Alunecarile de teren au scos din functiune sistemul automat de ghidaj al Aeroportului Sibiu

 

Sistemul automat de ghidaj al Aeroportului din Sibiu a fost scos din functiune, marti, in urma unei alunecari de teren, produsa in capatul zonei de siguranta a pistei, operatiunile de aterizare efectuandu-se cu ajutorul turnului de control.

Potrivit reprezentantilor Aeroportului din Sibiu, o importanta alunecare de teren s-a produs pe o lungime de 80 de metri, la capatul zonei de siguranta a pistei, in urma acesteia intreg sistemul automat de dirijare a avioanelor la aterizare fiind scos din functiune. Echipamentele nu au fost defectate, ele urmand a fi demontate si pastrate in siguranta pana la remedierea situatiei. De asemenea, nu a fost afectata pista, nici zona de siguranta, astfel ca traficul pe Aeroportul Sibiu nu este afectat. Oficialii Aeroportului Sibiu spun ca este nevoie doar de mai multe manevre, de mai multa atentie si de coordonare prin turnul de control.

O comisie formata din reprezentanti ai aeroportului, ai Consiliului Judetean Sibiu, ai proiectantului si ai constructorului ce a realizat recent lucrari de modernizare urmeaza sa stabileasca exact de la ce s-a produs alunecarea de teren si cine poate fi tras la raspundere. \”Lucrarile sunt in garantie, iar cauza alunecarilor va fi stabilita ulterior cu ajutorul unui expert independent. Costurile vor fi suportate de cei care sunt raspunzatori de calitatea lucrarilor\”, precizeaza, intr-un comunicat, CJ Sibiu.

Aeroportul din Sibiu a fost modernizat recent, realizandu-se un nou terminal, prelungirea pistei, un nou turn de control si o parcare spatioasa. Costul lucrarilor s-a ridicat la valoarea de 70 de milioane de euro, bani proveniti de la autoritatile locale, de la bugetul statului si dintr-un credit contractat la BERD.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.