Iminenta majorare a taxei auto a dublat inmatricularile de masini second-hand

 

Inmatricularile de autoturisme second-hand au inregistrat in luna noiembrie cel mai ridicat nivel al acestui an, de 26.887 unitati, in crestere cu peste 80% fata de aceeasi luna a anului trecut, ca urmare a deciziei Ministerului Mediului de a majora taxa de poluare incepand cu 1 ianuarie 2011. Potrivit ministrului Laszlo Borbely, taxa auto va fi majorata cu 25 pana la 50%, pentru a stopa intrarea in Romania a masinilor second-hand. Taxele mult prea mari vor face achizitia vehiculelor second-hand nerentabila, ceea ce va determina stoparea importurilor.

De cand a fost anuntata majorarea taxei auto, inmmatricularile de masini rulate au inregistrat o crestere semnificativa, de la 17.860 unitati in luna septembrie si 20.038 in octombrie la aproape 27.000 in noiembrie, potrivit datelor Directiei Regim Permise Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Ministrul Borbely a spus ca in ultimul an au fost aduse in Romania 120.000 de masini second-hand, din care multe mai vechi de zece ani. Inmatricularile de autoturisme second-hand au scazut, insa, per total, in perioada ianuarie – noiembrie, cu 10,5% fata de acelasi interval din 2009, cand numarul lor a fost de 173.531 unitati.

La capitolul masini noi, inmatricularile au crescut in noiembrie, fata de aceeasi luna a anului trecut, cu 26,7%, la 13.304 unitati, iar autoturismele au urcat cu 34,7%, la 11.440 unitati. Cumulat, la 11 luni, inmatricularile de autoturisme noi au inregistrat o scadere de peste 21%, la 82.069 unitati. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.