ACEA: Apel pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare alternativă

Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA) a dat publicității, în aprilie, noi informații privind numărul de stații de alimentare necesare destinate încărcării și realimentării vehiculelor cu emisii reduse și zero, pentru îndeplinirea obiectivelor de reducere a CO2 pentru 2025 și 2030.

Pentru vehiculele electrice, înseamnă o trecere de la aproape zero puncte de încărcare, în prezent, la aproximativ 90.000 de stații publice, în următoarea decadă, pentru a permite tranziția către un transport rutier neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon.

„În mod evident, industria noastră se confruntă cu problemele imediate cauzate de către criza COVID-19”, a spus Henrik Henriksson, președinte al boardului de vehicule comerciale al ACEA și CEO Scania. „În ciuda acestui fapt, păstrăm în vizor obiectivele climatice pe termen lung. Nici industria camioanelor, nici factorii de decizie nu-și pot permite să scape acest lucru din vedere, acum.”

Obiective ambițioase

Anul trecut, UE a adoptat primele standarde privind emisiile de CO2 ale vehiculelor grele, care se vor adopta în 2025 (-15%) și 2030 (-30%). Henriksson a declarat: „Aceste obiective privind emisiile CO2 ale camioanelor stabilesc niște repere extrem de ambițioase, pe calea către neutralitatea din punct de vedere al carbonului. Pentru a realiza aceste reduceri abrupte, suntem angajați și pregătiți să scoatem pe piață un număr în creștere de camioane cu emisii zero.”

Totuși, majoritatea covârșitoare a camioanelor vândute în Europa, astăzi, funcționează încă pe motorină, care este cel mai convenabil și mai eficient din punct de vedere al costurilor combustibil disponibil pentru operatorii de transport. Cifrele ACEA arată că 97,9% din totalul camioanelor de gamă medie și grea vândute în 2019 au motoare diesel, 0,1% pe benzină, 1,7% pe gaz natural, 0,2% electrice și 0,1% pe propulsie hibrid-electrică.

ACEA estimează că, în 2030, în UE ar trebui să funcționeze o flotă de aproximativ 200.000 de camioane pe baterii electrice, pentru a îndeplini targetul de CO2 pentru anul respectiv. Cu în jur de 700 de camioane medii și grele electrice (peste 3,5 t) vândute anul trecut, ar trebui ca vânzările de astfel de vehicule să crească de 28 de ori, în următorii 10 ani.

Astfel, Henriksson apreciază că realizarea unei rețele dense de infrastructură destinată alimentării camioanelor cu propulsie alternativă reprezintă una dintre condițiile esențiale pentru obținerea unui transport ecologic. „Avem nevoie urgent de cel puțin 37.000 de puncte de încărcare, de 50 de stații de alimentare cu hidrogen și de 750 de stații pentru LNG pentru camioane, până în 2025”, a precizat el.

Vehiculele grele nu pot folosi, pur și simplu, infrastructura destinată autoturismelor, fiind necesar un nivel mult mai înalt de energie, precum și un spațiu specific, locuri de parcare dedicate și cerințe speciale de acces. Dacă Europa dorește să îndeplinească aceste cerințe minime, este necesară stabilirea unor targeturi de infrastructură conectate între statele membre, prin intermediul unei Directive pentru Infrastructura pentru Combustibili Alternativi.

Trebuie, de asemenea, definite standardele tehnice care încă lipsesc, iar procesele de standardizare ar trebui demarate fără întârziere. În fine, investițiile în infrastructura necesară vor necesita suport administrativ din partea UE și a guvernelor naționale. Operatorii de transport, în particular, trebuie stimulați să investească de timpuriu în stații de alimentare private și semi-publice.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.