Bucurestii viitorului

 

Arhitectii au facut o proiectie a Bucurestilor peste 25 de ani si sustin ca lumea va renunta la masina si va merge cu tramvaiul la serviciu, iar metropola va fi exclusiv pietonala in centru, si va avea doar pentru legatura cu zonele limitrofe autostrazi, parcaje supraetajate, trenuri de mare viteza, aeroport in Sud si chiar mici porturi pe raurile din vecinatate. Conceptul strategic Bucuresti 2035 a fost prezentat, joi, de specialistii Institutului de Arhitectura “Ion Mincu”, iar primarul general Sorin Oprescu s-a declarat optimist privind “dezvoltarea echilibrata” a orasului.

“In 25 de ani, Bucurestiul se va dezvolta echilibrat. \”Ma refer la partea de Sud, pentru ca pana acum s-a facut catre Nord. Sudul trebuie dezvoltat din punct de vedere economic, social, cultural, dar si al constructiei de locuinte. Vom face de la complexe de locuinte, parcuri, complexe comerciale, cu pastrarea salbei de lacuri, aflata la cativa km. departare, acoperisuri verzi, vom reface cladirile istorice s.a..\”, a spus Sorin Oprescu.

La capitolul trafic rutier, primarul general a enumerat autostrada suspendata – pe care spera sa o construiasca in parteneriat public-privat cu chinezii –,  pasajele Mihai Bravu – Vacaresti, Doamna Ghica si Splai Dudescu – in executie -, precum si construirea unor parcari strategice si parcari de descurajare, la limita centurii Bucurestiului.

Descurajarea se refera si la reducerea “tiraniei” automobilelor din centrul orasului, prin dezvoltarea sistemului de transport public astfel incat sa devina mai atractiv. In mod normal, de anul viitor, prin infiintarea Autoritatii Metropolitane de Transport Bucuresti, va fi introdus biletul unic pentru autobuzele, tramvaiele si troleibuzele RATB si metrou. In acest fel, timp de o ora, calatorul va putea circula cu orice mijloc de transport in comun, de suprafata sau subteran, astfel ca il va costa mai putin decat cu masina proprietate personala. In plus, daca benzina si motorina vor continua sa fie scumpite lunar de companiile petroliere – plus accizele de 3,5% deja anuntate de Guvern de la 1 ianuarie -, mersul la serviciu cu masin ava devein un lux.

Totodata, vor aparea trenuri de mare viteza si autostrazi ce vor facilita legatura intre Capitala si orasele resedinta de judet ale tarii, iar pe raurile din vecinatate se vor amenaja mici porturi. Legatura directa cu zonele limitrofe este inevitabila, dar decizia finala apartine politicului, este de parere arhitectul-sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu. \”Este o decizie politica. Daca Bucurestiul va ramane in forma asta si se va axa pe cooperare, este absolut obligatoriu sa colaboreze cu teritoriul sau de influenta limitrof. Lucrul acesta trebuie sa-l inteleaga lumea politica, pentru ca Bucurestiul ofera aproape 30% din PIB-ul Romaniei. Este evident ca daca nu vom profita de lucrul acesta, vom pierde din competitivitate si vom fi eliminati de pe piata europeana, la un moment dat, pentru ca nu putem sa ne folosim de aceasta oportunitate, care este statutul de pol regional al Bucurestiului\”, a declarat el.

In opinia sa, un aeroport in zona de sud a Capitalei ar putea crea aceasta deplasare spre sud a dezvoltarii, \”pentru ca, operatiunea centrul civic din perioada comunista a lasat partea de sud a Capitalei intr-o subdezvoltare, o lipsa de conectivitate, iar aceste proiecte incearca sa refaca aceste lucruri, fara a crea mari proiecte de axe sau de demolari, ci mici interventii care sa refaca unitatea zonei centrale la Bucuresti si a favoriza, intr-un fel, deplasarea dezvoltarii spre sud\”, a explicat Patrascu.

\”Conceptul Strategic Bucuresti 2035\” face parte din noul Plan Urbanistic General ce urmeaza a fi elaborat si aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti in cursul anului viitor. Studiul este elaborat la comanda Primariei Capitalei, de un consortiu format din arhitecti, urbanisti, ingineri de diverse specialitati, economisti, sociologi.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.