fi unul provocator

Trendul anului 2018 a fost marcat de creștere economică. Ne dorim ca și tendința anului 2019 să fie în același registru de creștere. Totodată, luând în calcul și perspectiva analiștilor economici care prognozează, în 2019, creșteri în proporție mai mică față de 2018, suntem pregătiți să înfruntăm riscurile.

În cazul furnizorilor de echipamente, fiecare companie va decide modul în care va gestiona aceste prognoze generale și, pe baza precedentului din anii trecuți, se va pregăti pentru situații neașteptate în economie. Acest lucru se poate realiza prin efectuarea cât mai realistă a analizelor de risc, printr-o mai bună gestionare a resurselor de orice fel (începând de la capitalul uman, până la cel financiar), dar și prin strategii de fidelizare a clienților existenți și de atragere de noi parteneri.

În contextul previziunilor economice, ne dorim să consolidăm relațiile parteneriale și să construim parteneriate autentice și funcționale, care sa ajute clienții în trecerea cât mai lină prin provocările care s-ar prefigura în 2019. Mă refer la micșorarea costurilor, flexibilitate, agilitate și eficiență.

Oportunitățile sunt legate de oameni

Oportunitățile sunt legate de oameni, de dezvoltarea lor profesionala și personală. Acest aspect va conduce la creșterea companiilor, în ceea ce privește cultura organizațională și performanța în muncă, prin investiții în capitalul cel mai de preț: oamenii. Loializarea, școlarizarea continuă a angajaților și specializarea lor vor susține companiile în depășirea provocărilor economice.

Investițiile STILL se îndreaptă, și în 2019, către inovație, performanță și instruire. Vom continua cu înnoirea gamelor de electrostivuitoare și a aplicației de fleet management.

Anul 2019 va fi unul provocator, iar service-ul oferit va continua să facă una dintre marile diferențe pe piața de stivuitoare, un segment unde am înregistrat o îmbunătățire semnificativă. În plus, vom păstra tendința de a oferi clienților ultima tehnologie în materie de inovație, pe segmente cât mai diverse de piață, motiv pentru care vârsta echipamentelor care formează flota de închiriere pe termen scurt (400 unități) este sub 3,5 ani.

Responsabilitatea față de mediu, sustenabilitatea, sănătatea în muncă și ergonomia sunt alte detalii foarte importante, care întregesc soluțiile pe care le furnizăm pieței.

Global, piața își va continua creșterea, cu siguranță. Procentul de creștere va depinde de mulți factori precum: mediul social, economic și de afaceri, valoarea bugetelor alocate investițiilor, gradul de aliniere al marilor companii la trendul digitalizării și eficientizării proceselor în logistică.

George Bădescu

George Bădescu, General Manager Vectra Eurolift Service

Companiile din România au planuri de investiții multianuale. Vor continua investițiile

Considerăm că piața de logistică va înregistra, în 2019, o creștere mai ponderată față de anul trecut. Dacă, în 2018, piața a crescut cu 28%, anul acesta majorarea se estimează a fi în jur de 10%.

Principalele amenințări vin, în special, din zona Euro, care va cunoaște o încetinire a creșterii. De asemenea, o altă amenințare va fi constituită de mărirea prețurilor, din cauza războiului comercial SUA – China și SUA – Europa.

În privința oportunităților, trebuie să ținem cont de existența planurilor de investiții multianuale pe care le au companiile din România. Astfel, vor continua investițiile, în vederea dezvoltării și modernizării depozitelor, a parcurilor logistice, a unităților de producție, în special din zona Auto.

Dacă, în anii trecuți, cele mai mari investiții au avut în vedere construirea celui de-al doilea atelier de reparații la sediul Vectra din București, anul acesta investiția va fi în oameni. În ultimii ani, ne-am consolidat echipele de vânzări și cele de tehnicieni și ne dorim să contribuim la dezvoltarea lor profesională.

Având în vedere contextul economic internațional, anul acesta estimăm că vom înregistra o creștere de 10%.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.