Sectorul 6 vrea să devină Oraşul Reciclării

Primăria Sectorului 6 din Bucureşti participă la cea de-a 3-a ediţie a competiţiei „Oraşul Reciclării”, organizată de Eco-Rom Ambalaje şi adresată municipalităţilor din România. Timp de şase luni, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, 46 de municipii şi oraşe se întrec în a dovedi că dețin cel mai performant sistem de colectare separată a deşeurilor. 

Cu o populație de 330.000 de locuitori, cât 2-3 municipii mari din țară, Sectorul 6 este de departe avantajat.

Potrivit raportării oficiale aferente primelor două luni, cantitatea totală de deşeuri de ambalaje colectate separat de la populaţie în Sectorul 6 a fost de 58.360 kg, astfel:

– 10.620 kg. plastic;

– 24.020 kg. hârtie-carton;

– 23.720 kg. sticlă.

La finalul celor şase luni, câştigătorul va obţine titlul de ,,Oraşul Reciclării” şi marele premiu: un Parc Tematic în valoare de 12.000 euro, un spaţiu inedit de relaxare amenajat cu mobilier realizat din deşeuri reciclabile.

La ediţia de anul trecut, Sectorul 6 a câştigat premiul de excelenţă la categoria „Trâmbiţare”, fiind una dintre municipalităţile care s-au implicat cel mai mult în comunicarea competiţiei către populaţie.

Iată celelalte 45 de municipii şi oraşe intrate anul acesta în cursă: Adjud, Aiud, Arad, Bacău, Bârlad, Braşov, Brăila, Sectorul 1 Bucureşti, Câmpia Turzii, Câmpina, Călăraşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Făgăraş, Fălticeni, Focşani, Galaţi, Gura Humorului, Iaşi, Mediaş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Otopeni, Piteşti, Ploieşti, Rădăuţi, Reşiţa, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Sinaia, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Secuiesc, Tulcea, Vaslui şi Zalău.

Detalii, la www.ColecteazaSelectiv.ro. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.