Licitatie pentru construirea Oraselului Copiilor din Bucuresti

 

Primaria Sectorului 4 scoate la licitatie construirea noului Orasel al Copiilor din Parcul Tineretului, care va avea plaje in forma de Tom si Jerry, balansoare suspendate, perdele de apa cu proiectii animate, o roata mare tip carusel etc… Lucrarile vor incepe in toamna, iar \”Tara lui Mos Craciun\” va fi inaugurata la 1 Decembrie, urmand ca restul obiectivelor sa se finalizeze in luna mai 2012.

 

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a anuntat, miercuri, ca parcul de distractii va costa primaria 6 milioane de euro, “niciun leu in plus si niciunul in minus”. \”Timp de 20 de ani, in aceasta zona nu s-a facut nimic din cauza unor litigii care dureaza de tot atat timp. Astazi avem o viziune clara a felului in care trebuie sa arate Oraselul Copiilor. Saptamana viitoare va fi pus pe SEAP studiul de fezabilitate, cu tot cu proiectare si executie\”, a declarat Cristian Popescu-Piedone. Edilul a spus ca asteapa ca la licitatie sa se prezinte firme serioase, “nu cele care au doar o roaba si doua mistrii\”.

Oraselul Copiilor va permite accesul a aproximativ 60.000 de persoane. Zona de agrement va cuprinde o roata imensa tip carusel, punctul maxim avand o inaltime de 170 de metri, de unde se poate vedea aproape tot orasul.

 

Piscine pentru adulti si copii

De asemenea, vor fi amenajate plaje artificiale cu nisip si sezlonguri in forma personajelor Tom si Jerry si piscinele aferente, dar si bazine pentru adulti. Pe aleea principala vor fi amenajate fantani pietonale personalizate, fantani cu foc si perdele de apa in spatele carora vor fi proiectate desene animate. Un spatiu inedit este cel in care este configurat un nor, ploaie cu tunete si fulgere. De asemenea, in orasel va fi o cascada, iar langa ea o partie artificiala de schi, mai mica cu 30 de metri decat cea actuala. Taxa de acces in acesta zona ar putea fi una simbolica, de un leu.

Oraselul Copiilor a fost transmis in administrarea Primariei Sectorului 4 printr-o hotarare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, in luna iunie a.c..

Magda SEVERIN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.