DGA: Mita pentru concesionare de terenuri

 

Procurorul desemnat de la Parchetul de pe langa Tribunalul Caras-Severin, impreuna cu lucratorii Directiei Generale Anticoruptie (DGA) – Serviciul Judetean Caras-Severin l-au prins joi in flagrant pe M. Marius, care a primit de la un investigator sub acoperire suma de 3.000 euro, informeaza DGA.

 

Banii reprezentau prima transa din suma totala de 5.700 de euro, in schimbul promisiunii de a interveni la Consiliul Local al Comunei Valiug pentru aprobarea favorabila a unei cereri de concesionare de terenuri. Totodata, invinuitul promisese ca, dupa aprobarea cererii de catre Consiliul Local, va interveni si pe langa comisia de licitatie care se va constitui la nivelul comunei pentru a i se atribui terenurile fara respectarea legislatiei in vigoare. Astfel, dupa incheierea „favorabila” a procedurilor de licitatie, invinuitul urma sa primeasca transa a doua din suma totala promisa, respectiv 2.700 de euro.

Pe numele lui M. Marius a fost emisa ordonanta de retinere pe 24 de ore, iar vineri a fost prezentat Tribunalului Caras-Severin cu propunere de arestare preventiva, fiind emis mandat pe 29 de zile. Acesta este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.