Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat Studiul de Fezabilitate (SF) pentru achiziționarea autobuzelor electrice care vor înnoi parcul auto al Regiei Autonome de Transport (RATB).
Primăria Capitalei va achiziționa, într-o primă etapă, pentru zona centrală a orașului , 42 dintre cele 100 de autobuze electrice pentru care, în vara anului trecut, consilierii generali și-au dat acordul de principiu, în unanimitate. În urma unei licitații RATB și a elaborării documentației tehnico-economice pentru introducerea de autobuze electrice în sistemul de transport public, Regia a încheiat un contract cu societatea comercială SC FIATEST SRL, în 18 septembrie 2017.
„Din analiza documentației tehnico-economice (studiu de fezabilitate) și a recomandărilor prezentate, prima etapă poate fi sustenabilă din toate punctele de vedere – achiziționarea a 42 de autobuze electrice cu costuri minime și fără investiții și avize suplimentare. În vederea realizării măsurilor din Programul Integrat de Gestionare a Calității Aerului în municipiul București, precum și a celor din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București-Ilfov, Direcția Generală Infrastructură și Servicii Publice – Direcția Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației consideră că aplicarea etapei I poate fi implementată pe trasee din zona centrală a municipiului București, trasee care pot fi identificate în urma realizării unui studiu de trafic / circulație”, se precizează în hotărârea aprobată de CGMB.
Toate facilitățile
Potrivit studiului realizat de RATB, „în prima etapă, va fi introdus un număr redus de linii în zona centrală, cu utilizarea depourilor de troleibuze deja existente, urmând ca, în etapa a doua, numărul de autobuze electrice să fie suplimentat, dar cu realizarea unor investiții pentru modernizarea depourilor existente, respectiv depoul Titan de tramvaie, depoul mixt de tramvaie și troleibuze de la Bucureștii Noi, depoul Vatra Luminoasă și depoul Victoria, precum și construirea unuia nou, mixt, pentru autobuze și troleibuze, cu 200 de locuri și amenajarea a două autobaze care, în prezent, sunt dotate cu autobuze diesel”.
Autobuzele vor avea podeaua total coborâtă și vor fi dotate cu instalație de ventilație, aer condiționat și încălzire, precum și cu facilități pentru accesul persoanelor cu handicap. Vor avea, de asemenea, un sistem de infotainment, un sistem de taxare pentru carduri contactless, precum și wifi și sisteme de supraveghere video și de numărare a călătorilor.
Autonomia autobuzelor electrice între două încărcări va fi de minim 250 km în condiții specifice Capitalei, un parcurs suficient pentru o zi de circulație, și este solicitată o garanție de minimum 8 ani sau minimum 480.000 km pentru autobuze și de opt ani pentru infrastructura de încărcare.
Prin înlocuirea autobuzelor diesel cu cele electrice, se vor reduce noxele în centrul Capitalei, pentru că nu emit poluanți. De asemenea, autobuzele electrice sunt silențioase, fără șocuri la demaraj și la frânare și reduc zgomotul și vibrațiile în zona centrală.
Speranța Cliseru, administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al RATB: „Există, în programul de finanțare europeană 2014 – 2020, un capitol de reducere a emisiilor de carbon în orașe, iar noi avem dreptul să depunem proiecte cu o finanțare de până la 200 de milioane euro. Ca atare, până în luna martie, vom finaliza mai multe serii de proiecte pe care le vom depune pentru finanțare din bugetul european. Vom merge cu niște achiziții de tramvaie, autobuze și troleibuze electrice”.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro