Noua conducere FORT

Federația Operatorilor Români de Transport și-a ales noua conducere pentru următorii patru ani, iar Augustin Hagiu își continuă mandatul de președinte.

Federația, care a împlinit 17 ani, a ales o nouă formă de conducere, cu un consiliu director format din nouă reprezentanți ai transportatorilor de mărfuri, pasageri, activități conexe, industrie furnizoare de produse, formare profesională și transport aerian.

„Venim după cinci ani foarte tensionați și au fost situații când am simțit lipsă de susținere, în momente importante. Îmi doresc ca, pe următorul mandat, lucrurile să se organizeze altfel și tocmai de aceea va exista o structură de conducere suplă, care să ia decizii rapid. Strategia este reprezentată de continuarea obiectivelor stabilite anterior, iar amănuntele vor fi conturate în prima ședință de consiliu director, ce va avea loc în maxim 30 de zile”, a declarat Augustin Hagiu, președinte FORT.

Dezbaterile din cadrul Adunării Generale FORT au reconfirmat dificultățile pe care le traversează piața de transport și nevoia ca jucătorii din acest segment să beneficieze de o reprezentare puternică, capabilă să negocieze cât mai bine cu autoritățile.

De altfel, la eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Parlamentului României, care și-au afirmat deschiderea către dialog, atingând unele dintre cele mai sensibile subiecte ale momentului – Pachetul Mobilitate 1, declarația pe proprie răspundere privind întoarcerea camioanelor la opt săptămâni, reguli privind detașarea șoferilor, ajutorul de stat privind compensarea scumpirii carburanților.

„Trebuie să lucrăm la clarificarea acelor aspecte care încă irită piața, respectiv acea declarație pe propria răspundere, în contextul întoarcerii acasă a camioanelor. Am solicitat o analiză de risc, în privința controalelor pe acest aspect”, a arătat Augustin Hagiu.

Autoritățile prezente la eveniment au insistat asupra faptului că declarația este solicitată doar firmelor nou înființate.

În ceea ce privește întoarcerea camioanelor la opt săptămâni, reprezentanții Ministerului Transporturilor au transmis un mesaj liniștitor.

Se au în vedere sancțiuni simbolice pentru nerespectarea obligației de întoarcere a camioanelor la opt săptămâni.

Augustin Hagiu, președinte FORT: „Încercăm o abordare nouă în comunicarea cu autoritățile, fără ton ridicat și fără certuri, având obiective clare, pe care să le atingem într-un timp cât mai scurt. Sunt mulțumit că am alături cea mai bună echipă și, împreună, vom putea face cele mai bune lucruri.”

Sigur, o speranță importantă este legată de decizia luată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, unde această prevedere este contestată.

Sunt și alte măsuri care ar putea îmbunătăți piața de transport și raporturile dintre autorități și transportatori. De exemplu, recuperarea unei părți din prețul carburantului ar putea să aibă „chei de control”, pentru a se asigura că firmele care beneficiază de respectivele sume efectuează, într-adevăr, servicii de transport.

Bineînțeles, ar fi fost bine (de așteptat) ca modul de desfășurare a procesului de recuperare a sumelor aferente carburantului să fi suferit modernizări față de precedenta schemă de ajutor, iar interconectarea bazelor de date și folosirea unor soluții IT moderne ar fi ușurat viața tuturor – mai puțină birocrație pentru transportatori și mai puțină muncă pentru ARR.

„În Spania, se acordă o reducere de 20 de eurocenți la prețul combustibilului pentru transportatorul legal. Reducerea se acordă direct la pompă, chiar în momentul alimentării, existând baze de date interconectate, care permit verificarea în timp real a licenței de transport, copiei conforme etc. și, astfel, camioanele/transportatorii care se încadrează în prevederile legale beneficiază direct de reducere”, a arătat Ilie Răduță.

Totodată, în Spania, au fost eliminați intermediarii din transporturi.

Pentru fiecare cursă/contract de transport, este permis, în mod legal, un singur intermediar.

„Astăzi, se trăiește pe spatele transportatorilor, formându-se lanțuri cu numeroși intermediari, pentru majoritatea transporturilor – firme care mută CMR-uri”, a explicat Ilie Răduță.

Aspectele privind detașarea șoferilor reprezintă, de asemenea, un subiect important pentru transportatorii de marfă. Reprezentanții Ministerului Transporturilor au recomandat, în primul rând consultarea paginilor oficiale ale Comisiei Europene, unde există legislația din fiecare stat membru privind detașarea, precum și ghiduri ce oferă informații în privința pașilor care trebuie urmați.

Conducerea FORT:

președinte – Augustin Hagiu

vicepreședinte – Alin Crețu

vicepreședinte – Florin Bocai

vicepreședinte – Magda Peșu

vicepreședinte – Sorin Amarinei

vicepreședinte – Mihai Ghișa

vicepreședinte – Beniamin Lucescu

vicepreședinte – Ioan Moraru

vicepreședinte – Sergiu Lucan

Chiar dacă dialogul cu autoritățile române pare să se desfășoare în condiții foarte bune, astăzi, acest aspect ar putea să nu fie suficient, mai ales că multe decizii s-au luat și vor continua să fie luate la nivelul instituțiilor europene.

„Lobby-ul european devine tot mai important și firmele românești trebuie să își găsească un loc la masa negocierilor, alături de companiile mari europene”, a recomandat Vasile Toma, deputat.

Transporturile rutiere traversează, deja, o perioadă dificilă, care ar putea continua, însă cel mai important lucru pentru membri FORT pare să fie dorința de a rămâne uniți, de a accepta compromisuri atunci când interesele nu se aliniază perfect, de a găsi echilibru între energiile alocate transportului de mărfuri și celui de călători și de a păstra senzația de familie, prezentă, de-a lungul timpului, la toate adunările generale FORT.

„Transportul de marfă va traversa, în continuare, o perioadă cu multe provocări, dar trebuie să fim optimiști și vom depăși toate obstacolele uniți”, a declarat Alin Crețu, vicepreședinte FORT.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.