Pași europeni către reglementarea dronelor

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI) au anunțat lansarea unei Platforme Consultative pentru Investiții Europene în Drone („European Drone Investment – Advisory Platform”), pentru a susține inovația și investițiile în acest tip de dispozitive.

Dronele – sau aparate de zbor fără pilot – sunt considerate ca dispozitive care vor avea un rol major de jucat în viitorul aviației. Inițiativa are ca scop îmbunătățirea accesului la suport UE în acest domeniu și de a dezvolta receptivitatea pieței, pentru îmbunătățirea investițiilor până în 2021.

Comisarul european pentru transporturi Violeta Bulc a declarat: „Dronele oferă un potențial uriaș pentru multe sectoare economice. Pe baza inițiativei Comisiei, UE a stabilit, recent, reguli și cerințe pentru drone și operarea acestora, oferindu-le un cadru legal stabil. Astăzi, împreună cu BEI, dorim să facem un pas înainte prin suportul acordat investițiilor adiționale și prin asigurarea unui leadership european în domeniul tehnologiei inovative și a aplicațiilor inteligente în slujba oamenilor și a afacerilor.”

„Suntem entuziasmați să sprijinim Comisia Europeană în această inițiativă. Noile tehnologii curate, digitale și automatizate, cum ar fi dronele, schimbă în mod profund transporturile așa cum le știm noi”, a subliniat Vazil Hudák, vice-președinte al BEI. „Tehnologia se dezvoltă cu o viteză incredibilă. În prezent. Aparatele de zbor fără pilor pot monitoriza traficul, pot să inspecteze infrastructura, să administreze aglomerația și să ofere soluții inteligente de mobilitate, adăugând o nouă dimensiune modului în care trăim și călătorim în prezent.”

Scopul investițiilor viitoare poate merge de la dezvoltarea infrastructurii pentru drone, inclusiv pentru activități comerciale, platforme multimodale pentru livrarea de colete, până la zone de decolare și aterizare pentru drone și alte proiecte de mobilitate aeriană urbană. Sunt disponibile deja opțiuni de finanțate UE în contextul financiar actual, în special prin Planul de Investiții pentru Europa, Horizon 2020 și facilitatea Connecting Europe. Lansarea platformei este urmată de un studiu care va fi administrat de către Hub-ul European Consultativ pentru Investiții (EIAH), care evaluează potențialul și necesitățile investiționale din statele membre UE. Rezultatele vor sublinia posibilele mecanisme viitoare de sprijin care ar putea fi integrate în următorul Cadru Financial Multianual al UE (MFF).

Oportunități, dar și pericole

Pe de altă parte, pe lângă toate avantajele pe care utilizarea dronelor le va aduce, cu siguranță, vor apărea riscuri evidente, legate de securitate. Iar acesta este un aspect pe care Comisia Europeană îl abordează cu toată seriozitatea.

La jumătatea lunii octombrie, comisarii Dimitris Avramopoulos, Violeta Bulc și Sir Julian King au luat cuvântul în cadrul unei Conferințe Internaționale la nivel înalt în domeniul contracarării pericolelor generate de către aparatele de zbor fără pilot. Conferința, care a fost co-organizată de către direcția generală Migrațiune, direcția generală Afaceri interne și direcția generală Mobilitate și Transporturi, a reunit o gamă largă de factori de decizie din statele membre UE, terțe țări, organizații internaționale, industrie, mediu academic și societatea civilă.

Conferința a reflectat recunoașterea din partea participanților a faptului că, deși sunt multe cazuri pozitive de utilizare a dronelor, acestea pot fi folosite și de către criminali sau teroriști în moduri care pot afecta negativ viața cotidiană (așa cum a ilustrat-o incidentul de la Gatwick, din decembrie 2018), sau chiar pot răni oameni. Evenimentul a fost o oportunitate de a discuta modul în care schimbările rapide din domeniul tehnologiei pot altera imaginea de ansamblu a riscurilor și ce soluții pot fi adoptate ca reacție.

După conferință, s-a desprins foarte clar ideea că există zone în care este necesară o abordare serioasă a acestor riscuri. Iată câteva aspecte:

  • Împuternicirea autorităților naționale să excludă dronele ne-cooperative din spațiile aeriene restricționate (U-Space) prin legislația existentă și prin redefinirea managementului de trafic fără pilot.
  • Suport în dezvoltarea unor instrumente eficiente pentru contracararea utilizării dronelor ne-cooperative, cum ar fi planuri de lucru si rutine, măsuri eficiente de contracarare și educație adecvată.
  • Asigurarea faptului că dronele care intră pe piața europeană sunt sigure, fiabile operațional și greu de deturnat în scopuri necurate.
  • Cultivarea unei culturi comune europene, astfel încât cetățenii să înțeleagă diferențele între utilizarea corectă a dronelor și cea incorectă și potențial infracțională.

Noile reguli UE privind cerințele tehnice pentru drone și pentru operarea acestora constituie fundamentul uneia dintre cele mai mari piețe a dronelor de pe mapamond. Sunt în curs de elaborare „scenarii standard europene” pentru operarea dronelor, care vor facilita utilizarea acestora în scopuri comerciale fără necesitatea unei autorizări prealabile. Comisia Europeană dezvoltă, de asemenea, un cadru pentru realizarea de servicii în așa-zisul „spațiu U”, cu scopul de a permite operațiuni complexe cu drone, cu un înalt grad de automatizare. În fine, o revizuire sistematică a tuturor regulilor aeronautice existente în UE se află în curs de desfășurare, pentru identificarea schimbărilor necesare pentru îmbunătățirea aplicabilității pe operațiuni certificate, similare cu ceea ce există în aviația cu pilot.

Incidentul de la Gatwick

Între 19 și 21 decembrie 2018, sute de zboruri au fost anulate, întârziate sau redirecționate de pe aeroportul Gatwick din apropiere de Londra, Marea Britanie, în urma observării unor drone în apropierea pistelor. Acest lucru a generat perturbări majore, care au afectat 1.000 de zboruri și aproximativ 140.000 de pasageri. Aceasta a fost cea mai mare perturbare a zborurilor după norul de cenușă vulcanică venit din Islanda, în 2010.

Poliția crede că un utilizator de drone a făcut acest lucru intenționat, pentru a perturba zorurile, având în vedere faptul că, de fiecare dată când se anunța redeschiderea pistelor, începeau să circule și dronele. N-a existat nicio suspiciune de terorism, iar dronele se presupune că aparțineau clasei industriale.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.