Sisif, fiul lui Aeolus, rege al cetatii Corint, considerat cel mai viclean dintre muritori, si-a atras mania zeilor si, astfel, a fost pedepsit in Infern: el a fost sortit sa urce un deal impingand vesnic o stanca uriasa, care, o data ajunsa in varf, se rostogolea din nou la vale si cazna era reluata. Chiar si legendele antice ne pot invata cate ceva… Iata un exemplu de pedeapsa cumplita – sa o iei permanent de la capat, sa pleci iarasi si iarasi de la zero. In ultimii 22 de ani, transportatorii romani au demonstrat ca pot „impinge stanca“ la deal, si inca destul de repede. Au fost insa gasite modalitatile de a limita riscul rostogolirii inapoi? Nici macar nu au fost cautate in mod serios.
In ultimii doi ani, multi au fost nevoiti sa o ia de la capat, dar se pare ca nimeni nu a invatat nimic. Multe firme si-au inchis activitatea, parcul de autovehicule comerciale s-a diminuat, iar clientii de transport se plang ca nu gasesc camioanele de care au nevoie. Aparent, traversam un moment oportun pentru transportatori, care au toate premisele pentru a-si consolida pozitia pe piata, si totusi… Parca niciodata concurenta neloiala nu s-a manifestat mai puternic, iar tarifele, desi in general au crescut, nu acopera nici macar majorarea pretului motorinei. Nu putem merge atat de departe incat sa spunem ca transportatorii „se vand ieftin“, dar calculele pe care si le face fiecare afecteaza piata in general. Concurenta este buna si tarifele scazute la transport sunt un lucru benefic pentru economie, insa, in aceasta perioada, in care stabilizarea financiara preocupa pe toata lumea, este de neconceput o politica de vanzari distructiva in transporturi. Si totusi are loc… Nestiinta in calculul costurilor? Nu cred. Pur si simplu, o atitudine paguboasa. Prea multi detinatori de flota au mers pe principiul minimei rezistente. Este adevarat ca, in general, transportatorul are o putere mica de negociere, atat in fata furnizorilor cat si a clientilor. Dar acceptarea ar trebui sa se opreasca inainte ca firma sa intre in zona de pierderi. Insa, in Romania, s-a dezvoltat un concept „special“ si nu numai in transporturi – obtine ce venituri poti si, ulterior, costurile sunt ajustate pentru a rezulta profitul (nu neaparat in acte). De aici si aparenta permisivitate. In Romania, pretul motorinei a crescut rapid si continua sa creasca fara a deranja prea tare. Legislatia se schimba in ritm ametitor, iar firmele manifesta un dezinteres ingrijorator. Infrastructura lasa mult de dorit dar companiile prefera sa se bazeze in totalitate pe iscusinta soferilor. Pentru motive mult mai mici, am vazut drumuri blocate la nivel national in tari precum Franta sau Grecia. Sunt oamenii de acolo mai viteji sau poate mai nervosi? Ori poate ca firmele de acolo nu cunosc sau nu vor sa apeleze la alternative „rusinoase“. Trebuie sa isi plateasca soferii cu salariul stabilit la nivel de ramura, motorina o cumpara doar de la pompa, taxele si impozitele catre stat nu pot fi evitate… Cate firme romanesti de transport au fost cumparate de mai puternicele companii din Europa de Vest? Ne-am temut intotdeauna ca un asemenea fenomen va aparea si va capata proportii semnificative. Si totusi, nimic nu s-a intamplat, nici macar in ultima perioada, atat de propice investitiilor. Au trecut 22 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. In curand, vom asista si in Romania la schimbul de generatie la conducerea firmelor si cred ca fiecare patron isi va dori sa lase copiilor o activitate sigura, 100% legala si, de ce nu, vandabila. Este evident faptul ca problemele actuale nu pot fi rezolvate in totalitate de catre fiecare firma in parte. Dar cati vor putea trece peste mandrie si vor initia dialogul?
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
