Ungaria: modificări în taxarea rutieră

Luna februarie a debutat cu introducerea unor modificări în sistemul de colectare a taxelor de drum HU-GO. Iar orice astfel de schimbare generează semne de întrebare privind efortul suplimentar pe care îl presupune. Lucrurile pot fi, însă, mult mai simple…

Concret, din 3 februarie s-a instituit o obligație nouă de încărcare a datelor în sistemul de colectare a taxelor de drum HU-GO, pentru o încadrare corectă în categoria de poluare, însoțită de o modernizare a verificării. Societatea națională care gestionează sistemul, NTPS, a inițiat un program de dezvoltare pentru depistarea încadrărilor necorespunzătoare în categoriile de poluare, fiind avută în vedere dezvoltarea verificării și modernizarea încasării taxei rutiere.

Corect, rapid…

WebEye România oferă, încă din 2012, companiilor de transport posibilitatea să efectueze corect și rapid toate formalitățile și să evite, astfel, amenzile, printr-o soluție care permite raportarea taxei de drum pentru vehiculele cu MMTA egală sau mai mare de 3,5 tone. De altfel, furnizorul de servicii telematice este cel mai mare operator, pe acest segment.

Serviciul este disponibil prin unitățile de bord OBU conectate la bricheta de bord sau prin unitățile de bord cu instalare fixă (unitățile WebEye), iar dispozitivele pot fi simplu instalate, cu ajutorul specialiștilor WebEye.

… asistență în limba română, optimizarea plăților…

Furnizorul de servicii telematice oferă asistență în limba română pentru înregistrarea pe platforma HU-GO și pentru completarea formularului online pentru plata vinietei, persoane dedicate aflându-se la dispoziția celor care au nelămuriri.

De menționat că taxa este variabilă, depinzând de numărul axelor și al kilometrilor parcurși de vehicul în Ungaria, pe anumite sectoare de drum. Per total, este vorba despre peste 6.500 de kilometri de autostrăzi și drumuri naționale, iar, fără soluția WebEye dedicată acestui segment, nu dispui de libertatea de a alege traseul optim, pentru că ești legat de traseul ales la intrarea în țară. WebEye alege rutele în funcție de traficul de la frontieră, pentru a evita ambuteiajele.

Pachetul de servicii este destinat atât clienților WebEye, cât și transportatorilor care utilizează unități OBU. (Meda IORDAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.