ANTTI: Dacă primarul Oprescu ar fi aplicat în ultimii 5 ani Legea taximetriei ar fi eliminat concurenţa neloială

1

Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI) consideră că primarul general Sorin Oprescu se face vinovat de actuala situaţie a taximetriei din Bucureşti, pentru faptul că în 5 ani de când este edil-şef ar fi trebuit să aplice prevederile Legii taximetriei şi să elimine concurenţa neloială. Dar, din contră, edilul Capitalei a promovat două Hotărâri de Consiliu General, prin care a mărit numărul autorizaţiilor de taxi, deşi legea interzicea acest lucru, dovadă că Tribunalul Bucureşti le-a anulat.

Drept urmare, într-un comunicat remis redacţiei şi pe care îl publicăm integral, “ANTTI îi mulţumeşte lui Sorin Oprescu pentru grija deosebită manifestată faţă de activitatea de taximetrie desfăşurată pe raza municipiului Bucureşti”, dar ţine să-i atragă atenţia că „o minimă informare din legislaţia care guvernează această activitate de transport persoane în regim de taxi ar fi făcut posibilă o prezentare reală şi corectă” în cadrul conferinţei de presă ţinute de Sorin Oprescu în 14 februarie.

„- Activitatea de taximetrie se desfăşoară conform Legii nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, iar Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) este obligată nu numai să respecte această lege, ci să o şi aplice.

– Articolul 18 din Legea Taximetriei creează cadrul legal pentru PMB ca, prin Direcţia de Poliţie Locală – Serviciul control transporturi, să interzică activitatea de taximetrie pe teritoriul Capitalei tuturor celor autorizaţi în alte localităţi.

– Ce anume l-a împiedicat pe domnul Oprescu să aplice legea şi să elimine concurenţa neloială a taxiurilor ce efectuează ilegal acest serviciu pe raza municipiului Bucureşti şi de ce şi-a dat seama abia în anul 2013 că taximetriştii bucureşteni suferă din acest motiv, când este edil-şef de aproape 5 ani???

– Încă de la înfinţare, ANTTI a acţionat prin petiţii, notificări şi proteste în care şi-a exprimat şi îşi exprimă în continuare foarte clar punctul de vedere: „AFARĂ cu ILFOVUL din BUCUREŞTI!”. Suntem total împotriva desfăşurării activităţii de taxi în altă localitate decât cea de autorizare – în cadrul conferinţei de presă, dl Oprescu invocă faptul că doreşte acorduri de cooperare între autorităţile publice locale, necunoscând faptul că în anul 2010, prin Legea nr. 168, Primăria Capitalei avea obligaţia ca în termen de 30 de zile de la promulgare să încheie, prin Consiliul General, un PROTOCOL cu CONSILIUL JUDEŢEAN ILFOV, pentru a stabili numărul de taxiuri autorizate în localitatile jud. Ilfov care să poată executa permanent şi legal taximetria în Bucureşti.

– Prin semnarea acelui protocol, PMB avea posibilitatea să limiteze numărul de taxiuri autorizate de Ilfov care să opereze pe teritoriul municipiului Bucureşti. Faptul că acest protocol nu este semnat nici la această dată face ca activitatea de transport în regim de taxi în Bucureşti a taxiurilor autorizate de Ilfov să fie ilegală, dar nesancţionată.

– Neimplicarea PMB în activitatea de coordonare şi control a dus la concurenţa neloială şi evaziunea fiscală de care se plânge dl Primar General. Să fie foarte clar: Primăria Bucureşti are toate pârghiile necesare şi cadrul legal pentru buna desfăşurare a activităţii de taximetrie conform legilor în vigoare.

– Este adevărat că este criză şi că „un numar mare de bucureşteni doresc să presteze serviciul de taximetrie” dar îl atenţionam pe dl. Oprescu că taximetria nu este un refugiu social şi că numărul de taxiuri este limitat în toată Uniunea Europeană, iar la noi în ţară este stabilit prin LEGE un număr de 4 taxiuri la 1.000 de locuitori (cel mai mare din Uniunea Europeană).

– De asemenea, dl Oprescu sesizează că există autorităţi locale privilegiate (fără să le numească) ce au eliberat un număr mult mai mare de autorizaţii taxi decât cel prevăzut de lege.

– Domnul Oprescu este cumva amnezic??? Uită că în anul 2008 a fost primarul care a promovat şi a obţinut prin HCGMB nr. 374 o mărire a numărului de autorizaţii taxi cu 769!!! Această Hotărâre a fost ulterior anulată de Tribunalul Municipiului Bucureştir, fiind declarată ilegală!!!

– Dar pentru dânsul acest fapt nu a fost suficient. În anul 2009, dl Oprescu a recidivat, promovând o altă Hotărâre a Consiliului General (nr. 259/2009) care, în faţa justitiei, a avut aceeaşi soartă: ANULATĂ şi declarată ILEGALĂ!!!

– Domnul Oprescu mai afirmă că actuala lege nu-i permite taximetristului independent să-şi spună părerea în privinţa tarifului pe kilometru. TOTAL GREŞIT!!! Legea 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prevede ca tariful pentru transportul ăn regim de taxi se stabileşte în urma completării unei Fişe de Fundamentare a preţului pe kilometru, cu un profit minim rezonabil de 10-15%, fişă ce este parte integrantă a Contractului de gestiune delegată şi se depune obligatoriu la Primărie de către toţi transportatorii autorizaţi la semnarea acestui contract.

– De acest lucru însă dl Oprescu nu ţine cont în stabilirea tarifului pe kilometru, deşi Articolul 43 din Ordinul 243/2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementare a Serviciilor Comunitare (ANRSC) de utilitate publică (unde este încadrată şi activitatea TAXI) ii dă această posibilitate.

– Ce l-a determinat pe dl Oprescu să iasă cu această conferinţă de presă??? De ce acum, în 2013? De ce după aproape 5 ani de mandat, în care nu a respectat şi nu a aplicat legislaţia în domeniu şi nici nu l-a interesat aceasta activitate?

– Domnul OPRESCU a început campania electorală? Se pregăteşte pentru prezidenţiale???

– Deşi afirmă că este PRIMARUL tuturor bucureştenilor, noi spunem răspicat ca al nostru nu este!!!

– Noi, cei aproape 4.000 de taximetrişti independenţi bucureşteni, împreună cu familiile şi prietenii, suntem nerăbdători să votăm în 2014! Şi în anii electorali următori”.

Claudiu Săpunar, preşedinte ANTTI

Florin Matei, delegat 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.