T-Festival 2015 la Bucuresti

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) si Uniunea Internationala a Transporturilor Rutiere (IRU) au anuntat organizarea celei de-a treia editii a Festivalului International al Transportatorilor – T-Festival, ce urmeaza sa se desfasoare in perioada 8-10 mai, la complexul expozitional Romexpo din Bucuresti.

Cele 3 zile dedicate festivalului vor reuni cei mai mari producatori de camioane, semiremorci, vehicule comerciale, dealeri de motociclete si echipamente, dar si pasionatii din aceste domenii. T-Festival reprezinta o oportunitate pentru noi colaborari si oportunitati de afaceri intre transportatori si clientii acestora, producatorii de camioane, precum si furnizorii de produse si servicii care se adreseaza industriei transporturilor, intr-o atmosfera relaxanta.

Concursuri de frumusete

In cadrul festivalului se vor desfasura deja celebrele concursuri „Cel mai Frumos Camion“ si „Cea mai Frumoasa Motocicleta“, cat si o intrecere care va desemna „Cea mai Populara Formatie Rock“. Cei care doresc sa se inscrie o pot face pe www.t-festival.ro sau www.t-festival.com. Un moment important care va aduce atmosfera festivalului aproape de publicul bucurestean va fi parada camioanelor si motocicletelor intre Romexpo si Piata Unirii si retur, organizata cu ocazia Zilei de 9 mai – „Ziua tuturor transportatorilor“. In seara de 9 mai, vor urca pe scena festivalului Cristi Minculescu & Band, ce va fi urmat de un spectacol de cabaret.

Expozitii exotice

In afara de cele trei concursuri ale festivalului, publicul se va putea delecta la statia de Girls Truck Wash & Bike Wash, dar si cu show-uri moto, truck, drifting, demo-uri, cascadorii, alaturi de invitati speciali. In cadrul festivalului vor fi amenajate mai multe zone speciale: EXPO – unde se vor regasi alte tipuri de vehicule, precum automobile de epoca sau prototipuri de la universitati; MOTO – cu zona Harley Owners Grup, special dedicata posesorilor de Harley Davidson, realizata in parteneriat cu Pro Bike; FUN – unde participantii isi vor putea face tatuaje si vor participa la concursuri de skandenberg, iar cei mai curajosi vor incerca Human Slingshot: prastia umana; KIDS si food court. Un bilet pentru o zi costa 29 de lei, iar un abonament pentru toate cele 3 zile de festival se vinde cu 49 de lei. Pentru copiii sub 14 ani, intrarea este gratuita.

Radu Dinescu, Secretar General UNTRR:

Suntem extrem de bucurosi ca anul acesta organizam T-Festival in Bucuresti si mai ales ca acest festival, unic in Romania, atinge un nou nivel de desfasurare, mult mai amplu si interesant. Pe langa evenimentele devenite deja traditionale in cadrul festivalului, vom organiza in data de 8 mai, Conferinta Internationala „Provocari si solutii pentru facilitarea comertului echitabil si transportului in UE si regiunea eurasiatica“, la care vor fi prezenti speakeri si participanti de nivel inalt din Parlamentul European, Comisia Europeana, IRU, Comisia Eurasiei, asociatiile transportatorilor. Mai mult decat atat, pentru UNTRR, anul 2015 reprezinta si celebrarea a 25 de ani de activitate, pe care ii vom sarbatori tot pe 8 mai, in cadrul Galei dinner, ocazie cu care se vor acorda si Premiile Industriei de Transport.“

Premii consistente

Premiile totale se ridica la peste 16.000 de euro. Cel mai frumos camion va fi premiat cu 3.000 euro si produse si servicii in valoare de 2.000 euro, in timp ce urmatoarele doua locuri vor primi produse si servicii de 1.500 euro, respectiv 1.000 euro. Castigatorul premiului de popularitate va fi recompensat cu produse si servicii in valoare de 500 euro. La sectiunea de cea mai frumoasa motocicleta, locul I va primi 2.000 de euro, suma cu care va fi recompensata si formatia rock care va castiga trofeul de popularitate.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.