Protest: Locuitorii din Prelungirea Ghencea le bat obrazul lui Ponta, Oprescu, Petrache şi Şova

La un an şi o săptămână de la promisiunile primite în vizita de lucru a premierului Victor Ponta, a primarului general Sorin Oprescu, a preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, și a ministrul Marilor Proiecte (pe atunci), Dan Șova, locuitorii din zona Prelungirea Ghencea ies în stradă duminică şi îi aşteaptă pe cei enumeraţi mai sus, „la recapitularea unui an de promisiuni”, adică pentru a le bate obrazul.

Protestatarii vor tăia simbolic panglica proiectului promis acum un an, nemulţumiţi că făgăduinţele de atunci sunt doar semne ale unei campanii electorale începute prematur. De asemenea, vor împărţi colivă, reclamând că încrederea lor în autorităţi a murit.

La final, demonstranţii se vor deplasa cu biciclete, trotinete şi cărucioare de copii pe spaţiul destinat viitorului trotuar.

„Pe 22 august 2013, toți cei invitați de noi acum au vizitat această zonă și au promis intervenții de urgență în zonă pentru fluidizarea traficului. Noi, locuitorii acestei zone, suntem zilnic captivi într-o zonă lipsită de o infrastructură adecvata dezvoltarii imobiliare si traficului din această zonă. Dincolo de disconfortul creat de ambuteiajele auto, acuzăm lipsa de trotuare pietonale și a unei infrastructuri rutiere sigure, care să nu periciliteze siguranța noastră și a copiiilor noștri. Solicitările noastre au fost unele decente raportate la faptul că suntem locuitori ai Capitalei, într-un stat membru al Uniunii Europene”, acuză, în comunicatul remis redacţiei, Grupul de Initiaţivă al cetăţenilor din Prelungirea Ghencea.

„În 2013, Premierul, Ministrul Marilor Proiecte de atunci si Primarul General al Capitalei au promis demararea de urgență a Proiectului Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti, care să asigure un minim de confort pentru această zonă (largirea la 4 benzi a străzii Prelungirea Ghencea şi realizarea de trotuare pietonale, sens giratoriu și pasaj rutier peste Şoseaua de Centură), precum și realizarea Şoselei de Centură ocolitoare (Premierul Ponta a promis semnarea până în luna noiembrie 2013 a documentației aferente pentru acest proiect, iar primarul Oprescu a promis finalizarea lucrărilor pe teritoriul municipiului Bucureşti până la sfârşitul anului 2014). Cu toate acestea, până azi, la sfârșitul lunii august 2014, locuitorii din zonă nu au sesizat nicio modificare la faţa locului”, reclamă cetăţenii din Prelungirea Ghencea.

„Lucrările solicitate de noi sunt unele decente, considerăm noi: dorim ca zona să fie sigură pentru noi și copiii noștri. La un an distanță, facem un apel către autoritățile publice și le solicităm ca promisiunile să fie transformate în demararea proiectului Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti. Altfel, considerăm că ne aflăm, din nou, în fața unor promisiuni electorale care vor avea efectul contrar celui scontat și vor îndepărta alegătorii de politicienii care aleg să ne amăgească”, mai arată protestatarii.

prelungirea ghencea

Protestul va avea loc duminică, 31 august, începând cu ora 11.00, la intersecția de la Domnești a str. Prelungirea Ghencea cu Şoseaua de Centură (înainte de bariera de cale ferată, pe partea dreaptă pe sensul de mers spre Domneşti, lângă un atelier de prelucrare a marmurei şi granitului).

O Scrisoarea deschisa a fost transmisă, de Grupul de Initiaţivă al cetăţenilor din Prelungirea Ghencea, atât premierului, cât şi primarului general, şefului CJ Ilfov și lui Dan Șova – acum şef al campaniei pentru prezidenţiale a candidatului Victor Viorel Ponta. Iată conţinutul scrisorii:

“Stimate domnule Prim Ministru Victor PONTA,

Stimate domnule Dan ȘOVA,

Stimate Primar General Sorin OPRESCU,

Stimate domnule Marian PETRACHE,

În urmă cu un an ați efectuat o vizită în zona Prelungirea Ghencea (intersecția cu Soseaua de Centură de la Domnești) şi aţi făcut declaraţii publice cu privire la dezvoltarea zonei. Atunci, în dimineaţa zilei de 22 august 2013, ați venit și ați promis lucrări de infrastructură menite să ne ajute cu privire la accesul înspre locuințele noastre. Strada Prelungirea Ghencea nu are trotuare pietonale, nu are pistă pentru biciclete, este slab deservită de doar o linie RATB iar traficul auto se desfăşoară cu greutate pe cele 2 benzi ale străzii, în condiţiile în care densitatea imobiliară a zonei a crescut foarte mult în ultimii ani.

În august 2013 ați declarat că în luna noiembrie a aceluiasi an urmează să fie semnate documentațiile necesare pentru realizarea Centurii de Sud. Aţi declarat că Proiectul Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti va demara până la sfârşitul anului 2013 şi se va finaliza în maxim 2 ani. Aţi declarat că până la sfârşitul anului 2014, pe teritoriul municipiului Bucureşti strada Prelungirea Ghencea va fi lărgită la 4 benzi şi va avea trotuare pietonale.

Noi, locuitorii acestei zone, la un an de la întâlnirea cu dumneavoastră, nu sesizăm în teren nicio modificare. Vă reamintim că în zonă suntem aproximativ 10-000 de locuitori care depindem de realizarea acestor lucrări pentru a ne deplasa spre centrul Capitalei dar şi spre şcolile, grădiniţele, policlinicile, parcurile şi pieţele din cartier.

Astfel că vă invităm duminică, 31 august, începând cu ora 11-00, în același loc (intersecția cu Soseaua de Centura de la Domnești), pentru a discuta cu privire la demersurile realizate de fiecare dintre instituțiile pe care le reprezentați. Ne îndoim că cele promise atunci sunt doar declarații de intenție și promisiuni cu iz electoral. Asta ar asuma din partea dumneavoastră lipsă de responsabilitate față de cetățeni și, deci, față de plătitorii de taxe pe care ar trebui să îi reprezentați. Avem încredere că nu ați uitat de situația noastră, precum și că deja ați demarat demersurile necesare pentru remedierea situației.

Vă aşteptăm.

Semnatari: Grupul de iniţiativă al cetăâţnilor din Prelungirea Ghencea

Date de contact: email: initiativa.ghencea@yahoo.com, tel. 0729.25.26.59″.

Primăria Capitalei ignoră de peste 10 ani solicitările locuitorilor din Prelungirea Ghencea care sunt înecaţi în noroaie şi siliţi să suporte „un trafic de coşmar, trotuare lipsă, staţii RATB neamenajate” şi mijloace de transport în comun insuficiente. 

Oamenii din zonă şi-a făcut o pagină de Facebook unde au postat înregistrarea video cu promisiunile lui Ponta şi Petrache din 22 august 2013.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.