Camion Fest 2019

Cefin Trucks a organizat ediția de vară a Camion Fest. Evenimentul se derulează de două ori pe an, oferind potențialilor clienți peste 200 de vehicule comerciale rulate multibrand.

Târgul Camion Fest, care a fost organizat în perioada 21-22 iunie, într-o atmosferă festivă, de vară, și cu gânduri de vacanță, s-a aflat la cea de a zecea ediție și a avut ca public țintă reprezentanții companiilor cu experiență în domeniul transporturilor precum și ai micilor întreprinzători din acest domeniu, care se află la început de drum.

În cadrul târgului, desfășurat la sediul Cefin Trucks din Chiajna, s-au regăsit peste 200 de camioane rulate, autotractoare, semiremorci, basculante, betoniere și utilaje de construcții, iar clienții care au achiziționat, pe perioada târgului, cel puțin un camion au primit drept cadou un voucher de vacanță.

Cefin Trucks

Compania activează de peste 25 de ani în domeniul auto, ca furnizor de servicii și produse pentru profesioniștii din lumea transporturilor. În prezent, Cefin Trucks își derulează activitatea prin trei divizii: Ford Trucks, Divizia de Camioane Rulate și cea de Service.

Cefin Trucks este unicul importator și distribuitor în România al Ford Trucks – unul dintre cei mai mari constructori de camioane la nivel mondial. Rețeaua de distribuție si asistență tehnică Ford Trucks este prezentă în orașele București, Constanța, Craiova, Timișoara, Arad, Deva, Cluj și Brașov, urmând ca, până la finalul anului 2017, acoperirea teritorială să fie extinsă pentru toate zonele țării.

Activitatea Diviziei Camioane Rulate Cefin Trucks integrează servicii de achiziții și vânzarea de camioane și semiremorci rulate aparținând tuturor mărcilor. De asemenea, oferă consultanță în finanțarea achiziției, beneficiind de parteneriate de tradiție cu societățile de leasing din România.

Nu în ultimul rând, Cefin Trucks include și cel mai mare service de camioane din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est. Acesta oferă servicii de reparații mecanice, electrice, de tinichigerie și vopsitorie complexe, pentru toate tipurile de vehicule comerciale și semiremorci.

Paul Drăniceanu

Paul Drăniceanu, director Divizia Camioane Rulate Cefin Trucks: „În peisajul pieței românești de camioane rulate, Camion Fest se distinge prin gama de oferte speciale pe care o punem la dispoziția clienților noștri în aceasta perioadă. De la o gamă variată de camioane premium, până la cele mai accesibile, sau de la servicii de finanțare foarte avantajoase, până la reduceri substanțiale, de până la 5.000 de euro pentru un camion, ofertele noastre sunt perfect adaptate exigențelor clienților noștri.”

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.